Majoritatea unchilor mei se trag din majoritatea matusilor mele, dar am si unchi care se trag din neam. Unchiul asta se trage din matusa, adica unul din barbatii matusii mele dupa mama tante Joshephfine, vestitul domn Popesco, milionarul care i-a lasat mostenire hotelurile din Braila si de pe linga Braila. Nu ca Popesco era batrin, din contra, era mai tinar cu 20 de ani decit matusa, da l-a lovit dorul de moarte si-a murit, matusa nu si-am mai revenit suficient sa se marite inca o data, la 90 de ani e greu sa iei hotarirea asta decisiva cu cine-o sa-ti petreci tot restul vietii, nu?

Unchiul era mecanic de precizie, cel putin asa spunea, specialist in case de bani si incuietori diverse, specialist in rulete si alte jocuri care implica o gramada de parale. Locuiau la Braila si in vacante cind se satura matusa-mea Ivonne de teroarea mea ma expedia o saptamina sau doua la tante Fifine cum o alintau. N-aveau copii si unchiul m-a adoptat imediat ca pe baiatul pe care-ar fi vrut sa-l aiba inchizind ochiul sting la cozilele mele blode ciufulite si zmulse din loc si rochiile cu care se ambitionau sa ma imbrace. In casa aveau o casa de bani pe care unchiul “isi facea mina”. Chiar si comunistii apelau la serviciile lui pentru cazurile de urgenta cind li se blocau din nepricepere casele de bani ale diverselor institutii bancare. Spre deosebire de alte “cadre” ridicate din talpa poporului ca inginerii si tot restul, era greu de gasit un specialist adevarat ; asa ca faceau si ei compromisuri aducind la fata locului burghezo mosierimea. Intr-o zi unchiul Popesco a hotarit ca nu se stie ce are omul nevoie-n viata si-ar fi cazul sa invat cum se deschide o casa de bani care nu se poate deschide cu ciocanul si piciorul, cind nu vrei sa faci zgomote cumplite si sa folosesti diverse unelte si cind vrei, eventual s-o repari daca asta ti-e gindul fiindca alti idioti au blocat-o.

Ca sa deschizi o casa de bani a carui cod nu il ai e foarte greu, a zis unchiul. Iti trebuie simt si ureche, tre sa socotesti in minte si trebuie sa ai toata atentia pe casa de bani. De exmplu mecanismul asta, a zis aratindu-mi casa de bani din camera lui. E unul din cele complicate. Nu-i stii codul.
Eu il stiu, cum o deschizi?

Am ridicat din umeri.
Bine, zice unchiul, incuietoarea se bazeaza pe rotatie si pe apasare. Nu tu sa apesi si sistemul trebuie sa se invirta pina ce pinul respectiv apasa pe resortul care i se potriveste. Si asta, data fiind formatia, sistemului poate sa fie in cazul nostru doar rotatie in directia ceasului si invers directiei ceasului. Asta nu spune ca invirti un cm sau doi inainte si tot asa ci poate trebuie sa invirti cu milimetrul inainte si apoi inapoi si tot asa pina auzi clic. Fiindca nu stii care clic l-ai auzit il notezi pe asta stiind ca de exemplu ai reusit sa clichezi la 2 cm inainte din 3 mm inapoi.

I-a luat doua zile unchiului sa ma invete sa deschid casa aia de bani, repet, una din cele vechi ce-avea si el si ce era pe vremea aia dar ce era pe vremea aia e valabil in mare si pe vremea asta diferenta fiind metodele de securita pina ajungi la casa de bani. Dupa ce-am terminat cu casele de bani am trecut la diverse lacate si broaste. De toate soiurile si de toate tipurile. De la cele simple care se deschid cu pila de unchii la cele complicate care se deschid prin apasarea unei chei speciale compuse si ea din conuri care apasa sistemul dinauntrul lacatutui. Care lacat arata normal pe dinafara doar ca n-ai unde sa bagi o cheie normala. Copiatul si facutul unei copii de chei a fost cel mai simplu, pe vremea aia se folosea un material care se foloseste si-acum in stomatologie – cel din care de fac stantele de dinti dupa ghips.

