Nora-mea a vrut sa-i cumpere haine nepotului. Detest cumparaturile de vinerea cind toata lumea se inghesuie peste toata lumea, dar alta zi libera n-am pentru asta deci am mers. Una din marile retele de magazine pentru bebelusi e Shilav. La raionul de hainute (ca haine nu se pot numii, abea le vezi cu ochelarii pe nas) a gasit nora-mea ceva, dar era prea mare. Am cautat, am cautat, nimic, am tras un racnet Cineva poate sa ne ajute?”.

S-a rostogolit spre noi o cutie de coca cola, rosie rotunda si cu par pe dinti. Daaa, ce doriti. I-am explicat ce dorim si s-a dus sa caute. N-a mai venit. A aparut alta, invers decit prima, slaba ca un pai, a plecat si ea sa caute,n-a mai venit. A venit o a treia, mijlocie, a plecat, n-a mai venit. Am banuit ca cineva bineintentionat a pus o capcana in magazie, cum intra o astronauta cum o trinteste pe jos, o leaga si o lasa acolo in speranta ca firma o sa aduca unele normale .Nu stiu, dupa 20 de minute de asteptare am plecat.

Hai sa mergem la Fox baby. Ok, la Fox nu erau nici slabe nici grase nici mijlocii, aratau bine, cam ca alea din lagaru comunist .Pictate pe figura pline de inele si de bratari duhnind a parfum. Iar am cautat n-am gasit. Am agatat-o pe una din ele. Am intrebat ce-am avut de intrebat. Aia zice ce vedeti asta-i ce avem. Incepuse sa ma manince laba piciorului sting in degetu mare. Da si palma stinga. Sa-i trag un sut in cur sau o palma pe mutra? Am zis ca asta n-ajuta si-am inceput sa caut cu avint prin rafturi aruncind ce-am vazut in toate partile. De ce s-o pocnesc sa iasa victima? Daca-i tampita sa munceasca dupa mine.

Cind a vazut balamucul a aparut una mai cu simtul conservarii.
Pot sa va ajut cu ceva ?
Da, vreau asta si asta.
Imediat a zis, s-a dus in magazie si-a adus. Am plecat.In urma era balamuc. Deh, clientul nostru stapinul noatru. Nu?

In vremea asta barbatu-meu se lupta cu firma de celulare. Nora-mii i se terminase cartela de celular. Trebuia sa cumpere alta si nu stia de unde. Barbatu-meu a sunat peste tot si-l plimbau de la unul la altul. Cind am iesit noi tocma se ruga de unu sa-i dea nu stiu ce numar de telefon, ala i-a dat numarul in final si-a sunat, i-a raspuns altul si iar a incercat sa-l trimita la altul. I-am smuls telefonul din mina deja incalzita de astronaute. Am zbierat: auzi aici, am un futut de celular de la firma voastra si i s-a terminat pizda de cartela. Incercam de-o juma de ora sa aflam de unde se cumpara, daca nu spui imediat pe gura de unde, vin la tine si-ti dau foc la dugheana.
Da de ce sinteti nervoasa intreaba ala naiv?
Ca pizda ma-tii nu-i de fata sa ma cac in ea, raspund. Dai numarul sau te explodez?
Da, sigur zice, puteti cumpara cartela aia de la orice chiosc vreti nu e undeva-n mod special.
Du-te-n pizda ma-tii, zbier si inchid.
Se pare ca tu stii sa explici mai bine ce vrei, spune barbatu-meu.

Mi se terminase cafeaua. Mergem la Ilan’s sa cumparam cafea. Eu beau cafea Istambul. O fatuca mica de tot ,mai mica decit mine ceea ce-i greu de realizat vine zimbind si ma intreaba ce vreau.
Vreau 200 gr de istambul macinat de cafea turceasca.
De ce nu 250 gr.? intreaba fatuca.
Nu ma nerva zic, vreau 200 de gr, macina 200 de grame nu-ti complica existenta.

Aia mica se catara pe raft,da jos borcanul cu boabe de cafea,se apuca de macinat, termina de macinat. Ii dau 100 de sh ea-mi da 10 inapoi si cafeaua. Ma uit la ea. Ea se uita la mine.
Mai vrei ceva? Intreaba.
Da, restul de la 100.
Mi-ai dat 50.
Ti-am dat 100.
Mi-ai dat 50.

Imi stecleste ochiu verde. deschide casa de bani. Ultima hirtie e de la mine spun. Nu deschid spune. Deh, azi se lasa cu bataie gindesc.
Deschide casa de bani sau te dau cu capul de ea.
Vine-un tip. ce s-a intimplat. Ii explic cum ca pizda mica a luat 100 si da rest la 50. Ala baga de seama ca sint putin nervoasa. Deschide casa. Intr-adevar vede 100. Imi da restul cere scuze.
Imi recuperez familia. Intr-un fel imi pare rau ca n-am pocnit pe nimeni. In alt fel imi pare bine. M-am saturat de procese verbale vinerea.

