Ne-au trecut aia bagajele-n viteza ca am dat artistic ochii peste cap. La pasapoarte nu mi-a mai mers am asteptat vreo 10 minute. Dupa aia am fost sa cumpar tigari si-n avion. Zbor obisnuit.

Moscova ne-a intimpinat pe aeroportul  Pizdovavenia sau cum ii zice aluia cu o boare calda de vreo 35 grade minimum si-o duhoare de toate rasele. Ne-am luat bagajele. In jur era plin de dinti de aur, pantofi albi si ochi oblici. Dar aia cu pasapoarte straine deja aveau custile lor asa ca ne-am dus acolo. Mi-a luat ala pasaportul s-a uitat la mine mi-a cerut ceva i-am tras o tuse boemica si m-a gonit afara. Am mers spre iesire, la iesire era o chestie de-aia de te vede peste tot. Numa ce-am pus piciorul pe ea si-a inceput sa urle ca din gura de sarpe.

Ala mi-a zis sa mai trec odata. Am mai trecut odata. Iar a tipat masinaria. Ala m-a intrebat ca ce am in mine. I-am dat hirtia cu iodul. I-a gonit pe cei din spatele meu sa fuga-n lume pina ce-a venit ala care sa-i citeasca-n ivrit ce scrie pe hirtie, i-a citit ne-a dat pasapoartele, nici nu s-a uitat la valize nici la mine,numa sa ne caram dracu de-acolo. Fiu-meu a intrebat ca de ce-a durat atita. Pai de-aia ca muma-ta s-a apucat sa le puna astora reactoarele-n miscare, zice fecioara.
Mamaa, de ce faci chestii de-astea ? intreaba geniul familiei.
Vrei una peste bot de bine ce te-am gasit? Intreb si eu deja nervoasa de-atita tiuit.

Numa ce-am ajuns la masina fiu-meu ne-a anuntat lejer ca nu mergem la el acasa ci la casa de vara a parintilor Valentinei ca acolo-i mai putin cald sint copaci apa si Leo.
Cam cit dureaza drumul?
Cam vreo patru ore, zice puiul mamii senin. Asta daca nu-s dopuri.

Au fost dopuri. Chiar multe. La un moment dat am declarat ca trebuie sa urinez pipi urgeant. Ne-am dus la o benzinarie. WC-ul frumos, curant, elegant, dar nu era ca alea de la noi, era din ala cu nimerit la tinta. Ori te pisi in gaura ori te pisi pe tine insuti. Am reusit sa nimeresc gaura cu aproximatie cred, fiindca am iesit uscata.
O gramada de paduri de mesteceni, de brazi si de alti copaci. In ambele parti, numai copaci si pe cit mergeam mai departe de Moscova masinile deveneau la ieftine mai Lada si mai Ford si mai de-astea.

Cred ca-n Rusia legile de circulatie-s facute numa sa stie omul ce sa nu respecte, altfel nu vad la ce-s bune. Fiu-meu cind era dop mare o taia pe marginea drumului sau pur si simplu toata lumea se baga peste toata lumea. Semaforul rosu e pus ca sa dea soselelor si strazilor culoare, sa nu fie banale iar semnele alea ca nu ai voie sa treci de pe o banda pe alta adica dintr-un sens in altul amuza pe toata lumea. Din punctul de vedere al barbatilor, femeile conduc prost, au tampenia sa respectele semnele alea ridicole mai ales cind au copii in masina. Barbatii,in special  in Moscova, au masini gen tanc asa ca nu le pasa daca distrug o alta masina saraca.

Cind am ajuns la Garitza asa se cheama casa de vara pe ruseste dar si locul unde e casa de vara m-au dat jos din masina in unghi, unde-mi stateau genunchii imi statea si capul plus ca o parte buna din corp mi-era teapana de la aerul conditionat. L-am gasit pe Leo intr-o piscina umplind-o cu nisip dupa binecunoscutul obicei familial si n-am reusit sa-l scoatem de-acolo sub nici o forma ; in schimb a aparut Napoleon ciinele familie care lovit de entuziasm a inceput sa-mi futa un picior. L-am anuntat ca dupa cam 20 de ore de plimbare, muza erotica e moarta-n mine decit daca vrea sado sa-l belesc de piele ca oricum are multa si sifonata, n-a fost de acord cu propunerea si-a cautat alt picior.

