Tata de ce esti suparat?
Trebuie sa vind bratara asta si e de la bunica. Nu-mi face nici o placere.

Tata-mi vorbea-n general ca unui om mare.
De ce trebuie s-o vinzi?
Trebuie s-o schimb pe placi de aur pentru lucrari. Maica-ta a luat tot aurul.
M-am dus atza la masa urita. Oare metalul ala galben de sun madama era aur? Asa arata, ca bratara.
M-am bagat sub masa. Taica-meau a venit dupa mine.

Ce faci sub masa aia?
Caut aur.
Sub masa?
Nu sub masa, in masa.
Iesi de-acolo ca nu e nici un aur, numai te murdaresti.
Am iesit si-am mutat-o pe madama, iar m-am bagat sub masa. Cele doua butoane erau la locul lor, am apasat si masa s-a deschis. M-am catart pe ea si-am bagat mina, de data asta era destul de lunga sa ajung la punga. Am scos-o si i-am dat-o tatei.

A deschis-o si-a agsit monedele alea.
Cocosei? De unde ai tu atitia cocosei?
Eu? N-am nimic, i-am gasit acolo acu citiva ani si mi-a fost frica de bataie de-aia am tacut. Dar mi-am amintit de ei cind te-am vazut asa suparat.
Esti o comoara! mi-a declarat tata. Mergem la Bucuresti.

Am mers la Bucuresti, tata mi-a cumparat o gramada de cadouri, sandale frumoase din piele, haine si m-a dus la sala palatului la cinema. Am vazut doua filme, unul era o poveste, ceva c-o apa vie si apa moarta, o fata care si-a dat frumusetea sa-si salveze iubitul de la moarte, s-a facut urita si batrina, iubitul a parasit-o.

Nu tin minte mai departe, doar ca la urma fata isi primeste inapoi frumsuetea spalindu-se cu apa vie. Ce s-a mai intimplat cu iubitul habar n-am. In orice caz povestea nu coincide cu adevarul din viata, da asta aveam sa constat mai tirziu. Al doilea fil nu mi-l amintesc.

Nimeni nu stie cum au ajuns cocoseii acolo, oricum se pare ca nu apartineau Zosmerilor. Casa fusese luata de rusi o vreme apoi fusese-n ea sediul UFDR-ului. Masa nici ea nu apartinuse niciodata familiei.

Interesant cum aurul trage la mine si mie de fapt nu-mi place aurul ci argintul. Nu m-au interesat niciodata metalele pretioase, daca ar fi existat bijuterii din fier le-as fi purtat cu placere. Dar nu stiu cum se face ca, daca-i sa gasesc ceva totdeauna e de aur. Pina si ciorile-mi aduc tot felul de chestii pe care le fura si-ale asint din aur…

Ca si cocoseii falsi,madama are-o istorie familiara demna, de-aia a fi fost tirita peste tot, tata refuzind sa se desparta de ea. In Romania locuia pe-o masa imensa, neagra dintr-un lemn greoi, ca sa miste masa trebuiau patru oameni, de-aia fusese instalata in cerdacul din spatele casei, cerdac acoperit unde familia-n plen minca verile.

Madama statea-n mijlocul mesei. Era manevrata cu grija ori de cite ori se punea sau scotea fata de masa ,era stearsa de praf cu delicatete si vai de capul cui o brusca sau muta cu un centimetru macar. Masa cea neagra era patrata, oribila, avea un picior in mijloc si din punctul meu de vedere nu era buna de nimic, nici macar nu te puteai ascunde sub ea.

Dar tot era buna la ceva. Sa vad cum era facuta. Parea sa n-aiba nici o imbinare nici un cui nici nimic. Dar pina si mintea mea de copil n-a acceptat ideea ca ceva asa mare putea fi facut dintr-o singura bucata. M-am bagat deci sub masa si-am inceput sa scotocesc. In final am gasit tot felul de cepuri de lemn si de metal; am incercat sa le sucesc, sa le invirtesc. Nimic.Intepenite una cu masa.