La iesire un portar religios si foarte politicos ne-a urat shabat shalom. Mda, inca putin si nu era shalom adica pace, era razboi. Du-te dracu i-am zis in sinea mea, dar i-am zimbit cu toti dintii din fata si i-am raspuns, shabath shalom. Ce pizda ma-sii, uneori trebe omul sa fie si binecrescut. Doar nu sintem in comunism

Din tabloul gargantuesc al sarbatorilor noastre familiale a ramas o simpla adunatura trista care discuta de cine-a fost mai mult decit de cine-a ramas. Oare cum se face ca viitorul e atit de legat de trecut incit, ca sa mergi mai departe ai nevoie de doua ori mai multa putere cind batrinii nu mai sint? Pina si de soacra verisoarei mele Adriana mi-e dor, aia care arunca de fiecare data cu piureul in oaspeti de anul nou. Incepusem sa-l facem din ce in ce mai tare sa nu se lipeasca de pereti.

Fiu-meu viseaza la supa cu taietei lungi a mamei, eu visez la tacerile impreuna cu tata si la papucul bunicii Coropisnita,la sertarele pline de minuni ale bunicii Porumbita…

O familie-i ca o armata ,cred. Intotdeauna-n fata sint batrinii,bunicii, ei te apara de moarte, apoi parintii, te apara de necazuri ( sau nu te apara, dar ai impresia ca te apara). Matusile-s gistele capitoliului personal, gigiie cind e un pericol,gigiie si cind nu este dar e bine cind sint si gigiie. Brusc pe la o virsta la care inca te socotesti copilul cuiva si nepotul altcuiva te uiti in jur si esti singur. In prima linie. Nimeni numai ia glontu-n locul tau, ti se zgiltiie capul de palmele vietii si nimeni nu-ti mai striga:” ga-ga-gaaaaaaaaaaaa, pericol,pericol”.esti in prima linie si-n spate-ti stau copiii, apoi nepotii si nu asta-i ce te sperie cel mai mult, ci ideea ca dupa tine nimeni nu-i mai apara pe cei din urma si,la rindul lor vor deveni prima linie.

Si ciinii se duc.Unul dupa altul.Traim in cazemata iluziilor noastre. Inca o casa si inca o masina, mobile noi, haine frumoase. Poate carti si discuri. Poate, dar din ce in ce mai rar.
Banii, asta-i ce vrem cel mai mult. Banii.Pina si-n dementa ei mama are grija sa ceara de fiecare data bani desi n-are ce face cu ei.

Spre batrinete ne cocirjam. Cu cit in jurul nostru e mai mult nou si aria de swaitzer se largeste cu atit sacul amintirilor devine mai greu.
Si iar imbecilitatea proverbelor: “o viata are omul. Si-o gaura-n fund”. Dar de ce trebuie Doamne sa ne stearga copiii la ea?

N-a reusit sa se uite la mine c-avea sapte ace-n ureche da a gemut groaznic si mi-a zis ca eu mereu am fost neincrezatoare in stiinta!
Acu stau pe ginduri. Nu-s comode, cam inteapa.
Cind tata traia se culca ultimul, nu stiu la ce ora, niciodata n-am stat sa-l verific, practicam intratul si iesitul pe geamul camerei cind aveam incursiuni ilegale in copilarie, dar se culca ultimul si se scula primul. L-am intrebat de ce-o face. Mi-a raspuns ca sint singurele lui doua ore, noaptea si dimineata cind poate sa stea cu el insusi si sa se gindeasca.

Acuma de cind imbatrinesc m-am trezit culcindu-ma ultima, dupa ce toata lumea adoarme ramin in salon o ora o ora si ceva, fara muzica, fara televizor, fara sa fac nimic, ma gindesc. Ce-o sa fie ce-o sa fac cum o sa fac. Gindurile-s mai limpezi seara. Dimineata la fel, ma scol o ora mai devreme, imi fac cafeaua, multumesc naturii dimprejur ca inca o data m-am sculat sanatosa, multumesc pentru tot ce mi-a dat, pentru tot ce am pentru soarele din geam pentru pasarile care cinta pentru aerul pe care-l respir. Pentru copil, pentru barbat, pentru casa, pentru mincare si pentru apa, pentru putere si mai ales pentru darul de-a ajuta oamenii.

Intr-o seara cind Dan a fost aici sa-si mai adauge niste pagini in pasaport ca i se terminasera mi-am rezolvat toate treburile si m-am dus in salon. Cam peste o ora a venit si Dan din casa galbena.