Aia Garitza cica-i vila. E o dihanie din lemn cu doua etaje-n sus sidoua-n jos de iti trebe GPS sa te descurci in ea. Pe dinauntru totu-i din lemn numa bine sa tina caldura si era suficienta caldura ar fi trebuit s-o lase sa mai plece. Ventilatoare bineinteles ca nu aveau. Da o casa tare frumoasa cu citiva hectari de pamint si mai ales umbraaaaaaaaaaaa. Noaptea ca noaptea, am facut meditatie sa adorm. Am adormit sau am intrat in coma nu stiu, dar dimineata m-am trezit totusi. Inseamna ca n-am murit. Numa m-am facut. Nu,n-am vazut tunel si ingerasi.

La casa Garitza lucrau la etajul 2 niste de-astia din Turkistan sau ceva cu tan la urma. Tatal Valentinei le-a explicat ce sa faca-n ziua aia si-am plecat la Vladimir.

Ziua urmatoare era ziua-n care faceam ce vroiam eu nu restul familiei si-am vrut sa mergem la un shaman. I-a dat Valentina telefon si ne-am dus la mama dracului la ala. Dar avea macar parcare libera asa ca de data asta mama dracului a fost mai blinda. Am intrat in vizuina lui, era deosebit de decent, fara tot circul obisnuit si aranjamentele de atmosfera. Am inceput sa dam jos straturile de haine de pe noi, mi-am scos manusile ala s-a holbat la mina mea, mi-am scos caciula de pe ochi ala a inceput sa zbiere niet-niet-niet-niet.

Asta ce-are l-am intrebat pe Dan, i s-a stricat discul?
Nu stiu zice Dan, lasa-l sa se calmeze si aflam. Cind omul si-a recapatat respiratia si-a vorbit normal pe ruseste i-a explicat lui Dan ca el nu are voie sa-mi faca mie tratament numai la “straini” are voie dar eu sint shamanca adevarata si sefa de grupa sindicala asa ca nici nu poate fi vorba sa ma atinga sau sa se uite la mine macar. Mi-a facut cadou o toba pictata frumos cu serpi pe ea, mi-a urat succes in viata, fericire personala si ne-a scos din casa.

De suparare ne-am dus la o expozitie de arta care nu era arta ci niste tablouri plate ca marea cind n-are nici un val pe ea. Mai erau niste poze deosebit de frumoase facute pe vremea comunismului cu niste femei muncitoare mari cit niste barbati mari cu izmene bagate-n ghete de lina sau asa ceva cu pufoaice si caciuli cu urechi. Femeile viteze carau niste burtutci carau niste saci impingeau nu stiu ce colos de fier, am fost foarte mindra de ele si mi-am scuipat in sin. Mai erau si niste batirni amariti la o casa de batrini care arata cam ca un cimp de gunoaie si niste case de copii care aratau mai rau decit casele. Copiii adica.Rusia asa cum arata ea cu adevarat nu Moscova la lumina pomilor de craciun a reclamelor colorate si-a ecranelor de televizor mari cit niste blocuri mari.

Pe urma ne-am dus la spitalul de copii bolnavi de cancer unde se duc Dan si Valentina in fiecare saptamina sa le duca cadouri si de-astea. Dar n-am intrat, am stat si-am asteptat in hol. Spitalul era frumos si curat si nou si modern. Dar era intretinut de habad, religiosi evrei nu de grijuliul guvern sovietic. Bun, nu vreau sa vorbesc despre copii bolnavi.