Modelul cheii se ia in ceara acum si-n plastelina, se toarna stanta si cheia noua se pileste-n  mod clasic dupa stanta celei vechi. Nu-ti trebuie pentru asta cine stie ce inteligenta. Doar bunavointa si rabdare.

Unchiul mi-a facut cadou si-o trusa de scule deosebita pe care ai  mei au fost obligati s-o care ascunsa peste tot unde-am fost altfel am refuzat sa ma misc din loc.

Vacanta s-a terminat si-a trebuit sa ma intorc acasa. Bineitneles ca am intrat in casa matusii fara cheie de s-a speriat crezind ca sint hotii si l-a injurat pe unchiul Popesco de nu s-a vazut dar injuraturile “pagubasilor” cum le spunea el il lasau rece. Ajunsa acasa am deschis lacatul special dela chilia din beci si-am vazut ce-am vazut. Lacatul fiind facut tot de unchiul Popesco nu era o taina pentru eleva unchiului, nu?

Vacanta urmatoare fiind cea de iarna trebuia sa stau mai mult in casa si m-au trimis din nou la tante Clementine unde unchiul Popesco m-a invatat ce-s alea cartile de joc si cum se numara ele. Fiindca circulatia trenurilor se inzapezise am mai ramas o saptamina la Braila si-astfel am invatat bine de tot sa numar cartile insa am si fost prevenita ca nu trebuie decit sa stiu nu sa si fac asta fiindca pedeapsa nu e puscaria ci o bataie mortala. Cum semnele la poker mi s-au parut mai simple decit numaratul fiindca niciodata n-am jucat la cazino ci doar in vacante cu fraieri si-n grup cu altii ca mine am mers mai degraba pe semne decit pe numarat si-am avut, cel putin la Braila vacante destul de bogate cum s-ar spune.

In vacanta de primavara unchiul m-a invatat cite ceva despre ruleta si-n vara n-am mai apucat sa-l vad decit la inmormintare, facuse un atac cerebral pe-o curva tinara si se dusese cum a trait, senzational. Moarte afrodisiaca. De metoda casei de bani aveam sa-mi amintesc in Himalaia unde urcam in fiecare zi 50 m si coboram 20 inapoi doar ca la unchiul Popesco nu ma dureau creierii-n cap si nu mi se strngeau plaminii ca un burete uscat. Descuiatul usilor diverse avea sa-mi ajute-n multe cazuri, numaratul lucrurilor de linga mine din jurul meu si insemnatul lor in cap avea sa-mi ajute mereu si ideea ca stiu sa deschid o casa de bani mi-a ajutat moral in momentele grele cind ma gindeam cu jale ca nici una din meseriile pe care le fac nu ma mai satisface. Odihneasca-se-n pace unchiul Popesco!

Data viitoare o sa povestesc despre unchiul Manole, nu era chiar unchi ci doar tatal tigan al unei pritene tiganici, mai exact o fosta servitoare Manutza.

Pe sora-mea mai mare si pe servitoarea Maria le interesa bautura aia de caise cu alcool. Tot scoteau de-acolo, tirau in gradina si beau cu prietenii lor de la vremea respectiva.

Intr-un timp mama a inceput sa se mire ca ce repede se evaporeaza caisata ei. Sora-mea si servitoare Maria inventive de altfel au inceput sa se gindeasca cu ce sa inlocuiasca bautura lipsa. La alcoolul original n-aveau accesul, tata tinea banii, mamei i se dadea fix ce avea de cheltuit in casa si banii ei care erau ai ei pentru prostii de coafor, croitoreasa etc, iar cumparaturile mari le faceau impreuna la Bucuresti de unde veneau ca Mos Craciun. Deci daca mama nu cumpara alcoolul pentru caisata nu era alcool. Cele doua au baut dintr-un borcan si fiindca erau destepte au zis ca nu mai beau din ala ci Maria se pisa-n borcan de citeva ori si-l umple cam cit trebuie. Si-asa au facut.

