posted by Luana on Jun 22
N-am crezut niciodata c-o sa trebuiasca sa scriu asta, ce scriu acum, dar se pare ca viata ne pune-n tot felul de situatii la care nu ne asteptam la care nu vrem sa ne asteptam si nici nu visam drept cosmar c-am putea sa ne asteptam. V-am povestit mult despre matusile mele, mai nimic despre unchii si nimic aproape despre verii mei raspinditi in toata lumea, nu fiindca n-as avea ce sa povestesc ci fiindca sint peste tot si toata lumea stie cine sint ei de fapt, nu-i nevoie sa-i prezint eu, se prezinta singuri si cei care nu s-au prezentat singuri nu stiu daca vor sa fie prezentati.
Am veri multi, in lume, o parte dintre ei sint in Germania, au ales sa traiasca acolo e dreptul lor si nu comentez hotaririle altora decit daca ma ating personal. Ori nu era cazul. Unul din verii astia multi, sa-i spunem Johnny insurat de 30 de ani, cu copiii mari la casele lor cu meseriile lor cu studiile lor, s-a sinucis ieri. O sa ma intrebati: de ce? Cam multe de spus, dar merita atentia.
Parere personala. Nevasta varului meu s-a imbolnavit de cancer la cordele vocale. Fiind gitul, e complicat, cum am mai spus de tratat si cancerul are toate sansele sa faca ce vrea el, prin git trece totul si-n momentul in care operezi un asfel de cancer daca n-a trimis metastaze la ganglionii limfatici are toate sansele sa se supere si s-o faca. Au facut-o si cancerul s-a extins la creier. Nu precizez cit a suferit, nu vreau, dar toata povestea a durat cam doi ani, timp in care Johnny a fost cu nevasta zi si noapte. Cu ea linga ea la spital, acasa, peste tot. In final cancerul a cistigat si nevasta a murit.
Johnny a ramas singur ,copiii la casele lor, el singur intr-o casa construita cu mina lui bucata cu bucata de la a pina la z, el, nevasta si familia, ceilalti veri de toate meseriile. A ramas singur cu amintirile, cu visele moarte si cosmarele. Cu toate traumele cu care ramin cei care si-au ingropat mortii dupa suferinte lungi. In recuperarea asta familia nu s-a mai bagat, ce treaba aveau ei de fapt, el traia cine murise, saraca de ea era nevasta. Cine-a ramas in viata nu conteaza.
Dupa un timp de doliu si singurate Johnny a cunosct o femeie, era barbat tinar in fond nu condamnat la moarte-n singurate. Atunci a inceput familia nevestei si chiar familia noastra sa se manifeste, ca da,sigur, abia a asteptat sa moara nevasta ca sa-si gaseasca o curva si tot restul pe care nu-l precizez fiindca toata lumea stie ce inseamna birfa unei familii. Johnny insa hotarise sa-si traisca viata si nu s-a uitat nici la drepta nici la stinga.
Intr-o excursie insa a avut un accident grav de masina. Volanul i-a intrat in burta, capul s-a cam zdrobit si piciorul s-a zdrobit de tot. A iesit din spital invalid, nici prietena lui n-a iesit in stare mult mai buna dar el a ramas in baston si cu deranjamente psihologice grave. A tot intrat si iesit din spitale de psihiatrie pentru tratamente de depresie si-n ultima vreme incepuse sa nu mai vada, sa uite ce face unde se duce si ce spune. Statea mai mult la prietena lui sub observatie ca ea a fost ranita la corp nu la cap, femeia nu l-a parasit. Bolile insa, in special cele psihiatrice stau la colt, depresia pindeste in special cind e grava doar se agraveaza si produce, stim ce produce.
Prietena lui Johnny si fiica lui Johnny au plecat in Romania fiindca prietena mai avea rude acolo, sau nu stiu ce ; ramas singur Johhny care probabil astepta de mult momentul s-a sinucis. L-au gasit in gradina ieri, mort. Politie, patologie tot scenariul asa de binecunoscut, dar omul era mort, de tot.
Concuzia? Ce concluzie? Varu-meu e mort. Singura concluzie e una veche, cine-a murit a murit. Cine e linga bolnav, cu el ce facem? Cu sufletul lui? Cind celalalt moare? Ca daca celalalt traieste amindoi trebuie sa iasa din asta impreuna, dar cel care traieste dupa cel care a murit?
