Un bocanc in gura

posted by Luana on Jun 16

“- Esti sufletul meu!” ii spuse el. “N-as putea trai fara tine”. O prinse apoi usor de brat si printr-o miscare abila o intoarse cu fata catre el. Ochii ei erau plansi, vazu, si il priveau cu neincredere.
“- Ti-am spus ca nu suport gandul ca te afli in bratele altei femei” suspina ea.
“- Stii ca doar pe tine te iubesc!”
“- Nu stiu nimic, decat ca totul avea un sens pana acum cinci zile, iar astazi nu mai vad nimic, decat o pata neagra”
“- Probabil ca trebuie sa te duci la oftalmolog”, gandi el… Nu stia cum de aflase blonda de aventura lui! Nu-si putea explica fenomenul “scurgerii de informatii” in timp atat de scurt. Da, aveau sa discute probabil de asta, vreodata…, intr-o zi in care el se va simti in superioritate. Momentul marturisirii trebuie bine ales. Ori vrei sa te desparti, ori sa te razbuni, ori ea iti datoreaza ceva pretios si tu stii ca nu vei mai obtine nimic. Ala e momentul sa scoti asul: “Draga mea, sa stii ca atunci, cand erai plecata cu serviciul la Viena si m-ai sunat noaptea si eu nu ti-am raspuns, iar apoi ti-am zis ca telefonul a fost descarcat, de fapt nu am vrut sa vorbesc cu tine. Pentru ca nu puteam! Eram cu o alta femeie, care-mi cazuse “plocon” in bar in seara dinainte, cand iesisem cu amicul X la un pahar de vorba. …Da, te-am inselat. Am regretat, cam vreo doua ore, apoi ai venit din delegatie si totul a fost nemaipomenit. Dar n-a fost singura oara. Mi s-a mai intamplat… Nu de multe ori, totusi. Mai are rost sa continui?…”.
“- De ce?” sopti ea sfarsit, cand el incerca sa o ia in brate.
“- De ce, ce?” raspunse el usor ravasit. (Nu se asteptase la o “defensiva” din partea ei, mai ales ca stia cat de mult il iubeste si ca partea cu imbratisatul era preferata ei.) “- De ce vreau sa te iau in brate?… Pentru ca te iubesc nespus, hanny! Pentru ca mi-ai lipsit si nu am putut dormi aproape deloc cat timp ai fost in delegatie.” “Pentru ca inca mai pot sa ma folosesc de tine; cum stii, intotdeauna mi-au placut femeile care pot face ceva pentru mine.” – isi ascunse gandul asta dupa cel mai fermecator zambet de care era in stare.
“- Doar ti-am spus ca nu-ti pot ierta asta, inca de cand m-ai cunoscut. Stiai!”
“- Iubita mea, nu stiu despre ce vorbesti, hai sa nu ne mai gandim la asta, ..uite! Maine plecam la mare, daca vrei, mergem doar noi doi, ne intindem pe nisip si uitam de toate. O sa fiu doar al tau, ai sa vezi! Ardeam de nerabdare sa te revad.”

“De ce?” isi puse intrebarea asta de zeci de ori de cand aflase ca el o insealase. Nu gasise nici un raspuns rezonabil si, desi era o femeie cu o logica de invidiat si cu destula imaginatie, ideea ca nu putea sa dea nici un sens acestei infidelitati o inebunea pe zi ce trecea. Asa se hotari sa nu mai amane si sa-i spuna ce aflase. Nu exista nici o indoiala, aflase exact de la persoana care stia cel mai bine: ea! Femeia cu care isi petrecuse el noaptea in care ea fusese plecata din oras. Intamplator o cunostea, se intalnisera la o sedinta acum 5 zile si, pentru ca nu se mai vazusera de ceva timp, statusera putin la taclare intr-o pauza. Asa aflase cum ea se intalnise cu un barbat care, surpriza! era gata sa dea sens vietii ei de prea multa vreme plictisitoare. Adica era pe bune. Cand ii spusese in ce circumstante l-a intalnit si, in cele din urma, cum il cheama, F. a ramas cu ochii verzi fixati nevrotic in punctul dintre ochi, in mijlocul fruntii celei din fata ei. Nu a spus nimic, desi era in stare de soc, a reusit sa zambeasca si sa faca un gest cu mana, uitandu-se la ceas, ca si cum ar fi intarziat undeva. Apoi s-a intors pe calcaie si a pornit in directie opusa. Viata ei avea sa se schimbe din nou, fara nici o indoiala.