Ce faci mai copile, de ce nu dormi?
Pai e ora la care stau si ma gindesc imi raspunde !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Tu ce faci?
Ce sa fac, e ora la care stau si ma gindesc ii raspund. E ora la care bunicul Jenica statea si se gindea si poate si bunicul Carol statea si se gindea si poate si strabunicul Haiim statea si se gindea…
Crezi ca fiu-meu va sta noptile sa se gindeasca? intreaba Dan.
Nu stiu daca fiu-tau sau fiica dar cineva precis va sta noaptea sa se gindeasca, asa-i neamul asta Zosmer, ginditor, pe cale genetica.
Numai ginditor? zimbeste Dan pe sub mustata.
Nu, nu numai ginditor, e si ingenios ii plac banii si femeile sau respectiv barbatii. Ti se pare educativ sa purtam o asfel de discutie?
Nu, ca doar stiam chestiile astea, vroiam numai sa ma conving.
Sa te convingi de ce?
De genetica!
Te-ai convins, acum putem gindi in liniste ?
Da.

Din fotoliul lui pe care l-am adus la mine tata ne-arunca o privire multumita si cade pe ginduri.
Trei generatii…

Si mai era si-a dracu de desteapta. Natura a fost intr-un fel darnica cu ea. Intr-un fel. Ca a bulit-o pe alta parte, e clar. Dar pina sa constatam buleala hai sa trecem in vedere, mai departe realizarile. Fata bogata, dintr-o familie de evrei sefarzi, Reta a facut facultatea de medicina. Acum un milion de ani, pentru o fata frumoasa, sa faca si facultate era un suprem gest de eliberare a femeii.

Dupa ce-a terminat facultatea l-a cunoscut pe Avhraam, pe numele lui de alint Mutzi. Unchiu-meu. Baiat frumos si el, dar avea o mare calitate-n plus, o iubea ca un nebun pe Reta. Nu cred sa fi fost asta calitatea lui personala, n-am cunoscut pe nimeni sa nu fi fost indragostit de Reta chiar si la 86 de ani cind era deja bolnava de altzheimer si fugea dupa oameni cu ciomagul. Avea si-un defect, adica inca-l mai are, e farmacist. Farmacistii, spun in cor medicii, inginerii, profesorii si tot restul, sint prosti. Fiindca n-au reusit sa termine facultatile sus amintite.

Nu cred ca Mutzi e prost. Cred ca nu e foarte destept. Dar cum putini sint foarte destepti hai sa terminam discutia asta ca incepe sa ma enerveze.

Reta si Mutzi s-au casatorit. La o luna dupa asta ea a facut o infectie crunta la ovare, a trebuit sa fie operata si in conditiile primitive de-atunci i s-au extirpat ovarele. Soarta era hotarita. Reta si Mutzi erau pedepsiti sa ramina ei doi, singuri toata viata, pedepsiti sa se iubesca sau sa nu se iubeasca, asta era deja treaba lor. Normal, puteau sa adopte un copil. Dar se iubeau prea mult pentru asta si, egoisti in iubirea lor au zis ca un copil or sa adopte mai tirziu, si iar mai tirziu si la un timp, a fost prea tirziu.

Au calatorit, au vazut lumea, aveau societate cum zice maica-mea, prieteni si rude. Nu se plictiseau, mereu unul cu celalalt si mereu ocupati de Reta, amindoi erau ocupati cu ea, ea se iubea, el o iubea si asta parea de-ajuns. Asa le-a trecut viata si-au tot imbatrinit. Cresteau un nepot. Fiul fratelui lui Mutzi. Baiatul nu era prea destept, chestie de mosteniere, desi taica-sau fratele adica era medic. Ceea ce dovedeste ca si medicii pot fi prosti, nu e musai sa fi pentru asta farmacist. Cind baiatul prost s-a insurat si a avut nevasta si plozi, astia, plozii ii deranjau pe batrini, prea mult zgomot, nu puteau sa citeasca de raul lor, nu puteau sa-si continue tabieturile.

Nepotul a fost oarecum indepartat pina la noi ordine, pina cresc copiii, pleaca la armata si e liniste, atunci poate sa vina-n vizita. Reta si Mutzi n-au nevoie de multi oameni in jur ei sint mutumiti cu ei insile, adica cu ea insasi.