Ghinionul a fost ca au baut borcanul care urma primul la rind de servit musafirii si mama a trimis-o pe Maria sa aduca caisata din borcanul ala exact. Maria s-a pisat pe ea de ris in speranta c-o sa le vada pe toate doamnele distinse bind di pisatul ei ceea ce s-a si intimplat de altfel, ghinionul a fost altul.

Celebrul avoat Aba Zilberman, cel care a pierdut con brio procesul de viol pentru ca a concluzionat ca o femeie e violata-n orice caz mai devreme sau mai tirziu asa ca nu intelege el, Aba de ce se face atita caz de un hodorogit de 70 de ani care-a violat o fetita de 13 ani ; deci Aba Zilberman carui i se cinta cind jucau “abutza joaca ca o putza” in cel mai bun caz, a cerut fix in seara aia caisata fiindca-i placeau lichiorurile si bauturile dulci.

Maria i-a servit caisata, Aba a inchis ochii sa savureze dar a deschis brusc unul si-a intrebat: voi puneti caisele asetea-n pisat de cal amestecat cu spirt medicinal?
Mama s-a inverzit de neintelegere, tata si-a coborit ochelarii de pe nas si s-a uitat acuzator spre mama iar Maria s-a pisat pe ea rizind in hohote. C-avea vezica slaba.

Adică cum EL ?? a ţipat şeful în sinea lui tăcută şi nervoasă ? PE MINE să mă părăsească o ţoapă din asta ? Era incredibil şi Sabina trebuia să plătească trădarea asta ca nimeni alta.!!!!!!!!!!

Dintr-un motiv sau altul a amânat-o cu luatul analizei de sânge pentru câteva zile, exact la o zi după injecţiile cu bismut pe care trebuiau să le facă bolnavilor de sifilis. Au făcut injecţiile şi şeful nostru a păstrat un ac infectat. Cu acul ăla i-a luat Sabinei analiza de sânge. Normal că Sabina s-a îmbolnăvit, s-a îmbolnăvit şi bărbatul, şi deja era gravidă când s-a declanşat la ea boala. Soarta copilului era clară. Ca şi a ei însăşi şi a bărbatului.

Timpul trecând, potlogăriile şi măgăriile medicului au ieşit tot mai tare la lumină. Centrala, Bucureştiul adică, a început să primească plângeri, l-au avertizat, dar era mare şi tare şi-l durea-n spate de nenorociţii idioţi de ţărani. Tânăra nevastă a plecat la maică-sa dar a adus-o înapoi. Intr-o noapte satul a izbucnit. Revoltă. Cu furci şi topoare la uşa dispensarului: “Să plece taurul, să-l omorâm pe taur, taurul să fie castrat, să plece jidanul împuţit !”. Asta strigau şi băteau în uşă. Pe ieşirea de serviciu, medicul a fugit din dispensar, lăsându-şi femeia înăuntru, s-a adăpostit la postul de miliţie, poliţie, jandarmi sau ce erau. De-acolo pe ascuns l-au scos la Miercurea Ciuc şi apoi la Bucureşti, unde, la centrală a primit vot de blam cu avertisment, pentru comportare măgărească, dar şi-a continuat cariera politică. Nu erau ei să piardă un cadru de bază pentru nişte ţărani, nu-i aşa?

Rămasă singură-n satul furios, femeia doctorului n-a avut altceva de făcut decât să iasă din casă şi să zică: “fie ce-o fi”, dar ţăranii n-aveau cu ea nimica, au lăsat-o-n pace, au ajutat-o să-şi strângă calabalâcul, în lăzi mari şi să aştepte până ce şeful o cheamă acolo unde s-o fi stabilit, probabil în altă parte a ţării, unde nu-l cunoaşte nimeni, în speranţa că poate o să-şi uite năravurile sau măcar o să le schimbe.