Rusii nu s-au schimbat. Decit pe dinafara. Mentalitatea e aceeasi. Comunista in totalitate. De exemplu la garderoba muzeului cineva a vrut sa dea o haina fara agatatoare, madama care lua hainele a inceput sa urle ca ea trebuie sa puna haina pe umeras si asta e o munca in plus, asa ca n-o sa faca o munca-n plus. Daca era in alta tara zbura ca o pasarica desi era mai degraba o pasaroaie batrina. In magazine la fel, dau senzatia ca fac cuiva un bine ca-l servesc. Si cei care cumpara sau folosesc serviciile lor se poarta cu aceeasi umilinta cu care se purtau acum 20 de ani cind o nenorocita de vinzatoare la aprozar era stapina unei cepe de care aveau neaparata nevoie, sau a 100 de grame salam sa faca ardei umpluti.

Oamenii nu se schimba. Poate generatiile viitoare. Deocamdata totul e cosmetica. Si-n vreme ce Germania dispare sub propriile ei greseli Rusia se intareste pe greselile altora. O vreme. Cita vreme? Pina cind o sa inceapa din nou sa-si plateasca greselile si tot asa. Cred c-am terminat filozofia pe saptamina asta. M-a entuziasmat Moscova, m-a deziluzionat imediat inafara ei, a Moscovei, dar, din nou, ce-i treaba mea?

Am plecat din Moscova spre seara, spre aeroportul nu stiu cum il cheama, ca-l cheama pe ruseste. Nu erau dopuri de circulatie. Lumea nu munceste acolo pina-n 10 ianuarie. Inafara de magazine, restaurante si inca vreo citeva locuri de-astea, publice. Si aia care muncesc sint asa de acri ca-ti vine sa-i iei la palme. Desi punindu-ma-n situatia lor as fi fost la fel de acra. Sau mai acra. Ori chiar violenta.

Ne-am despartit de copii si-am intrat in zona aia de plecari. La ghiseele de control a pasapoartelor. Apoi mai departe pina ce-am ajuns la o cafenea. Am baut un fel de cafea. Proasta. Oricum pentru mine orice cafea pe care n-o fac personal e proasta. Asa ca, poate nu era chiar proasta. Mai aveam in principiu vreo 10 minute pina cind trebuia sa urcam in avion. Am intrat in sala de asteptare a El-Al.

Normal ca n-au chemat pasagerii la ora cind trebuiau sa-i cheme. Doar nu-s prosti. Acolo care nu-i rus e deja israelian. Ceea ce-i mult mai rau. Nu-s numai prosti. Sint si obraznici. Brusc apare un tip imens cu par rosu care incepe sa zbiere ceva-n ruseste. Cred ca mi-au cedat nervii, m-am repezit la el si i-am zis sa vorbeasca o limba pe care o inteleg si cei care intimplator nu stiu limba lui Stalin. A zbierat la mine-ntr-o ebraica aproximativa ca le-a spus alora pe ruseste sa iasa din sala ca au treaba in ea. In sala.

Ce treaba am intrebat?
Nu e treaba ta mi-a raspuns.

Deh, asta mi-a zgiriat neuronul de veghe si dupa ce l-am injurat frumos si cu rabdare-n araba pura amestecata cu jargoane diferite-n care predomina cel marocan de bastina i-am bagat un deget in ochi si i-am atras atentia ca pe cind el era spermatozoid eu faceam ce-ar urma sa faca el daca n-ar fi deosebit de tampit incit sa fie paznic la aeroport. Se pare ca ceva din injuraturi l-a impresionat ca mi-a zis sa stau jos. Toti au iesit, am stat jos.

Mi-a explicat ca s-a anuntat o bomba-n camera aia. Mi s-au incrucisat ochii de nervi. Adica o bomba-n camera aia si ei scot oamenii la 10 metri de camera aia. Dar mi-era prea lene sa mai spun ceva. Sa fie si-o bomba m-am gindit. Macar nu mor inghetata. Nu-mi pasa pe ce cale eu vreau sa dispar din Rusia. Nu era bomba. Erau doar o gramada de rusi. Afara din sala o tipa anunta cu disperare de vreo jumate de ora ca pasagerii la cursa spre Dushanbey trebuie sa se prezinte la avion in modul cel mai urgent. Cind am plecat spre avionul de Tel-Aviv inca mai zbiera. Pasagerii la zborul de Dushanbey probabil ca au aparatut Dushanbey (duminica) urmatoare. Sau poate niciodata?