Si, intr-o buna dimineata, Reta s-a sculat bolnava. Uita. S-a dus la medic, ala i-a dat pastile. Apoi a inceput sa fie nervoasa si sa nu mai reunoasca lumea, avea porniri razboinice, arunca oalele-n strada si bietul Mutzi, dupa ce se straduise toata dimineata sa gateasca trebuia s-o ia de la inceput. Reta nu gatea. Era ocupata.
Cu ce? Habar n-am, nu era treaba mea sau a altora, era frumoasa, mie-mi ajungea asta. Era nebuna insa tare frumoasa inca. Sase ani a durat chinul lor. Boala s-a accentuat. Ea nu mai stia nimic, nici cine e ea, nici cine e el, uita c-a mincat, uita c-a dormit, uita totul.

Si era nervoasa, egoista,sarea la bataie desi avea numai 30 de kg. Vroia neaparat sa fuga din casa, chiar a fugit de citeva ori, goala ca-n clipa nasterii. Au adus-o cu politia, fiindca Mutzi si maica-mea anuntasera-n jur ca s-ar putea sa apara o vrajitoare batrina in pielea goala, calare pe baston, lasasera adresa la toti din jur.Si aia anuntau politia si-o carau la domiciliul conjugal.

Apoi a cazut la pat. Pe vremea cind inca o stergea de-acasa in ilegalitate, stia sa se duca singura la wc. Cu timpul Mutzi a fost nevoit, fiindca nu mai stia de ea si zacea, sa-i pune scutec, si s-o schimbe cind facea pe ea. Asta, dupa cum povesteste maica-mea, a fost dovada temeiniciei marii lor iubiri. Mutzi ii schimba scutecele alea si-o spala, si-o ungea cu creme, o mingiia si-o alinta…

Mama l-a intrebat daca si-n conditiile astea o mai iubeste, raspunsul a fost clar si simplu.
Mai ales in momentele astea o iubesc.

Ce-i dragostea cind omul e tinar si frumos?
Reta a murit acum cinci ani si Mutzi e singur. Nu reuseste sa se gaseasca pe el insusi. E batrin, are 89 de ani. Il dor genunchii, il dor toate oasele, e surd si-are vezica slaba. E o umbra, cum zice al batrin umbra trista a unui egoism comun si inutil. Nimeni nu-l cauta si el nu cauta pe nimeni. Cam o data pe luna, mama se duce sa-i gateasca si stau de vorba, a incetat s-o mai plinga pe Reta si, undeva in mintea lui isi arata coltii regretele.

Mi-ar fi placut sa am nepoti, mi-ar fi placut sa am o nora, mi-ar fi placut sa…
Maica-mea-l repede, tu ai avut-o pe Reta, ai uitat?
Nu, n-am uitat, am avut-o numai pe ea si m-am multumit cu atita prostul de mine. Ea a murit si eu, de fapt, ar fi trebuit sa ma socotesc mort in momentul cind am acceptat numai atit.
Dar ai iubit-o zgirie mama ranile.

Da e adevarat, am iubit-o. Dar eu sint cam prost, sint farmacist, asta stie toata lumea ca farmacistii sint cam prosti, ar fi trebuit sa bag la cap, inca din tinerete, cind am fost si l-am citit pe Eminescu la Bibiloteca Academiei, si mi-au cazut in mina, diferitele sfirsituri ale poeziei Luceafarul.
Unul din sfirsiturile astea spune:

“Fiti fericiti,atit de fericiti
Incit viata toata,
Un chin s-aveti,
De-a nu muri de-odata…”!

Habar n-am ce-au făcut cu ea, probabil cu ceva au vopsit-o dar n-am aflat cum s-a terminat, am fost gonită pentru idei subversive şi sub ameninţarea cu moartea dacă vorbesc. N-am vorbit până acuma. Razele fără lumină şi fuxina, printre altele m-au dus la concluzia că ţăranul român era naiv.

Mai era aparatul de aerosoli. Toată lumea făcea aerosoli. Le pune ceva-n nas sau în gură şi bagă aer în ei. Cred ca voia să-i umfle sau ceva. Dar era o coadă mare la pompatul ăsta şi bani buni. Ca şi razele. Dar ăla scotea şi nişte aburi infecţi, adică nu erau aburi, din ce băgau ei acolo mirosea a penicilină, a usturoi de la ozon, a dracu ştie. Numai sănătoasă nu părea povestea. Cred că funcţiona pe principiul narghilelei, că lumea ieşea din cabinet foarte fericită. Şi bărbaţii, nu numai femeile. Nu, nu erau homo, ăia aveau alt loc de întâlnire. La baia orăşenească. Lângă liceul Şaguna. Dar asta-i altă poveste. Să nu amestecăm intelectualitatea homo cu aerosolii şi fuxina.

