posted by Luana on Sep 22

7

Cred că nostalgia mă păleşte fiindcă-n Israel nu există ţărani. Dar fiindcă nu există nici orăşeni. Nefiind o diferenţă între sat, care nu există, şi oraă care e ceva pe cale de dezvoltare, toată lumea trăieşte aici într-un fel oarecum anormal. Fiindcă majoritatea celor veniţi nu sunt intelectuali ci fosti ţărani, foşti mici negustori, foşti nimeni cu nimic, dându-se acum nimeni cu “n” mare. Indiferent de unde-au venit, fără excepţie, poate a puţinor ruşi, polonezi, români, intelectuali, restul toţi au fost mari proprietari de magazine de vândut fitil de lampă şi covrigi, foşti arendaşi sau foşti croitori, cizmari etc., etc.
Read the rest of this entry »

posted by Luana on Sep 18

Primul pe care tata l-a adoptat, dintre muncitorii români a fost nea Marin, oltean de origine, lucrase la nu ştiu ce fabrică şi vroia neapărat să-şi construiască case, pentru fată şi băiat, sau să cumpere apartamente, şi să-şi cumpere pământ. Mijlociu de statură şi repezit, nea Marin se pricepea la construcţii exact cât mine, în sensul că ştia cum arată o casă pe dinafară, dar cum ajunge-n stadiul ăsta era o problema de logica. El trebuia să pună placi de dracu ştie ce pe jos, în mod normal, plăcile alea trebuiau să fie drepte, aliniate una după alta, şi mai ales paralele cu ceva. Read the rest of this entry »

posted by Luana on Sep 16

6

Am plecat în Israel, adică n-am plecat ci am fost adusă-n Israel, nu neapărat împotriva voinţei mele ci fără nici un fel de aviz, aşa brusc, am plecat în Israel. Deci slabele mele cunoştinţe în privinţa ţărănimii s-au oprit pe la unşpe ani şi ceva, urmând să se dezvolte substanţial pe la 39-40 odată cu valul de muncitori români care-a inundat ţara sfânta după revuluţia de eliberare a României de sub jugul comunist. Majoritatea celor pe care i-am cunoscut, muncitori si muncitoare români/românce erau foşti ţărani, de-ăia extraşi ca măselele sănătoase din botul agriculturii şi plantaţi în sânul industriei. Read the rest of this entry »

posted by Luana on Sep 12

Cum începuseră deja să-mi facă cultură de salon, mă chinuiau cu pianul, madam Mitache era şi ea o fostă, era acum profesoară de pian, nasolie mare, că ureche muzicală tot n-aveam şi nici muză, mă amuzam privindu-l pe fiul doamnei Mitache, ăla era idiot şi mereu se strâmba, adică nu era idiot ci retardat.

Se tot ţinea după servitoarea lor una de-i zicea Mândra, aia încerca să-l exploateze dar nu reuşea fiindcă tipul făcea ce i se cerea numai după o îndelungată gândire. Dacă Mândra-i spunea: “Dă-mi ceapă”, Mirciulică repeta întâi: “Dă-mi ceapă”. După care întreba: “Vrei ceapă ?” Mândra zicea: “Da, vreau ceapă”. Mirciulică se ducea şi aducea ceapă. O întreba: “Mai vrei ceapă ?” aia răspundea: “Da mai vreau” şi primea ceapă.

Aşa se întâmpla în general şi Mândra devenise nebună, madam Mitache i-a interzis să-l mai folosească pe Mirciulică la treburile casnice şi el zăcea trist pe un fotoliu recitând în franceză tot felul de chestii porcoase pe care – susţinea profa’ de pian, le învăţase de la taică-său colonelul – un porc curvar care murise de inimă undeva, nu în patul conjugal. Read the rest of this entry »

posted by Luana on Sep 11

5

Societatea era deja foarte “variată”, sectoristul împreună cu foştii, medicii evrei şi medicii români, ţăranii şi cei care erau pe cale de-a deveni neţărani sau mai degrabă orăşeni şi habar n-aveau cum s-o facă … Viaţa nu era rea de loc, adică nu-mi amintesc s-o fi dus greu, sau cineva din jurul meu ori din cunoştinţe să fi murit de foame-n perioada aia mai rău decât ar fi murit de foame după 40 de ani de comunism, înclin să cred chiar, că o duceau mai bine.

“Foştii” nu erau de loc aşa cum îi arată Călinescu, nu şi-au vândut majoritatea lucrurilor la talcioc ci, majoritatea lucrurilor pe care burghezia-n devenire le cumpăra erau din cele furate de la “foşti”, fiindcă ei, fuseseră scoşi din conace şi palate cu foarte puţine lucruri, aproape cu nimica. Acest nimica nu includea aurul şi bijuteriile. Read the rest of this entry »