In tara era cald si trist. Razboiul e aici. Tocmai intrasera in Aza cu tancurile. Acasa ne-a asteptat Goldie. Foarte fericita ca n-a fost total parasita. In ochi i se citea bucuria si un mic repros. Eu de ce n-am venit cu voi, parca spunea. Mai catel, ai fi murit de frig, spune multumesc c-ai stat aici la caldura. Ciorile au aparut cu chef de vorba zbierind in geam. Pisica mieuna calare pe poarta. Am hranit toata familia apoi a inceput sa sune telefonul. Ai venit? Ce bine c-ai venit, mi-a fost dor de tine. Ma doare spatele, ma doare gneunchiul…si tot asa.

La stiri anunta ca-n Aza sint lupte si-un soldat israelian a murit. Am relegat cap la cap snurul vietii mele israeliene. Nici macar nu se mai vede locul unde-a fost intrerupta de frigul nemtesc si cel rusesc. Ia uite, doar acum realizez c-am fost in citeva zile-n cele doua tari dusmane. Intre ele. Si razboiul e tot la noi. A dracu viata asta dom’le…

Am mai constatat ca pe masura ce-s mai scunzi au sapcile si mai mari nu-ti dai seama uneori ca e cineva acolo, seamana cu niste ciuperci albastre. Cind s-a terminat Moscova, s-a terminat si strada curata, soseaua era plina de zapada si de gheata nu se putea circula in mod normal (de parca ar fi intentionat cineva sa circule-n mod normal).

Am ajuns totusi la Vladimir ala pe la ora 17 dar era deja noapte. Mi-era frig ,vroiam sa dorm si numai de revelion nu-mi ardea. Mai degraba m-as fi spinzurat putin, dar n-aveam posibilitati. Am ajuns la parintii lui nora-mea. Un bloc vechi cum am uitat de fapt ca exista. Blocurile alea standard din vremea lui Brejnev sau a lui Hrusciov sau nu conteaza, unul din ei. Revelionul a decurs in liniste fara incidente deosebite numai ca mereu aruncau artificii, erau bubuituri de tot felul .Asa au tinut-o toata noaptea si a 2-a zi. Dar e mai bine sa bubuie de bucurie nu ca sa se omoare unul pe altul. Asta numai fiindca-i familia mea acolo, ca-n rest n-au decit sa se omoare linistiti -  nu-s eu omul sa le stric altora placerea.

In prima zi din 2009 au tinut neaparat sa ma duca intr-un loc.In locul ala cica-s cele mai multe minastiri adunate decit in orice alt loc din lume. N-am inteles ce vina aveam eu ca si-au pus toate minastirile la un loc si de ce musai au crezut ca vreau sa vad o minastire dar politetea m-a doborit si m-am dus. M-au imbracat in blana a cam 20 de oi karacul de la nas si pina peste genunchi.  Eram ca intr-o cutie de conserve.Cred ca asa se simte o sardina-n cutia ei desi pe de alta parte inclin sa cred ca haina aia a fost facuta dupa modelul unui sicriu reusit.Cintarea o tona si nu te miscai in ea sub nici o forma ca parca era de tabla.

La prima minastire am coborit din masina si m-a luat vintul din toate partile. Mi-am bagat tot corpul in chestia aia paroasa da n-a ajutat la nimic tot frig era. Ne-am dus la o biserica, pe dinauntru.
Era o biserica normala,nu facea nimic deosebit si-am parasit-o imediat. Am plecat la alta minastire. Aia fusese cica inchsoare pentru politici. Arata destul de onorabil pentru o inchisoare, semana mai degraba cu o camera de-aia care se inchiriaza la noi cu 350 $ studentilor la Tel-Aviv.