Mă întreb aşa, dacă oamenii ăia care-şi făceau tot felul de tratamente, dinţi de tinichea, raze idioate şi aerosoli, ştiau ce fac sau nu ştiau ? Fiindcă, dacă ar fi ştiut l-ar fi omorât pe tata-n bătăi. La fel pe alţi medici evrei din oraş. Era unul care cică făcea chiuretaje. Dar nu ştiu cum i-a ieşit de câteva ori, că s-a născut copilul. După chiuretaj. Altul dădea tot felul de reţete empirice, lut alb şi praf verde. Toate costau mulţi, mulţi bani. Când oamenii nu mai aveau bani plăteau în produse, în mâncare, de tot felul, găini, curci, gâşte, măgari cum am povestit, uneori chiar şi mai mult pământ. Dar pământul era specialitatea avocaţilor. Pământul care mai rămăsese neluat în colectivizare. Avocaţii scriau o scrisoare, doua-trei, târau câte-un proces ani de zile până ţăranul se golea de tot, atunci dădea pământ. Şi totul de fapt plecase de la un gard, cu jumate de metru pe pământul unuia sau altuia. După aia nu mai avea ţăranul nevoie de gard, fiindcă nu mai avea pe ce-l pune.

La fel au făcut avocaţii în Israel, cu yemeniţii. Ăia când au venit au fost singurii care-au vrut pământ. Sute de hectare. Avocaţii au avut grijă să le ia pământul lor aşa, de la o cere de racordare la apă. Sau alte tâmpenii.

V-aţi întrebat cum se simte cineva pe care-o cheamă Marghioala? Eu da. Trebuie să se simtă groaznic, şi-atunci îi rămâne să facă schimbări în exterior. Aşa şi Marghioala de care-o să vă povestesc. Era înaltă, negricioasă şi urâtă, adică destul de urâtă. Avea coşuri pe faţă. Venea la taică-meu să-i facă raze. N-am înţeles niciodată rostul “razelor” ăstora, în special când se întrerupea curentul şi făcea raze cu o lumânare-n spatele ecranului. Oamenii beau bariu, o porcărie din care numai după ce-ai îngurgitat-o deveneai destul de bolnav încât să-ţi trebuiască nu numai raze dar şi clismă, un minier în intestine şi-o mască de gaze pe figură. Oricum, tata îşi cumpărase un aparat Röntgen, şi făcea tuturor raze. La stomac, la ficat, la plămâni, la burtă-n general şi la cap în special.

Oamenii plăteau, probabil că era şi-o chestie de-asta, de s-a descoperit pe parcurs, făceau raze şi se simţeau mai bine. Dacă nu, se duceau cu poza la spital. Dar ăia care nu făceau poza când era curent, cred că se duceau cu altă poză. A altuia, şi, probabil ori era tratat, ori nu era tratat. Depinde. Am constatat numai faptul ca se poate “raze fără raze”. Ca-n bancul ăla cu “s-a întrerupt curentul pentru scaunul electric şi-l ardem la lumânare”. Ţăranul roman era isteţ, dar era naiv. Pff. Sa faci raze pe întuneric. Jur ca nu mint.

Marghioala făcea raze să-i dispară acneea. Tata a trimis-o la cel mai bun prieten a lui, un farmacist, am uitat acuma numele, o să-mi amintesc. Din spusele mamei, asta era un dobitoc. Se spune că farmaciştii sunt dobitoci, altfel se făceau medici. Ala i-a dat o cremă Marghioalei, aia i-a uscat bubele, sau s-au uscat singure când a început să facă sex cu tata. Pe scurt, de-atâtea raze şi creme şi sex, Marghioala a scăpat de bube. Dar acum a vrut dinţi frumoşi. Avea dinţi frumoşi, albi si tineri, dar ăia nu erau suficient de frumoşi. I-a scos pe toţi, şi şi-a pus din aur. Când râdea te lovea trăsnetul. Ştiţi cum se lucra aurul în stomatologie ? Nici eu nu ştiu, dar îl topeau, tăiau coroanele, şlefuiau, şi adunau apoi praful ăla din care se puteau face alţi dinţi, cu aceeaşi bani. Numai din ce cădea de la coroane şi pilitură ieşea de-un dinte – doi. Pe gratis. Pentru stomatolog, desigur.

După ce a avut dinţi de aur Marghioala a vrut să fie blondă. Ca mama. Era o perioadă în care mama era când blondă, când roşie, când gri, când maro, că tata deja intra-n cameră la hotel şi spunea pardon, nerecunoscând-o. Mama îşi făcea culorile la Bucureşti, la Lido parcă, Braşovul devenise prea mic pentru megalomania doamnei. La fel şi hainele şi le cumpăra la Bucureşti. Şi pe-ale noastre. Sa fi văzut voi ce rochiţe de catifea aveam … va zgâlţâiaţi de groază. Dar erau scumpe. Arătam ca o păpuşă. Primele 7 minute. Ca un câine spălat cu şampon. Până găseam prima baltă să mă tăvălesc în ea.