Se spune că Sabina a născut, o fată, bolnavă de sifilis şi cu deformaţiile bolii. După tratament s-ar fi vindecat şi ea şi bărbatul, au mai avut un copil, un băiat Victor, sănătos. Care-a plecat din sat şi e inginer undeva. N-are tare si nu suferă de sifilis. Vă spun precis. Îl cunosc pe Victor. L-am întâlnit o dată, când am fost la Voslobeni. La o nuntă. Aveam deja cam 20 de ani şi eu. Nunta era a nepoatei unei foste infirmiere prietenă cu nevasta doctorului şef. Invitaţia ajunsă pe căi fără importanţă la mine, m-a mânat acolo, ca şi curiozitatea să văd, să ştiu dacă povestea era adevărată. Da, era adevărată, de la cap la coadă, şi invers. Bătrânii satului o povesteau aproape ca folclor, sau poveştile de groază cu monştri şi vampiri. Povestea jidanului de la partid. Işi aduceau însă aminte cu dragoste de nevasta medicului. Oare ce-o mai fi făcând … era o fată frumoasă şi bună …

hertzlia 2005

După câteva luni de activitate, medicul nostru s-a dedat la toate ocupaţiile de dinainte de încoronare, printre ele şi acţiunile de montă a populaţiei feminine. Bărbat frumos, blond cu ochi albaştri, înalt şi bun de gură, avea trecere. Aşa a ajuns să aibă un număr destul de mare de amante, măritate şi nemăritate, românce şi unguroaice. Şi vremea trecea, stomatologul nostru era prieten cu şeful de post, de la dispensar era drum direct prin gradină la postul de poliţie, miliţie, jandarmi cum le-o fi zicând. Jucau cărţi cu popa, cu primarul, o haită întreagă, pe scurt, de nobilime proletara-n curs de dezvoltare.

Chiar şi taurul comunal are voie, din când în când sa se îndrăgostească, vă mai amintiţi de Fernando taurul care se îndrăgostise de toreadoriţă şi-i aducea flori în arenă ?

Astfel s-a îndrăgostit şeful nostru de Sabina. Sabina era românca, o fată înaltă, blondă, subţire, deşteaptă, era învăţătoare, i-a căzut şefului la pat şi-au devenit amanţi cu mare dragoste, cam vreme de un an, până ce, supărată că medicul n-are de gând să divorţeze – activiştii de partid urmau să aibă o viaţă de familie perfectă, dacă ţineţi minte.

Sabina a hotărât că şi ea are dreptul la viaţă şi la familie, deci, să se mărite, tot cu un învăţător şi să încheie romanul cu doctorul şef activist de partid etc.

Am uitat să spun, că printre alte binefaceri aduse poporului român de soldatul sovietic eliberator, a fost şi sifilisul. In regiunea Miercurea Ciuc, era o adevărată epidemie de binecuvântarea asta şi se făceau controale periodice şi tratamente, la dispensar, cu singurul medicament la ora respectivă, ceva care se chema Bismut.

Medicul şef, pe măsură ce prindea rădăcini în funcţie şi-n partid, deplasări la Bucureşti, şedinţe la nivel înalt, Burghelea era şi el printre cei lansaţi în perioada aia, deci şeful nostru inventa legi ale lui personale sau le adapta pe cele existente la dorinţele lui personale. Datorita sifilisului şi-a unei legi care exista, controalele şi analizele prenupţiale, medicul îşi preluase dreptul seniorului, fiecare fată care vroia să se mărite trebuia să treacă înainte pe la el, şi rare erau cele care scăpau nedezvirginate cu un organ sau altul şi rare erau cele care, după aia nu-i rămâneau amante. Satul începuse să mormăie încetişor, să bâzâie mai degrabă, vorbele cam mergeau, dar nimic sigur şi încă nu era necaz. Nevasta tânără a doctorului era apreciată, ajuta cum putea şi ea, la naşteri, ba c-o vorba, ba cu una, ba cu alta, sătenii o iubeau fiindcă, dintr-un motiv sau altul, o socoteau de-a lor, fără partid, fără familie apropiată, fusese înfiată, era şi foarte tânără.