Pe-ala sa-l dam dracu, traieste. Cum traieste? Ce fel de viata are? Traieste intr-adevar sau moare putin cite putin? Ce se intimpla in sufletul lui? In capul lui? Cui ii pasa ? Traieste. Intrebarea este, traieste?
June 22nd, 2010 at 5:51 pm
dezolant articolul tau, te citesc de mult dar la asta… am decis sa iti raspund in acelasi ton macabru cu veri.
aveam si eu un var mai mic decat mine cu vreo 5 ani. nu ma intelegeam cine stie ce cu el dar s-a facut ca intr-un an sa il salvez de la inec! (desi se agatase de mine de ma bagase la fund de disperare)
Numai ca eu l-am salvat o data, a doua oara cancerul (leucemie galopanta zic medicii) i-a retezat definitiv aripile la 19 ani!
eu a trebuit sa dau vestea bunicilor si sa aduc si flori pentru inmormantare.
traumatizat tare nu prea am ramas doar cat am fugit de la locul de munca ca era prea aproape de unde muncise el si nu mai ofer nimanui flori. dar na! suntem tineri trecem peste! sau nu?
June 22nd, 2010 at 6:16 pm
Trecem peste sau nu.Crede-ma ca nu stiu, de fapt nu stiu cum e mai bine.tata a murit de inima, a cazut si-a murit.Atit.Mi-am revenit din asta? Nu cred.Dar a fost scurt.Desi bolnav de inima a fost de pe la 40 de ani toti barbatii din familie de altfel.dar mama? A stat cu mine in ultima vreme, altzheimerul a omorit-o pe mama incet incet lasind din ea doar o carcasa ,schelet carne,creierul nu mai este,restul insa fuctioneaza.Mi-am revenit din asta? NU.mama traieste dar nu mai e mama.E ceva.ceva pe care-l vizitez aproape in fiecare saptamina si nu recunosc nimic din mama mea.
Ce-am scris nu e macabru.E alb,fara implicatii,fara comentarii.Alb.Ce intreb ramine valabil si ma intreb pe mine, ca om, ca psihiatru, ce facem cu cei care ramin.? Si-mi raspund singura.Nimic.sa-ti spun ca tie ti-a trecut trauma? Nu stiu,nu cred.sa te mint ca mie o sa-mi treaca vreodata? NU pe tine te-as mintii ci pe mine.Creierul e un album vechi.Cu poze.Fiecare poza e o amintire,nu conteaza buna sau rea.Suna ca un cliseu,dar asta este.leucemie galopanta? Da, intr-o vreme asa se spunea, dar tinerii mureau fiindca faceau armata in anume locuri…era iradiere in fond.Mi-a murit asa un prieten…
June 22nd, 2010 at 7:53 pm
mai duamna, pusesi si matale asa o problema complicata….
io cred ca aia de supravietuiesc…nu mai sunt totalmente vii. o particica acolo (mica-mica, sau mai mare) a murit odata cu ruda aia apropiata.
si particica aia (mica – mica, sau mai mare) poate ramane ascunsa adanc….sau poate sa iasa in fata. si cand iese prea mult in fata, s-a terminat.
simplista explicatie.
n-am alta.
oricum, nu-si pune prea multa lumea problema asta: ce se intampla cu cei care raman?
June 22nd, 2010 at 7:59 pm
poate ca pregatirea ta psihiatrica te face sa spui ca relatarea ta e alba. eu nu tratez oameni “tratez” roboti si nu am ce sa fac. nu e cazul de armata pentru ca a murit in 2005 eu eram angajat de 2 luni, dupa moartea lui mi-am bagat demisia pentru ca in fiecare zi treceam pe langa locul unde il vazusem ultima oara (si nu era bolnav) in trei saptamani maxim s-a curatat. nu am nimic cu cei ce sunt medici (este o meserie foarte grea si care te incarca uneori si cu emotiile pacientilor) dar nu o sa inteleg niciodata mentaliatea asta: “hai sa facem tratamentul x si vedem cum te simti dupa”.