Piciorul era cel mai interesant, sub forma de stea. Si era deosebit de placut la pipait. Tot mingiind lemnul cald am dat de doua mici iesituri inafara. Am apasat pe una si-am auzit crrrrrr, am apasat pe-ailalta si iar crrrrr, dar nimic nu se misca. Am apasat de amindoua si-am auzit ceva scirtiind dar iar nimic nu s-a miscat. Logic era sa se miste.

De ce nu s-a miscat? Am scos capul de sub masa, piciorul parea ca se termina deasupra fix sub scaunul lui madam de Pompadur.Am mutat-o mai incolo pe madama, tata si mama nu erau acasa deci puteam sa ma joc, daca ar fi fost prezenti iar ma ciomageau pentru distrugere de bunuri familiale. Am apasat si masa s-a deschis unde era piciorul. O gaura de cca.20 cm.

Normal ca mi-am bagat nasul inauntru, deja ma obisnuisem cu pocniturile-n frunte de la ciocuri de pasari (aveam curiozitatea sa caut prin cuiburi si daca pasarea era acasa ma pocnea temeinic) imi prinsesem de nenumarate ori urechile-n diverse gratii si imi strivisem degetele, asa ca mari surprize nu puteam avea dupa mintea mea. M-am uitat deci in gaura si am vazut ca e ceva, dar nu vedeam ce este asa ca mi-am bagat mina pina la umar, imi lipseu cam 10 cm in lungime. Era ceva groaznic sa ai uns secret la indemina si sa nu poti ajunge la el. Inadmisibil!

M-am dus la tata-n cabinet, acolo era salvarea mea eterna, avea tot felul de scule, am gasit o pensa ciupitoare lunga, aia se deschide si se inchide pe zimti deci nu era pericolul sa-mi cada obiectul inapoi.Am bagat mina cu pensa, am gemut de durere, masa ma taia la subtioara da am reusit.

Ce era inauntru era deosebit de greu dar cind ii intra nebunului ceva in cap nu poate sa renunte. Iar m-am scremut si-am tras afara. Era o punga lunguiata de culoare indefinita legata la gura. Cind am sucit-o si-am invirtit-o zornaia cumva. Am dezlegat saculetul am rasturnat continutul. Pfffff, dezamagire. Nimic interesant. Numa niste monede, vreo cinspe monede aurii.

Ce-mi pasa mie de chestiile astea? Vroiam ceva palpitant, o mina de mort niste ochi scosi, inima reginei Maria, orice altceva decit niste monede galbene nenorocite. Dezamagirea n-avea nici o legatura cu bataia pe care urma s-o primesc pentru scociorire, am legat punga la loc si-am plecatsa studiez altceva. Vremea a trecut si ai mei au divortat, masa neagra cu madam Pompadur pe ea a ramas unde era, mama n-a putut s-o care.

Pe birou cartile de numerotat, catalogat, stampilat cu vechea stampila “furat de la doctorul Zosmer”, eu le-am mutat acolo din salon, au venit o multime de oameni la shiva cind a murit tata si-am vrut sa fie mai mult loc. Un tenac de plicuri nedesfacute si pe el tronind vechiul press-papier auriu, monede cu cocosul galic. Cocoseii cum lis e mai zice. Cam zece monede aurii si lucioase de-o greutate remarcabila. Ne-au urmat oriunde ne-am mutat monedele astea, peste tot au fost admirate dar ce li s-a intimplat in Romania cu militia nu li s-a mai intimplat nicaieri si daca metalele au familie si comunicari cred ca generatie dupa generatie de metale ride si cu dosul.