Am iesit si de-acolo dupa ce am refuzat sa ma mir de niste fresce facute acum 200 de ani. Nu fiindca nu erau frumos colorate ci fiindca ma durea in spate de ele, sau ma durea in spate de frig, oricum nu vroiam sa vad nici o fresca de nici o culoare. In curtea minastirii aleaia era la ora 15 fix concert de clopote. A trebuit sa ascultam clopotele. N-am mai intrebat pentru cine bat.Ca stiam. Dar tot am gasit ceva interesant. Doi copaci plini de ciori si cuiburi de ciori. I-am fotografiat artistic. Pe copaci, cu ciori cu tot. Asta ca sa le arat ciorilor mele cum se traieste-n Europa si sa nu mai faca atitea mutre la mincare ori sa se vaicareasca jalnic ca le-a udat putin ploaia pe cap si vor in bucatarie.Pe Goldie eventual.

Dupa ce-am inghetat cu clopotele am declarat veto categoric si am cerut sa ma intorc la masina. N-am vazut nici minastirea facuta fara nici un cui, minunea minunilor ca ma lasa rece. Daca se mai putea sa ma lase ceva rece. Adica mai rece. Am intrat la parintii Valentinei am baut ceai cald am fumat o tigare-n balcon sa ma racoresc putin de la ceaiul fierbinte si-am plecat spre Moscova. Doamne ajuta .Macar in masina era cald. Seara fiu-meu n-a mai reusit sa ne tirasca nicaieri deci am stat in casa la caldura insfirsit , dar placerea asta a durat deosebit de putin.A doua zi dimineata a trebuit s aplecam la schi. Am fost imbracata c-o haina asa de grea ca am avut tendinta sa merg in genunchi.Nu stiu ce s-a mai pus pe mine c-am cazut in transa de la caciula.Am mers si-am tot mers. In final am coborit din masina si iar m-a luat vintul.Rusii cu schiuri cu sanii cu copii babe ciini in salopeta si cu ghete,bunici cu blanuri si nepoti cu caciuli erau cu miile si se certau la inchiriat schiuri.Am zis ca gata, daca nu plecam de-acolo imediat eu dau telefon la ambasada , declar c-am decedat si sa nu conteze pe mine la viitoarele alegeri.Am plecat la alte schieri.La dreapta sau mai jos.Acolo macar am reusit sa parcam. Am intrat intr-un restaurant unde erau iar o multime de rusi cu tot harnasamentul.Beau vodka, beau vin mincau ceva din cutii si erau asa de vseeli de parca erau la mare in plin soare nu la cinspe grade minus.Nora-mea vroia sa se plimbe si l-am trimis pe barbatu-meu s-o plimbe. Dan vroia sa faca schi si l-am trimis sa faca schi.Mi-am scos cartea ,am lesinat pe-un scaun pina mi-a revenit familia din frig .

Mi-am comandat. Iar o mincare chezeasca pocita. Orez cu carne de rata intr-o cupa de ananas. Orezul si ananasul au fost bune. Rata ca dracu. Beton armat. Dan s-a shocat ca nu-mi place animala.

Nu-mi place, dom’le.
Cum adica ? E cea mai scumpa carne, zice.
O fi, da bunica-mea Coropisnita a crescut rate. Nu mai pot sa le vad in ochi.
Bine, acum hai sa mergem sa bem o cafea.
Nu putem bea cafea aici?
Nu, mergem la barul meu.
Ups, da de cind ai tu bar?
De cind am imprumutat niste bani aia n-au avut de unde sa mi-i dea inapoi si am bar. Dar nu stiu sa ma ocup de baruri. Nici n-am timp. Ti-l dau tie.

Tie adica mie?
Da tie adica tie. Sa te ocupi de el.
Din Israel?
Da, n-ai nevoie sa stai aici sa te ocupi de bar.Te gindesti, imi spui mie ce trebuie facut si eu fac. Adica eu le spun alora ce sa faca.
Da de ce sa ma gindesc eu, nu tu?
Mama, n-am putere sa ma cert cu tine. Ai bar semneaza pe act sa fie intr-un ceas bun si gata. Mergem sa-ti arat barul si cind ajungi in Israel incepi sa gindesti. Ce atita vorba?