De ce nu spune un medic (psihiatru cazul tau) pacientului: ai buba cu tare se poate repara cu x tratament se poate prelungi cu y sau ia du-te si cumparati loc de veci (desi din ultima categorie parca am intalnit vreo 2 care au “nimerit” tratamentul)
Poate ar fi mai bine ca de mici in loc de religii cretine ce propavaduiesc viata vesnica sa fim invatati ca fiecare zi e o bucurie si ca maine s-ar putea sa incheiem socotelile cu viata.
faptul ca mama ta se stinge incet si singur poate te ajuta sa iti iei adio de la ea mai usor sa nu fie un soc prea mare desi asteptarea uneori e mai chinuitoare decat o veste neasteptata.
eu cred ca atunci cand iti moare cineva drag moare si o parte din fiinta ta, cum faci tu comparatia cu albumul de poze poti spune ca dupa un timp cand te uiti in acel “album” imaginea persoanei disparute iti starneste un sentiment de nostalgie sau iti intrerupe sirul ratiunii.
Scuze daca nu sunt atat de coerent in exprimare precum oamenii cu care poate te-ai obisnuit dar mai mult de atat nu pot!
June 22nd, 2010 at 8:31 pm
Ioane, esti foarte coerent.Dar n-ai amanunte.Primo nu stii ca eu am renuntat la psihiatrie tocma de-asta ca nu puteam da decit pastile altceva nefiind cu putinta si-n psihiatrie exista doar doua ramuri impotente.Cind esti bolnav ori esti du ori esti skizo restul sint fleacuri d.p.d.v.psihiatric.dar nici alea n-au leac.Nu depresia nu syndromurile.de-aia m-am lasat.
Tu poate ai amintiri care se infrumuseteaza cu timpul, eu am amintiri care sint frumoase cum au fost sau sint cosmaruri.Dar sint mult,mult mai batrina decit tine,poate de-aia.
June 22nd, 2010 at 8:36 pm
Innah,nu si-o pune nimeni.Toti incep sa incerce sa se uite la ala viu de parca e vinovat ca-i viu si omul care si-asa a suferit enorm daca e ceva mai slab isi ia cimpuletii.Sint tot felul de grupe de ajutorare pentruc ei cu altzheimeri si resutl, dar asta ajuta ca ventuzele la mort, ca si pastilele.Ce-i ramine aluia care ramine e sa triasca sau sa moara.cu trauma asta.Si psihoza depresia familia.ori tot restul.
June 22nd, 2010 at 10:38 pm
* soro, e greu sa te pui in locul altuia 100%, sa vezi ce e in mintea si in sufletul lui, iar fara sa faci asta, nu poti sa-l intelegi exact si, prin urmare, sa-l “tratezi”. in sensul ca sa-i dai omului ce are nevoie, cand are nevoie si cum are nevoie.
de multe ori murim si nu stim c-am murit. apoi renastem, cand avem putere. sau murim in continuare, incet, in ritm fiziologic adica (desi eram morti deja). alteori ne agatam de un pai sa ne salvam sufletul. asta care “calatoreste” in corpul inca in viata, adica in viata de pe pamant. apoi da o masina pese noi… zbaaang! futu-i! asta e viata, cam curva, daca stai sa te gandesti, exact cand te-ai astepta sa-ti intinda o mana, ea iti da un picior in cur. eu cred ca varul tau n-a avut noroc. desi nu cred in noroc. sau mai bine zis, cred in ghinion. si nu, nu sunt pasimista, tu stii…
ce faci cu cei care raman? ii iei in brate si-i strangi la piept. cred ca e singurul lucru care ajuta.