Era-n perioada cu cautatorii de aur comunisti. Perchezitii peste perchezitii, gradini sapate, wc-uri vidanjate, perne si plapumi taiate papusi cu capetele zmulse podele ridicate. Intr-una din pechezitii, in biroul tatei militianul care conducea “actiunea” s-a repezit la birou si-a inceput sa cotrobaiasca, i-a sarit imediat in ochi prespapier-ul si-a inceput sa topaie de fericire:”l-am prins, l-a prins, l-am prins; jidanul a crezut ca daca ne lasa aurul la vedere n-o sa-l vedem, dar cunoastem noi metodele astea burghezo-mosieresti, si noi am fost instruiti sa vedem lucrurile, nu sintem orbi si nici analfabeti!!!!!!!!!!!”

Bucurosi ,l-au insfacat pe tata cu catuse au luat-o si pe mama pentru mai multa siguranta si-au plecat la militie urmind ca a 2-a zi sa le faca proces, tatei pentru nepredarea aurului cind i-a fost cerut si mamei pentru complicitate.

L-au luat pe tata la intrebari, anchetatotul -  un tigan ochios care facea pe inteligentul – l-a luat scurt:
Tovarasul Zosmer ati declarat ca n-aveti aur .
N-am aur a spus tata.
Si asta ce este a zbierat tiganul trintit presspapieru-l pe birou.
Asta se numeste pres papier si este un obiect greu care-n general se pune pe hirtii sa nu se imprastie a explicat tata didactic.
Vezi ca-ti fut vreo doi pumni de nu-mi mai explici tu mie ce e asta ca la gradinita, s-a enervat tiganul. Mie sa-mi spui de ce-ai spus ce n-ai aur cind sint aici doua kile de aur.
Nu e aur, a spus tata.
Dar ce e?
Plumb.
Iti bati joc de mine?
Nu, doamne fereste, cum mi-as permite, e plumb dupa greutate si dupa parerea mea, dar poate sa fie si fonta aurita.

Tiganul pus pe ginduri a luat un cutit si-a zgiriat. Nu s-a vazut decit tot auriu.

Ahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, vezi ca e aur? si dedesubt e aur.
Imi permiteti a intrebat tata si-a cerut cutitul.
Na ,i-a intins tiganul cutitul .

Tata in loc sa-l bage-n tigan a taiat cu usurinta o bucatica din marginea obiectului, era intr-adevar plumb curat rizind sub becul chior de la militia tirgului.
Anchetatorul a miriit nervos si-a taiat si el o bucata. Tot plumb.

De-al dracu i-a dat drumul numai mamei si pe tata l-a tinut o noapte la arest. A doua zi dimineata i-au dat drumul neuitind sa-l ameninte:
Lasa ca tot punem noi mina pe tine.
Corect, au pus-o.

Presspapier-ul a ramas o vreme la militie sub arest pentru cercetari si-apoi militianul Toderita i l-a inapoiat tatei fara scuze. Tata l-a pastrat cu sfintenie pe biroul lui indiferent unde si cind avea vreo contradicitie cu cineva de la politie il arata si povestea. Nimeni n-a reusit sa-l convinga, si pe buna dreptate ca de-atunci politia a avansat cu ceva. As spune dimpotriva.Cei de-atunci prosti sau inculti aveau macar ceva-n care credeau.

Comunismul, egalitatea, ce s-a dovetit a fi toate astea… e cu totul alta piesa… de plumb.

M-am asezat la biroul tatei si-am inceput sa stampilez c-un nod in git cartile cele noi: “furat de la doctorul Zosmer” si-n loc de semnatura lui am inceput s-o pun cu inima strinsa pe-am mea. Luana Zosmer. Am catalogat cartile apoi le-am aranjat in biblioteca dupa teme. Am luat presspaier-ul auriu strins in mina si-am plecat acasa. Nu, nimeni n-o sa ma convinga ca politia e mai buna decit militia. In lumina darnica a felinarului cocoseii rideau c- o gura ironica de plumb…