Povestea care urmează s-a întâmplat cam mult înaintea naşterii mele. In perioada de după război, imediat, cred că prin 1948, sau puţin înainte. Vremuri grele şi tulburi. Le-au descris alţii destul. Nici n-aş putea să le descriu decât după ureche, ori după ureche au cântat alţii. Povestea e la prima mână însă, şi e destul de urâtă, adică-i foarte urâtă, n-am să încerc să pun umor în naraţiune, nu există umor ci numai jale, şi-o nouă palmă pe obrazul cuiva, câtorva, al unor oameni care în ochii mei cu fiecare amintire sau poveste, îşi pierd din ce în ce mai mult legitimaţia de-a striga “ură de rasă”.

Voslobenii, e un sat în ungurime, undeva pe lângă Miercurea Ciuc, dacă nu greşesc, dacă greşesc să mă iertaţi, am fost acolo numai o singură dată. Comuna mare şi frumoasă, cu oameni gospodari şi aşezaţi. Dar nu asta-i esenţa, cum sunt oamenii ci cum au fost neoamenii.

Medicul evreu de care-am să vorbesc era trimis la Voslobeni, în ungurime adică, să facă un fel de românizare, deh, exact de asta aveau nevoie ungurii, de românizare, erau destui români în sat şi nimeni nu se bătea cu nimeni. De fapt trimiterea acolo ca medic şef şi activist de partid după ce făcuse o şcoală de partid nu reţin unde, era o avansare, doctorul era astfel pregătit pentru funcţii mari în conducerea partidului şi guvernului viitor. Ca majoritatea evreilor de altfel.

Spitalul comunal era mare, cu câteva surori, cu de toate, activistul era proaspăt însurat şi lipsit de toate, venise cu tânăra nevastă, să facă ceva bani înainte să plece din nou la Bucureşti să-şi ia postu-n primire.

Ţăranii era cumsecade, aveau ale lor treburi, când era bolnavi, destul de rar, veneau la dispensar, dar în special veneau la dentist, stomatolog, ce-o fi fost. Am uitat să spun, că şeful nostru de spital era stomatolog ca specialitate şi alerga după femei în timpul liber, sau alerga tot timpul, chiar şi când muncea. Nu de pomana accentuez asta, nu bat capul pur şi simplu, ca de obicei, am un scop în viaţă. In viaţa părţii asteia de poveste oricum. Fiind şef de spital, dentistul nostru făcea însă şi medicină generală, interne, ginecologie, cam tot ce-i venea în gând să facă. Nu cred că dansa pe sârmă dar daca asta ar fi adus parale ar fi făcut-o, oricum nu era de demnitatea lui dansatul pe sârmă, pentru asta se însurase, nevasta trebuia să danseze pe sârmă, altfel o pocea-n bătăi, fiindcă era şi violent.

Yosi si Bety aveau un băiat şi-o fată, băiatul era frumos ca taică-sau şi tot aşa deştept, în schimb fata era urâta ca maică-sa şi deşteaptă ca taică-său. Au plecat în Israel înaintea noastră. Nu ştiu ce s-a ales de ei, cred că bătrânii au murit şi copiii au plecat în state. De ce ? Habar n-am, visul evreilor normali nu este să trăiască-n Israel, ci înapoi în vagabondaj, în “galut” cum îi zice.

Interesant că, după tot bâlciul cu legionarii şi cu comunismul, evreii şi foşti legionari erau ok împreună. Van Zanen ăla de care v-am vorbit, fusese procuror, chiar procuror legionar dacă există aşa ceva, fusese însurat cu văduva unuia din cei doi care muriseră-n Spania, Moţa sau Marin, cred ca Marin. Nu ştiu. Dar oricum, Van Zanen şi evreii erau prieteni. Cum se face ?