Am plecat în Israel, adică n-am plecat ci am fost adusă-n Israel, nu neapărat împotriva voinţei mele ci fără nici un fel de aviz, aşa brusc, am plecat în Israel. Deci slabele mele cunoştinţe în privinţa ţărănimii s-au oprit pe la unşpe ani şi ceva, urmând să se dezvolte substanţial pe la 39-40 odată cu valul de muncitori români care-a inundat ţara sfânta după revuluţia de eliberare a României de sub jugul comunist. Majoritatea celor pe care i-am cunoscut, muncitori si muncitoare români/românce erau foşti ţărani, de-ăia extraşi ca măselele sănătoase din botul agriculturii şi plantaţi în sânul industriei.

După ce s-a făcut praf industria gata făcută praf, s-au replasat în sânii gliei, da glia era sub nişte blocuri şi-aşa au rămas neplasaţi, nerămânându-le decât să se ducă să muncească-n ţări străine, să câştige şi să-şi cumpere pământ neaşezat sub bloc ci, acolo unde şade pământul în mod normal, sub porumb, cartofi şi grâu. Era eventualitatea macului dar nimeni n-o recunoaşte public drept posibilă.

Tata, care are darul adunării de personaje ciudate prin preajma (n-am să citez acu’ treaba aia cu “din aşa părinţi de seamă în veci s-or naşte pui de lei”), imediat ce au început pe lângă noi construcţiile unui cartier nou şi a auzit vorbindu-se româneşte, a simţit nevoia să adopte câteva suflete de-astea pribege şi să le dea haine, mâncare şi căldura sufletească. Bineînţeles că nu se aştepta să i se plătească cu aceeaşi monedă, având el ceva învăţăminte-n cap de la Padina unde-a lucrat o vară cu deţinuţii ăia răi, numai cremenali şi alte specii. Si pe-ăia i-a poftit la masa etc., şi, când l-a întrebat pe unu care-şi omorâse familia ca l-a nervat, dacă l-ar omori şi pe el, adică pe tata, dacă s-ar nerva, ăla a răspuns cu seninătate că normal, adică cine se crede tata ca să-şi permită să-l nerveze pe el?

Nu ştiu cât de şocat a fost tata de asta declaraţie dar mama, a intrat în depresie, adică cum, ea, fata delicată, cu elemente artistice-n caracter, să gătească pentru aşa nişte ţoape care la urmă se mai declara capabile să-l omoare pe pater familiae fără să clipească din ochi, reacţie pe care ea de altfel o are în fiecare minut şi, nu acceptă să-i fie furată ori transferată. A declarat cu jale-n glas, telefonic la toate simandicoasele familiei că Padina şi toată balta aia, sau delta, e o gaşca de derbedei şi că ea nu mai vrea să aibă de-a face cu ei, că ar pleca şi mâine dar nu poate s-o facă înot şi tata refuză să participe la acţiunea de eliberare a ei din junglă.

Tata a întrebat-o dacă are nevoie să-i dea un brânci în apă sau preferă să-l roage pe ăla cu cremenalul, la care mama a încetat emisia semnalelor de alarmă, dar în sinea ei a rămas cu pată pe o anume specie de oameni, ceva care se bălăngăne între criminali şi de-ăia, citez, cu greieri în călcâie, expresie pe care n-am s-o înţeleg niciodată.

Se tot ţinea după servitoarea lor una de-i zicea Mândra, aia încerca să-l exploateze dar nu reuşea fiindcă tipul făcea ce i se cerea numai după o îndelungată gândire. Dacă Mândra-i spunea: “Dă-mi ceapă”, Mirciulică repeta întâi: “Dă-mi ceapă”. După care întreba: “Vrei ceapă ?” Mândra zicea: “Da, vreau ceapă”. Mirciulică se ducea şi aducea ceapă. O întreba: “Mai vrei ceapă ?” aia răspundea: “Da mai vreau” şi primea ceapă.

Aşa se întâmpla în general şi Mândra devenise nebună, madam Mitache i-a interzis să-l mai folosească pe Mirciulică la treburile casnice şi el zăcea trist pe un fotoliu recitând în franceză tot felul de chestii porcoase pe care – susţinea profa’ de pian, le învăţase de la taică-său colonelul – un porc curvar care murise de inimă undeva, nu în patul conjugal.

După un timp s-au lămurit şi ai mei că o fată fina nu vor putea scoate din mine şi-au schimbat foaia încercând totuşi să facă ceva cu mine, dar, în afară de căţăratul în copaci, patologitul găinilor şi-al altor animale şi bătutul băieţilor evrei din oraş, n-au scos nimic normal.