June 22nd, 2010 at 11:10 pm
Ai dreptate,nu stii ce sa faci pentru fiecare desi in final cred ca se poate ceva dar mintea mea inca nu s-a gindit la acel ceva fiind ocupata cum stii o vreme sa fie de partea cealalta a gardului adica ala care moare si m-a tampit grija ca cei din jur sa sufere cit mai putin, sa nu vada sa nu simta si tot ce se spune,cum zicea mate,sa n-ajung sa ma invirta cu cearceaful si sa se roage sa mor.Stii tu bine ca zgirietura pe disc ramine si-n unele cazuri se aprofundeaza pina la depresie adinca si-atunci omul pur si simplu pierde controlul.Varu-meu era pe pastile de depresie,in starea asta nu conduci masina, sub nici o forma,asta a fost ghinionul iresponsabilitatea-n final.Din dorinta de viata de trait de inceput nou.Inceputul nou a fost inceputul sfirsitului.de-aia-s asa prudenta cu viata recapatata si de-aia zbier ca oamenii trebuie ajutati sub nu stiu care forma nici sa ma ajut pe mine nu stiu.Nici sa-l ajut pe mate n-am putut.da o chestie-ti zic acu daca mai aud o data de povestea asta ca crezi in ghinion o iei cum inca n-ai luat-o de la mine si-ai luat-o la vremea ta la fel cum mi-ai si dat-o-n bot.bey, deschizi ochii si vezi ce vezi soare ploaie copaci ciori.Esti sanatoasa ai tai sint sanatosi ai un copil minunat sa nu-i fie de deochi,faci ce vrea buricul tau,calaresti motocicleta si esti intreaga.Sper ca nu vrei sa te ciomagesc temporar.Scrii mai bine decit multi din cei pe care-i cunosc.Fotografiezi mai bine decit toti pe care-i cunosc.Asa ca ciocu mic ca mi-e si somn:)))))))))
June 22nd, 2010 at 11:26 pm
* bine, sis
ma fac mica si ma bag la colt…, desi nu mi-e somn. noapte buna! sa ne trezim cu bine!
June 23rd, 2010 at 8:30 am
Sis, tu nu tre sa te bagi la colt ca ai de scris asa ca fara sa te faci mica sa nu mai ajungi la tastatura apuca de scris cit dorm cucii prin preajma sa nu-ti cinte-n urechi:)Acu m-am trezit, cineva a pus pe-afara un disc al lui elton.Misto momentul sa te scoli in muzica frumoasa,numa ca tirfa imediat ce m-am dat jos din pat a oprit muzica.:))))))papagalul tipa disperat mama,nu asta-i chiarmuzica ce-mi place la noua dimineata:)
June 23rd, 2010 at 2:11 pm
ce dracu sa faci, nu exista solutie general valabila.
ii dau dreptate Inei, ceva din tine moare. ceva-ul ala poate fi mai mic sau mai mare, in functie de cat de apropiat esti de persoana decedata.
unii se inneaca in bautura pentru o vreme, altii pentru totdeauna, unii isi iau campii, altii se sinucid, iar altii, cotonogiti la maxim, supravietuiesc si isi taraie sechelele psihice prin viata.
timpul, de cele mai multe ori, face cea mai multa treaba, el mai ajuta sa ti se inchida ranile. suferinta dupa 20 de ani e ceva mai mica decat cea imediata.
partea nasoala suferinta imediata te poate buli la minte in asa fel incat sa se simta si peste 20 de ani.
June 23rd, 2010 at 2:49 pm
Nu, nu exista solutie general valabila si cea folosita in prezent” umple-l neica de pastile sa nu mai stie pe ce lume e”,apoi asta-i cea mai periculoasa dintre toate,ca omul ala care si-asa nu stie pe ce lume e incepe sa traiasca-n alta lume, i se duce capul de tot in toate directiile.Si cind crede ca traieste din nou nu mai are nici coorodnare nici vedere normala nici creier blocat pe suferinta.Nu mai are.Si-atunci se intimpla sa faca accidente sa se omoare sau sa se si schilodeasca la corp cu ocazia asta festiva.Si-atunci cind un om deja a pierdut jumate de viata cu cineva drag mai pierde trei sferturi din el insusi,cam ce-i ramine de facut?Sa cada belea pe restul familiei, sa-l tiriie-n carucior sa-l stearga la cur sa-l hraneasca cu lingurita? Si-asta merge pentru cineva care vede-n asta viata,pentru cineva care o viata a fost activ,in miscare care mereu a ajutat si-a facut asta nu e viata.E un chin zilnic al lui personal si-al celor din jur.ori unii nu vor modul asta de supravietuire.Si am gresit afirmind ca varu-meu a luat pastile.NU! a ales varianta barbateasca.S-a spinzurat.
June 23rd, 2010 at 4:14 pm
ai dreptate la decizia de a nu mai chinui pe altii: macar daca el a suferit nu mai sufera altii in urma lui si aici ma refer la faptul ca nu il vede nimeni cum se zbate in nenorocirea lui pentru luni si ani. desi daca ne luam dupa invataturi crestine si nu numai sinuciderea ar fi cam pe alaturi. Parerea mea e ca toti ajungem in Iad.