Asta-i, se vede ca l-am crescut in mod democratic si nu i-am dat o scatoalca peste bot la vreme.
Ori de cite ori am apucat am vazut stirile. Trebuie sa recunosc, de-acolo se vede foarte rau. Cine nu traieste aici sa stie exact situatia se uita cum mor palestinienii, cum li se darima casele cum inmorminteaza copiii aia si i se rupe inima. Mie nu mi s-a chiar rupt inima, dar nici placut n-as zice ca mi-a fost. Si cunosc foarte bine situatia de-aici si faptul ca alta solutie nu exista.

Speram doar sa nu intre-n actiune terestra. Am sperat degeaba. Numai ieri si azi 30 de raniti si deja un mort. Ba nu, nu 30, acum au zis 53.

Ne-am vinturat noi pe-acolo si-am plecat sa-i luam pe patinatori. Au venit amindoi spre noi patinind, Valentina a scos aparatul de fotografiat si brusc tatal lui Dan a disparut. Nu-l inghitise pamintul, era pe jos. S-a ridicat gemind ca-l doare umarul. Dan i-a zis ca asa-i trebe daca se apuca sa faca piruete ca o balerina reformata. Intre timp se intunecase si pe intuneric, cu toate luminile alea si pomii si reclamele si mos craciunii si ingerasii am si uitat cit e de frig si-am cascat gura pe strada ca proasta. M-au trezit aia care treceau peste cadavrul meu inghetat si urletul lui Dan”Hai mama ca mor de foame”.

Ne-am dus sa mincam intr-un loc pe care-l chema Japana mama. Ceva deosebit de in pe la ei. Se mincau numai chestii care-ti dadeau din coada-n git sau iti agonizau in intestine. Am cerut sa mi se dea ceva mort dinainte de-a ajunge la mine-n gura si mi-au dat ceva sushi vegetarian total si unul cu caracatita si avocado. Caracatita era moarta, orezul fiert si avocado mort. Am baut o stacana de ceai de iasomie cu ceva praf de animale inauntru si m-am declarat multumita. Dar mi-au adus si sushi cu orhidee cocos si sos de vanilie. Buneeeeeeee. Astea chiar erau bune.

Am plecat insfirsit acasa. Pina la masina a mai trebuit sa ne plimbam putin pe strada ca sa ne facem digestia. Ne-am facut digestia din mers. Eu nu mi-am putut face digestia ca imi inghetase aparatul digestiv. Un bloc de gheata. Si celelalte aparate erau congelate.
Am vazut un film bun. Sapte vieti. N-am chef acum de povestit filme. Dar era bun. Dupa film am avut insfirsit voie sa dorm. Dar urma sa ne trezim devreme sa plecam undeva.

Ne-am trezit pe la 11. Cum poti sa te trezesti devreme intr-un loc unde abia la noua dimineata se face ziua? Cred ca soarele refuza si el categoric sa rasara pe gerul ala. Ne-am dus sa vedem expozitii. Erau acolo o gramada, am contat pe frigul de-afara, altfel nu suport expozitiile. Frigul nu si-a facut efectul. M-am plictisit ingrozitor.

Erau o gramada de copii la expozitie.Toti erau linistiti. desenau pictau sau sculptau. Nu copii mari ci mititei. Cred ca pina-n cinci ani. Nu erau de loc isterici, zgomotosi, nu sareau pe pereti, pe geamuri, pe perdele, nu scuipau si nu injurau. Nu se bateau intre ei.
Am intrebat-o pe nor-mea prin ce metode-i educa. Mi-a zis ca prin metoda scatoalcei. Care cum face pe nebunu ia una peste bot.

Fiu-meu a declarat ca pe copilul lui nu-l pocneste nimeni peste bot.
Am indoieli in sensul asta i-am replicat.
Tu o sa-l pocnesti primul peste bot.
A zis ca nu se poate asa ceva. L-am anuntat ca timpul o sa-l lamureasca.
Bine, atunci sa lasam timpul sa vorbeasca a concluzionat intelept.