Cred că iniţial legionarii n-au avut treaba cu evreii ci numai a fost o chestie de politică. Cred eu multe însă refuz să-i înţeleg pe evrei. Măi tată, te atârnă aia-n abator şi tu uiţi şi te faci frate cu dracu. Nu era vorba de trecut puntea aici. Era vorba de băut cafea şi jucat cărţi împreuna. Care-i faza?

Când mergeam verile în Moldova, la una din mânăstiri era stareţ un fost legionar, nu reţin cum îl cheamă, sau nu stareţ era ci un grad mai mare. Si ăla era prieten cu evrei şi trăgeau chiolhane împreună. Când numai cu câteva zeci de ani în urmă se urâseră de moarte. Şi se omorâseră chiar. Tot de moarte.

Ce dracu au căutat evreii-n Spania ? Erau şi-n oraş doi fraţi, evrei normal, fuseseră să lupte-n Spania. Adusul ăsta de comunism i-a costat scump pe toţi. Dar deh, când cineva vrea musai să facă o revoluţie, o face. Indiferent care este preţul. Revoluţia comunista. I-au bulit pe toţi, de toate rasele şi originile. Comunismul era exact genul de iluzie potrivită caracterului semit. Nu neapărat evreiesc. Arab. Adică o societate egală în care unii sunt mai egali ca alţii. Vezi Troţki. El nu era egal, era superior. De-aia şi-a permis egalitatea şi egalizarea.

Cei care aveau meserii definite munceau şi-aşa scoteau banii, mai cu şarlatanie, mai fără. Jumate-jumate. Ceilalţi, micii negustori, gen moşu Schnirer, erau însă mai periculoşi. Erau cei care-n general dădeau bani cu camătă. Cunoaşteţi fenomenul. E detestabil. Oamenii rămâneau fără nimic efectiv, apoi ajungeau la procese, dacă mai aveau câte ceva, le luau avocaţii …

Nu cred că oamenii ăia n-aveau motive tocmai să nu-i iubească pe evrei, aveau. Dar se manifestau numai cu un cuvânt două, ca jidan împuţit ori nespălat, nu mai mult. Poate că-n alte părţi înjurau mai tare. Şi nici când spuneau jidan cred ca n-o spuneau ca să jignească pe cineva, ci fiindcă aşa ştiau ei să zică. Puteau zice ovrei, dar nu ziceau fiindcă cuvântul era mai rar. In vreme ce evreii când ziceau “goi” o făceau cu dispreţ, “e un goi” nu este echivalent cu “este un jidan”. Nu era spus dintr-o răzbunare ci dintr-o scârbă generală, de vezi doamne cine suntem noi.

Evreii or să se supere, categoric. Ii pocnesc aici în nefericirea lor veşnică scoţându-le de pe figură masca de martiri. Martiri de zi cu zi, nu cea de martiri ai holocaustului fiindcă asta a fost una din cele mai mari crime ale umanităţii. Nu jucăm la mai mare cu crimele contra umanităţii sau cui i-au murit mai mulţi oameni, dar la fel au omorât în lagăre şi ţigani şi nemţi şi călugăriţe, au omorât tot ce le cădea-n mână şi tot ce nu era arian. Şi, indiferent cât mă doare să fac comparaţia asta, de vreme ce numeşti un alt popor sau o altă rasă altfel decât cu numele generic de popor, deci când tu te intitulezi pe tine “arian” sau “evreu” în vreme ce alţii sunt nearieni sau “goi”, deja ai făcut, creat începutul unui conflict. Al tău cu tine însuţi şi, cu puţină putere, un conflict mai mare, şi mai mare, posibilităţile crescând, ajungi la un genocid sau altul.