Pianul însă, care-l cumpăraseră special pentru mine l-au păstrat, se dădeau doamnele la el şi în compania tatei care schelălăia la vioară făceau seri muzicale. Nu ştiu cât de muzicale erau că într-o seară sectoristul care de mult nu mai era sectorist a venit să-l anunţe pe tata că a fost reclamat că face politică antistatală şi o să aibe o descindere-n seara următoare. Tata le-a făcut atunci securiştilor o figură nasoală de tot, ca i-au găsit pe toţi stând în jurul mesei şi citind din “Capitalul” lui Marx, da era timpul după cum a zis Maria care era deja borţoasă, ca tata să se care dracului la Palestina, altfel îl belesc comuniştii de … testicole.

Maria, v-am mai zis că s-a măritat şi s-a cărat, cu greu.

Intr-o noapte pe când cică dormeam, am auzit mare zgomot în casă, m-am uitat pe uşă şi-am văzut că nişte oameni cărau pianul meu. Pianul MEU. Nu era de suportat o aşa jignire şi-am început să urlu din toţi rărunchii să nu mi se fure proprietatea personală, la care tata mi-a ras o scatoalcă sănătoasă de-am zburat direct în braţele servitoarei de data asta Mănuţa ţiganca. Care-a început să-l blesteme pe ţigăneşte şi-a luat şi ea un şut în fund de-am continuat amândouă zborul până-n sobă şi-acolo ne-am oprit tăcute. După care ne-am regrupat şi-am luat-o la picior spre încăperi mai paşnice şi mai calde, cum ar fi bucătăria.

Unchiu-meu, fratele lui taică-meu, ăla care era medic la CC şi profesor la medicină a trebuit să se care urgent în Israel fiindcă bunică-mea porumbiţa i-a făcut o figură cu nişte droguri care rămăseseră cu kilogramele de la bunicu’. Am fost la ei înainte de-au plecat, stăteau în Cotroceni parcă, da, în Cotroceni. După aia i-am mai văzut numai când am ajuns în Israel. Fratele tatei a devenit profesor la medicină aici în Israel la Yerusalim, apoi s-a lăsat şi-a deschis cabinet particular.

Si noi am plecat din România destul de … brusc aş putea spune. “Foştii” şi actualii prieteni ai părinţilor s-au adunat la o masă festivă, cu sectorist şi cu mic cu mare, au mâncat şi-au băut şi-au cântat fiecare-n legea lui, evreii şi-au urat “anul viitor la Yerusalim” iar românii le-au urat tuturor să le fie şi tot restul. O grămadă de lucruri au rămas în casă, legea era destul de stricată şi-atunci, cred că 40 de kg. Maria şi poliţistul au primit o grămadă, la fel Mănuţa şi familia ei. Restul au luat prietenii părinţilor.

Ani de zile au corespondat cu cei din România, sectoristul ajuns între timp mare mahăr în securitate l-a rugat pe tata să nu se supere că-i trimite scrisori prin alţii şi pe alt nume, dar corespondenţa cu el îi strică la dosar.

Mănuţa a devenit o mare doamnă, s-a măritat bine cu un român după spusele ei, ba chiar a fost în vizită în Israel acu’ câţiva ani. Nu arată mai rău ca yemenita bătrână însă e cu mult mai îngrijită, a devenit cultă şi-a dat întregului cartier în cărţi şi-n bobi de fasole astfel că a făcut o grămadă de bani şi-a plecat mulţumită înapoi.

Societatea era deja foarte “variată”, sectoristul împreună cu foştii, medicii evrei şi medicii români, ţăranii şi cei care erau pe cale de-a deveni neţărani sau mai degrabă orăşeni şi habar n-aveau cum s-o facă … Viaţa nu era rea de loc, adică nu-mi amintesc s-o fi dus greu, sau cineva din jurul meu ori din cunoştinţe să fi murit de foame-n perioada aia mai rău decât ar fi murit de foame după 40 de ani de comunism, înclin să cred chiar, că o duceau mai bine.

“Foştii” nu erau de loc aşa cum îi arată Călinescu, nu şi-au vândut majoritatea lucrurilor la talcioc ci, majoritatea lucrurilor pe care burghezia-n devenire le cumpăra erau din cele furate de la “foşti”, fiindcă ei, fuseseră scoşi din conace şi palate cu foarte puţine lucruri, aproape cu nimica. Acest nimica nu includea aurul şi bijuteriile.