Cred ca alergau pe-acolo mii de fiinte-n viata. Unele pareau iesite din mormint de albe galbene ce erau dar si alea erau in viata. Nu stiu ce culoare predomina ca trebuia sa ma misc, altfel ma lua valul. In toate partile. Cred ca in special spre Dushanbey. Mi-era frig numai la gindul de cit o sa-mi fie de frig.

A aparut fiu-meu. Muah –muah.
Ce-ai mama, ti-e frig la numai minus 4 grade?
Neeeeeeeeee, mie frig? Da de unde, ma simt vie, stralucitoare si plina de viata ca o crizantema.
Dar arati ca un urs jigarit, constata Dan.
Unde-ai vazut tu urs mort de frig?
N-am vazut.Esti primul. Hai mai repede c-avem treaba.

Repede…era o problema cu repede asta. Salele mi-erau tepene inca din Germania. Plus piciorul drept. Dar am mers ceva mai repede. Chiar daca aveam caicula pe ochi si nu prea vedeam. Ne-am urcat insfirsit in masina. Mersul pe jos mi-a facut bine. Am inghetat suficient incit aproape sa nu-mi mai pese. La vremea aia. Aveam sa constat ca se poate si mai rau.

Wow, Moscova era superba asa impodobita de sarbatori. Curata, nu vedeai gheata sau zapada pe jos, fiecare loc liber avea un brad impodobit cu lumini colorate pe el. Cind nu erau aprinse tot colorate erau si stralucitoare. Reclame peste tot, reclame imense. Masini negre, femei blonde imbracate-ntr-o gramada de animale omorite. Barbatii nu purtau animale. Adica purtau numai pielea lor. A animalelor. Dar intoarsa invers. Lumea umbla turbata, dopurile de circulatie ne-au tinut pe drum ceva mai mult de doua ore, dar in masina era cald si sa te uiti pe geam era o adevarata delectare. Se pare ca mai sint destui bani la Moscova. Si-n Rusia-n general.

Uf, am ajuns acasa la fiu-meu. Asta-i alta casa. Mareeeeeeeeeeeeee. Si in centrul Moscovei. De pe geam in laterala vezi Piata Rosie. Pe Lenin nu-l vezi ca e inghetat la parter. Intrarea-i cu paza si bariera si cu ciini nervosi. In bloc (daca ala se numeste bloc) iara paznic la intrare, dar fara ciini. Oglinzi si marmura peste tot. Parchet peste tot. M-a luat groaza doar gindindu-ma ca cineva tre sa curete toate alea. A aparut o fatuca blonda in cizme cu tocuri si fusta mini plus coada de cal.Avea manusi de cauciuc roz si minuia cu gingasie o de-aia de spalat pe jos. Paznicul se uita dupa curul ei.

Fiu-meu locuieste la etajul sase. De-acolo se vede in jur dar numai dintr-o parte, in rest se vede tot casa aia palat verde cu tot felul de balcoane si coloane si ghirlande si pompoane peste tot. In mijlocul parculetului, ca au si parculet stea un brad impodobit si niste tipi in jur riciiau zapada care nu cadea da-si permisese sa cada in noaptea trecuta si sa ramina acolo. Cum in casa nu se fumeaza se fumeaza in casa scarilor, e cald si bine, au un loc organizat special pentru fumat numai ca trebuie sa stai in picioare.

Ma uitam pe geam, in balconul de vis-a-vis am vazut-o pe una ca scoate-un prunc cu pat cu tot il inveleste si-l lasa acolo. Printre coloanele alea sculptate se vedea cum pruncul sta acolo linistit. Cred ca intepenise total. Am intrebat-o pe nora-mea de ce-si ucide aia copilul. Mi-a zis ca nu-l ucide, dar la Moscova asa fac mamele ,ii scot sa doarma-n balcon, bine inveliti si dorm foarte bine. Ok, nepotul meu n-o sa doarma-n balcon bine invelit ca va gitui mortal pe toti. Panimaisi?

Mai e în Piaţa Roşie un mausoleu în care-l păstrează pe Lenin pus într-o cutie de murături să nu se strice. Nu l-am văzut. Pe Lenin. Era prea tirziu şi se dusese la culcare.
Nu vad de ce se agită toata lumea cu piaţa asta roşie.N-am sesizat ceva ce merită încrustat în memorie pe toată viaţa, nu în memoria mea. Ruşii pot avea o gramada de alte motive s-o facă. Ceea ce-i treaba lor.