Când auzeam expresia “evreică împuţită, chiar şi azi când mi-o aduc aminte, fac o legătura directă şi vizibilă cu madam Grinberg, nevasta farmacistului tâmpit, Yosi. Pe bune că ăla era chiar era prost. Dar, pe cât de prost pe-atât de frumos. Arăta la cap exact ca statuia lui David. Insa contrast. Era brun, cu păr creţ. Însurat cu Betty, aia era o urâciune, dar bogată, fată de negustori, mică, grasă, cu părul unsuros, păr în nas, nespălată. Indiferent ce făcea, părea mereu nespălată. Nu ştiu de ce. Cu toate cremele pe care i le prepara Yosi, cu tot ce primea din străinătate sau cumpăra cu bani grei.

Caracterul probabil îi apărea pe figură. Nu te puteai uita la ea. Asta o făcea şi mai rea. Devenise prototipul de femeie rea, urâtă şi împuţită. Dar nu era aproape singura dintre evreice care arăta nespălată. Şi casele lor arătau la fel. Case vagon. Cu o intrare-n faţă şi-o ieşire-n spate. Construite tot de teama, să aibă pe unde să fugă. Treceai din dormitor în dormitor, apoi în bucătărie, apoi ieşeai pe partea cealaltă. Aşa erau majoritatea caselor evreieşti. Şi-o mizerie nu de murdărie, ci de lucruri împrăştiate peste tot, miros de usturoi, asta-i amintirea mea din casele prietenelor, miros de usturoi şi balamuc. Nu mă întrebaţi de ce arătau evreicele nespălate.

Habar n-am ce-au făcut cu ea, probabil cu ceva au vopsit-o dar n-am aflat cum s-a terminat, am fost gonită pentru idei subversive şi sub ameninţarea cu moartea dacă vorbesc. N-am vorbit până acuma. Razele fără lumină şi fuxina, printre altele m-au dus la concluzia că ţăranul român era naiv.

Mai era aparatul de aerosoli. Toată lumea făcea aerosoli. Le pune ceva-n nas sau în gură şi bagă aer în ei. Cred ca voia să-i umfle sau ceva. Dar era o coadă mare la pompatul ăsta şi bani buni. Ca şi razele. Dar ăla scotea şi nişte aburi infecţi, adică nu erau aburi, din ce băgau ei acolo mirosea a penicilină, a usturoi de la ozon, a dracu ştie. Numai sănătoasă nu părea povestea. Cred că funcţiona pe principiul narghilelei, că lumea ieşea din cabinet foarte fericită. Şi bărbaţii, nu numai femeile. Nu, nu erau homo, ăia aveau alt loc de întâlnire. La baia orăşenească. Lângă liceul Şaguna. Dar asta-i altă poveste. Să nu amestecăm intelectualitatea homo cu aerosolii şi fuxina.

Mă întreb aşa, dacă oamenii ăia care-şi făceau tot felul de tratamente, dinţi de tinichea, raze idioate şi aerosoli, ştiau ce fac sau nu ştiau ? Fiindcă, dacă ar fi ştiut l-ar fi omorât pe tata-n bătăi. La fel pe alţi medici evrei din oraş. Era unul care cică făcea chiuretaje. Dar nu ştiu cum i-a ieşit de câteva ori, că s-a născut copilul. După chiuretaj. Altul dădea tot felul de reţete empirice, lut alb şi praf verde. Toate costau mulţi, mulţi bani. Când oamenii nu mai aveau bani plăteau în produse, în mâncare, de tot felul, găini, curci, gâşte, măgari cum am povestit, uneori chiar şi mai mult pământ. Dar pământul era specialitatea avocaţilor. Pământul care mai rămăsese neluat în colectivizare. Avocaţii scriau o scrisoare, doua-trei, târau câte-un proces ani de zile până ţăranul se golea de tot, atunci dădea pământ. Şi totul de fapt plecase de la un gard, cu jumate de metru pe pământul unuia sau altuia. După aia nu mai avea ţăranul nevoie de gard, fiindcă nu mai avea pe ce-l pune.