Era prin oraş o prinţesă – nu Negruzzi, alta – care, după ce soră-mea mai mare s-a măritat şi i-a venit bâzdâcu să-şi lase bărbatul şi să fugă să se facă artistă la Bucureşti, i-a crescut copilul, parcă era o Sturza, sau Berindei, şi se purta ca atare, dar nu era de loc jigărită. Era rrromâncă mândră şi demnă, mânca la masa lui taică-meu, creştea plodul soră-mi evreica, plod evreu şi el da asta n-o împiedica să facă mutre şi să vorbească de “jidani” ori să-i vrea pe legionari la putere.

Maria îi mai scăpa câte-un polonic în poală şi-i atrăgea atenţia că se prosteşte şi-şi revenea, dar scuze nu-şi cerea nici de-a dracu.

Pe măsură ce fosta burghezie – burghezo-moşierime! – se dezintegra la fel ca ţăranul român, noua burghezie începuse să înverzească pe meleagurile române şi să prindă puteri. Erau nişte tipi “foşti” de-ăia, nu foşti -”foşti”, ci “foşti talpa ţării”, care uitaseră că au mamă, că au tată si patrie-adorată, puşi numai pe furturi, turnătorii şi îmbogăţire.

Evreii din oraş începuseră să se care în Israel, şi-aşa peste noapte te trezeai că cutare sau cutare a dispărut de la jocul de cărţi. Sectoristul primise ceva grad mai mare şi nevasta-sa se dădea doamnă, dar tot îi copia rochiile mamei şi venea s-o întrebe cum se găteşte aia sau aia când avea musafiri de la judeţ sau de undeva de prin poliţia superioară.

Am îngurgitat o grămadă de bunătăţi. Ouă roşii şi tot felul de plăcinte cu brânză, smântână şi stafide plus o oaie tânăra sacrificată pentru înviere, plus drob de miel şi o iarba. Pot să spun ca am borât după aia două zile şi mi s-a spus ca am ochii mai mari decât burta.

Balamuc a ieşit cu ăla de la partid, normal, dar bunica a ştiut să descurce mai ales că, în sinea lor tăcută ăia de la CC ţineau şi ei paştele, dar se dădeau nereligioşi şi Coropişniţa ştia.

Activiştii erau o pătură relativ nouă şi majoritatea populaţiei paşnice nu ştia cu ce se mănâncă. Erau în mare parte turnători de toate felurile, adică toţi erau turnători, securitatea şi poliţia era la fel formată din cadre sănătoase, adică cu origini sănătoase, oameni care habar n-aveau pe ce lume trăiesc şi erau oarecum educaţi că tot ce este vechi este rău, spurcat si degenerat, indiferent dacă ăştia-s oameni, case ori copaci. După ce fusese cu colectivizarea, urmase căutarea de aur şi după căutarea de aur naţionalizarea tuturor farmaciilor, cabinetelor medicale, etc., etc. Asta însă nu însemna că miliţia, partidul şi tot restul nu erau şi ei oameni şi n-aveau nevoie să nu-i doară dinţii sau să li se facă nevestelor un chiuretaj. Că o duceau oamenii destul de greu, turnătoriile îi ţineau în funcţii, nu le dădeau mai mulţi bani. Poate ici colo aveau protecţie la ceva mâncare da-n rest … trebuia să fie chiar mari de tot să aibe clinica lor ca ăia de la CC.

Sectoristul, unul Todiriţă, era printre primii din valul de moldoveni ajunşi cu trenul foamea în Ardeal. Se lipise de tata ca marca de scrisoare, de când încercase să facă balamuc cu cartea de imobil îl găsise pe ăl bătrân în faza războinică că americanii refuzau să vină şi fusese călcat în picioare, reclamase şi primise ordin de sus să încheie afacerea şi să-şi ţină gura. Era tânăr, era flămând, n-avea opinii politice, fiind fiu de legionar şi nu era chiar-chiar să descifreze încă tainele politicii. Ştia că în principiu trebuie să-i urască pe chiaburi şi pe jidani, dar instinctul lui sănătos de ţăran îi spunea că singura lui sursă de venituri rămân de fapt aste’ două pături pe care trebuia să le deteste. Cum ştia că la tata-n casă se adună o grămadă de medici şi de “foşti”, a început să-l viziteze mai des, a pus-o pe nevastă-sa să-i ceară mamii sfaturi de ce şi cum se găteşte şi s-o roage s-o trimită pe Maria să-i facă şi ei cumpărături. Maria care nu-i suferea a tras un pârţ în cinstea rugăminţii şi-a declarat că dacă pe ea o trimite cineva să lucreze la duşmanul de clasă ea pleacă imediat la moşu ei şi-o doare-n fund de ce se întâmplă. Că ea are origine sănătoasă şi numai şi-o strică la noi în casă şi dacă n-ar iubi aşa de tare neamul ăsta jidănesc, s-ar baga-n partid şi s-ar face cel puţin jidanca aia care s-a dat cu spaniolii.