June 23rd, 2010 at 4:43 pm
Ioane, religia spune multe, si aia crestina si asta iudaica spune multe-n numele creatorului.Dar nu stim ce spune creatorul insusi despre asta,stim doar ce bat capul popii rabinii si altii de soiul asta.Nimeni n-a venit si n-a trimis e-mail de dincolo sa spuna cuiva cum e-n rai sau cum e-n iad.Numa bibliile spun.De unde stiu ele? Ca tot oamenii le-au scris.Din experienta mea ( lunga) in viata asta,pe pamintul asta daca e sa-mi dau cu parerea aici poate fi raiul dar si iadul.Ce e unul si ce e altul uneori hotarim singuri,alteori hotarasc altii pentru noi, dar nu de sus sau de jos.Nu vine nimic din cer.Totul e aici.sau cel putin tot ce stim e aici.In jurul nostru din capul nostru sau corpul nostru.Si nu poti spune, daca m-ai citit ca eu n-am fost in iaduri diferite si-n raiuri diferite.Aici printre voi pe pamintul asta.N-am nici intentia si nici dorinta de-a judeca pe cineva ca nu vrea sa se chinuie sau sa chinuie pe altii pentru inca o gura de infern in viata asta.Fiecare-si face socotelile lui si raspunde-n fata lui insusi de ele.fair ?
June 23rd, 2010 at 8:07 pm
ai dreptate! diferenta de varsta isi spune cunvantul, eu inca mai visez cai verzi pe pereti (bine nu sunt cai si nici pe pereti dar nu am gasit inca pe cineva in grija caruia sa imi las stolul de pasari din cap)
June 23rd, 2010 at 8:45 pm
Sint si cai si pereti si esti la anii cind asa trebuie sa fie sa vezi cai verzi pe pereti si sa ai pasari in cap si chiar aripi, e legitim si-asa inaintezi in toate visind si implinind altfel daca stai la anii tai sa judeci cu capul meu o zdrobesti pe viata si nu e bine de loc.daca ar fi sa mai fac odata tot ce-am facut adica sa am inca o data o viata as face tot ce-am facut, fara nici un fel de regrete sau schimbari.Caii mei au fost multi si pe multi pereti,mai sint si-acuma, pasari am in cap tot timpul si le tin grija ca-s ale mele.Nu da tu pasarile tale pe mina altora:))) fiecare sa-si vada de-ale lui.Bey, poti sa fii in iad si-n rai sau pe de laturi da tre sa traiesti si una si alta sa stii cum arata.asta-i concluzia pina la anii mei.Nu cred ca-ti spun ceva nou cu teoria asta,nu cred ca-s eu mai inteleapta decit tine, cred doar ca-s mai obosita pentru o vreme:))))Deh, stii tu ,medicina asta m-a omorit partial, da cind ma voi scula,pre multi o sa popesc si eu:))))))))))))))
June 23rd, 2010 at 10:38 pm
norocul meu ca pana la momentul actual nu am stat internat in spital nici macar o zi, sanatos fizic sunt cat e regulamentar sa fii, mintal… nu sunt altii mai nebuni ca mine. Eu daca ar fi sa o iau de la capat as face toate dar in ordine inversa cronologic vorbind.
June 24th, 2010 at 8:56 am
Ioane,asculta la mine, nebuni sintem toti, ca fara asta ajungi la nebuni:).Inafara de Jurnalul ozanei despre care s-a vorbit mult am mai scris o carte care s-a publicat, se cheama “Matty si cele doua masline” Nu stiu exact unde-o mai gasesti pe net, cred ca la biblioteca lui Adrian rezus, cartea-i despre ce se intimpla in locul unde am lucrat pina m-am lasat de psihiatrie.Eu n-o caut fiindca abea incep sa uit locul ala sau cel putin nu-l mai visez drept cosmar o data pe saptamina si tare n-as vrea sa-mi aduc asta inapoi in cap.Ai acolo multe despre nebuni si oamenii care se ocupa de ei.Vezi acolo cine-i mai nebun.cel inchis sau cel liber:))))))))))