La fel au făcut avocaţii în Israel, cu yemeniţii. Ăia când au venit au fost singurii care-au vrut pământ. Sute de hectare. Avocaţii au avut grijă să le ia pământul lor aşa, de la o cere de racordare la apă. Sau alte tâmpenii.

V-aţi întrebat cum se simte cineva pe care-o cheamă Marghioala? Eu da. Trebuie să se simtă groaznic, şi-atunci îi rămâne să facă schimbări în exterior. Aşa şi Marghioala de care-o să vă povestesc. Era înaltă, negricioasă şi urâtă, adică destul de urâtă. Avea coşuri pe faţă. Venea la taică-meu să-i facă raze. N-am înţeles niciodată rostul “razelor” ăstora, în special când se întrerupea curentul şi făcea raze cu o lumânare-n spatele ecranului. Oamenii beau bariu, o porcărie din care numai după ce-ai îngurgitat-o deveneai destul de bolnav încât să-ţi trebuiască nu numai raze dar şi clismă, un minier în intestine şi-o mască de gaze pe figură. Oricum, tata îşi cumpărase un aparat Röntgen, şi făcea tuturor raze. La stomac, la ficat, la plămâni, la burtă-n general şi la cap în special.

Oamenii plăteau, probabil că era şi-o chestie de-asta, de s-a descoperit pe parcurs, făceau raze şi se simţeau mai bine. Dacă nu, se duceau cu poza la spital. Dar ăia care nu făceau poza când era curent, cred că se duceau cu altă poză. A altuia, şi, probabil ori era tratat, ori nu era tratat. Depinde. Am constatat numai faptul ca se poate “raze fără raze”. Ca-n bancul ăla cu “s-a întrerupt curentul pentru scaunul electric şi-l ardem la lumânare”. Ţăranul roman era isteţ, dar era naiv. Pff. Sa faci raze pe întuneric. Jur ca nu mint.

Marghioala făcea raze să-i dispară acneea. Tata a trimis-o la cel mai bun prieten a lui, un farmacist, am uitat acuma numele, o să-mi amintesc. Din spusele mamei, asta era un dobitoc. Se spune că farmaciştii sunt dobitoci, altfel se făceau medici. Ala i-a dat o cremă Marghioalei, aia i-a uscat bubele, sau s-au uscat singure când a început să facă sex cu tata. Pe scurt, de-atâtea raze şi creme şi sex, Marghioala a scăpat de bube. Dar acum a vrut dinţi frumoşi. Avea dinţi frumoşi, albi si tineri, dar ăia nu erau suficient de frumoşi. I-a scos pe toţi, şi şi-a pus din aur. Când râdea te lovea trăsnetul. Ştiţi cum se lucra aurul în stomatologie ? Nici eu nu ştiu, dar îl topeau, tăiau coroanele, şlefuiau, şi adunau apoi praful ăla din care se puteau face alţi dinţi, cu aceeaşi bani. Numai din ce cădea de la coroane şi pilitură ieşea de-un dinte – doi. Pe gratis. Pentru stomatolog, desigur.

După ce a avut dinţi de aur Marghioala a vrut să fie blondă. Ca mama. Era o perioadă în care mama era când blondă, când roşie, când gri, când maro, că tata deja intra-n cameră la hotel şi spunea pardon, nerecunoscând-o. Mama îşi făcea culorile la Bucureşti, la Lido parcă, Braşovul devenise prea mic pentru megalomania doamnei. La fel şi hainele şi le cumpăra la Bucureşti. Şi pe-ale noastre. Sa fi văzut voi ce rochiţe de catifea aveam … va zgâlţâiaţi de groază. Dar erau scumpe. Arătam ca o păpuşă. Primele 7 minute. Ca un câine spălat cu şampon. Până găseam prima baltă să mă tăvălesc în ea.