Imediat ce ieşi din piaţa asta e o alta. Plină de fîntîni şi statui. Cu sau fară cai. Mai multe cu cai. Au un fel de ceas care-ţi arată continentele şi ce oră-i acolo , ceva bazat pe soare ,dar cine are nevoie de maşinăria asta cînd poţi să te uiţi la ceas şi să vezi ce oră-i unde-ţi trece prin cap? Au şi un manej. Dar nu-s cai în manej. Nici nu-i de mirare fiindcă i-au facut pe toţi statui. Dar în manej era o expoziţie de pantofi. N-am văzut-o, interesant însă de aflat cum au dresat pantofii ăia să se poarte ca nişte cai.

Au şapte clădiri facute-n genul Casei scînteii , sînt însă mult mai mari şi împrăştiate peste tot.Intr-un fel de semicerc. Moscova-i construită-n cercuri. In primul cerc e centrul şi-asa mai departe. Cladirile alea-s puse-n primul cerc. Biblioteca lor naţională e imensa, ceva cam cît jumate de Tel-Aviv. Au două dume, astea-s cică, clădiri guvernamentale, case ale poporului, adică nişte locuri mari de tot în care trebuie sa intre poporul care n-are casă. Ori am înteles eu gresit.

Inafară de statui cu sau fară animale sînt statui de persoane celebre. Puşkin in special. Dar mai era şi Lomonosov, Makarenko , Lermontov cred, Tolstoi şi-n special era Lenin în toate pozitiile şi toate ipostazele din viaţă. Fiindcă-n ipostaza de mort îl au in mausoleum. Au şi fîntîni arteziene. Pline de statui de nimfe şi de persoane mai mult sau mai puţin îmbrăcate. Scot apă pe toate găurile. Pe una din clădirile alea imense este cel mai mare ecran de televizor din Europa. Normal că este. Dacă nu era cel mai mare nu era la Moscova şi nu merita atenţia. Fiindcă-ntr-un oraş mare nu poţi pune orice ecran să te facă de rîs ci musai pe cel mai mare.
Au şi două magazine celebre. Dum şi Tzum. N-am văzut decît unul, pe-ăla de-i zice Dum. Mai departe m-a părăsit curiozitatea. Clădirea pe care-au schilodit-o să facă din ea o adunătunatura de magazine scumpe unde toate firmele din lume-şi expun marfurile , clădirea, este superbă. Bronzuri, marmoră, fier forjat, arteziene şi cupole aurite. De ce le-a trebuit s-o schilodească nu ştiu, dar probabil că asta-i societatea de consum. Consumă totul.Inclusiv cultura. Sau arta.

La Dum poti cumpara orice şi de toate. dar dacă eşti femeie atunci e bine să nu vrei pipi. Nici macar în starea de cea mai mare urgenţă. După ce-am căutat cu disperare un wc m-am repezit cu entuziasm înauntru şi…nu era wc. Numai două labe de tablă şi-o gaură la mijloc. Nu era nici hirtie ingienică. Trebuia sa iei de la o tanti care avea un birou vast la intrare şi careia i-am plait 10 ruble să mă lase să văd locul. Dar pipi niet.

Aş fi fost impresionată cred în alte condiţii dar a trebuit sa plec în cautarea unui monument mai putin istoric însă dotat cu cele necesare unei evacuari a lichidelor destinat vremurilor ceva mai moderne. L-am găsit într-un alt centru de magazine, construit sub piaţa roţie. Tot magazine moderne şi exclusive. Un fel de pasaj subteran cu ieşiri la stradă (la Moscova tot ce nu-i modern musai să fie exclusiv, altfel n-are ce căuta la Moscova,poate sa se ducă la dracu). Fiindcă altfel n-aveai cum să treci dintr-o parte-n alta într-o singură bucată. Veneau una sau mai multe maşini negre şi elegante şi te făceau praf .