Era ravasita si nu putea judeca corect. Asa ca nu i-a spus nimic in ziua aia. S-au vazut ca si cum nimic nu se intamplase si seara a motivat ca are o masea de minte care s-a “razvratit” pe la 7 pm si incearca sa ia un calmant ca sa poata sa doarma. N-avea cum sa-l vada noaptea, in dormitorul ei adica. Ar fi fost prea greu sa si-l imagineze in bratele unei alte femei si n-avea cum sa alunge gandul asta cand ar fi facut dragoste cu el. Nu! Trebuia sa gaseasca un motiv, o justificare macar. Apoi ar fi putut sa discute cu el (motivul) si sa indrepte, daca era ceva de indreptat. Daca ar fi fost vina ei, era gata sa plateasca. Sa-si recunoasca greseala, sa se scuze apoi, sa-si apere iubirea pentru el si sa porneasca pe drumul lung al compromisului. Daca ar fi existat un motiv rezonabil. Dar nu gasise nici unul. Se vedeau de mai putin de un an, nu locuiau in aceeasi casa, nu se sufocau, erau impreuna doar cand programul le permitea si faceau excursii minunate in weekend-uri. Ea il rasfatase tot timpul (cu mancare buna, atmosfera si tandrete), el era atent cu ea si o consulta de fiecare data cand hotarau un traseu pentru urmatoarea excursie sau alte nimicuri care incepusera sa dea savoare relatiei lor… Ea era o femeie senzuala, mereu ingrijita si cu o minte ascutita, dorita de multi barbati, temuta de cateva femei, iubita de prieteni si colegi. O femeie de toata isprava, cum auzea mai mereu vorbindu-se despre ea. El…, o iubea in felul lui. Uneori copilaresc, alteori posesiv, usor paranoic alta data si mai mereu intr-o stare de efervescenta in preajma ei. In noptile de vara era ca un vulcan. Plin de pasiune, de virilitate, iar teama de-a o pierde il inebunea. Nu exista nici un indiciu ca el si-ar fi dorit altceva. Totusi, undeva in background-ul acestei “iesiri” a lui neasteptate trebuia sa existe un motiv. Ei nu-i trebuia mai mult decat motivul ala, ca sa mearga mai departe. Ar fi putut sa treaca peste asta, desi nu iertase pe nimeni pana acum, nu stia sa ierte. Un motiv ar fi ajutat-o. Se putea agata de el, ca sa-si pastreze iluzia iubirii pe care o cautase toata viata. Il iubea prea mult si credea ca-i perechea ei, dintre toate sufletele si trupurile din Univers.

“- Hai mai bine sa facem ceva de mancare. Mi-e putin foame”, spuse el, incercand sa-i prinda privirea. “Nu fi reaaaaa! Stii ca nu poti avea o discutie rezonabila cu mine, daca am burta goala”. Se uita in ochii ei fara sa poata citi nimic. Un zambet strain se asezase pe fata ei, usor schimonosita. Probabil ca nu dormise vreo doua nopti. Eh, nici el nu dormise cat a fost ea in delegatie, a fost …ocupat. Hahahaha! Si cum abia astepta sa fie ocupat din nou, ii spusese ca in noaptea aia va dormi la mama lui acasa, ca nu se simte prea bine. Probabil ca a doua zi va trebui sa o duca la doctor. Vrea sa porneasca cu ea de dimineata devreme. Nu se va prabusi cerul daca nu dorm o noapte impreuna, nu? ..O sa se revanseze, …ooo, da! O sa fie salbatic, o va duce repede la extaz si apoi o va tine in brate toata noaptea, cum stie el ca-i place. “Hai, blondo, gatesti ceva?” Uite, eu ma duc si-ti iau tigari, plus o sticla de vin de care-ti place tie. Vrei si ceva dulce?”
“ – Nu vreau decat sa-mi spui un motiv” murmura ea. “Daca ai unul bun, as putea sa te iert. Sau as putea sa ma fac ca te iert si sa sper ca viata mea va ajunge candva la o cotitura unde vei regreta amarnic faptul ca m-ai tradat.” Nu-si imaginase ca o sa doara atat de tare si nici felul cum va reactiona. De fapt, nu se gandise niciodata ca el ar putea s-o insele. Poate ca nu era inca pregatita pentru asta, poate ca in timp ar putea sa inteleaga. In fond, toti barbatii inseala, chiar si aia care nu sunt casatoriti. Sau mai ales ei. Stia destule povesti despre gelozie, tradare, suspiciuni si acceptari rationale de la prietenele si cunostintele ei. Dar nu facuse pana acum parte din nici una. Curios, dar tocmai cand iubea mai tare, ii venise si ei randul. Ironic, adica. Soarta! O fulgera un gand, exact cand el se indrepta catre usa. Da, soarta a vrut asa. El nu e de vina! Si alerga dupa el, il prinse chiar cand isi desprindea mana de pe clanta si il imbratisa cu toata puterea. Apoi se duse in bucatarie si cauta prin frigider sa vada ce mai gaseste proaspat, pentru cina. Gasi o jumatate de pachet de Gorgonzola, un borcanel de smantana neinceput, inca valabil, si inca un pachet de sunca, sigilat. Tagliatelle! hotari brusc si se apuca cu entuziasm sa caute pachetul de paste pe care stia ca il cumparase la inceputul lunii. Le puse la fiert si apoi pregati sosul, rapid. In 20 de minute cina era gata. Mai trebuia vinul si …el.

“- Alo! …am ramas fara benzina si a trebuit sa imping masina pana la prima benzinarie, hanny.” Ea nu raspunse si, pentru ca in mintea ei se ciocneau acum mai multe ganduri, ca intr-un accident in lant, nu mai auzi mare lucru din ce ii spuse el mai departe. “Da, …d-aia a durat atat, iubito. Acum trebuie sa ajung la maica-mea, pentru ca e deja tarziu si stii ca ea se culca devreme si nu pot s-o mai deranjez cand e in pat. Mai ales acum ca e si bolnava. …Asa-mi trebuie daca am uitat sa iau cu mine cheile de la ea! …Te pup si vorbim maine, da? Sper ca mai ai tigari in pachet, daca nu, poate il rogi pe ala micu sa se duca sa-ti ia de la benzinarie. …Stiu ca e tarziu, d-aia am si fugit spre maica-mea. Sa visezi frumos, iubito…, stii ca ma gandesc numai la tine!”
Auzi tiuitul in ureche si inca nu se putea hotari sa puna telefonul ala odata jos. Taglietelle-le erau deja reci si ea oricum nu avea pofta de mancare. Nici de altceva. Mai precis, ii venea sa moara. De nervi, de ciuda, de rusine si de neputinta. Nu urase pe nimeni in viata ei, nu dorise raul nimanui si nu se razbunase vreodata pe cineva. Era o femeie normala. Ma rog, dupa standardele ei. Cei care o cunosteau, ii spuneau “superba”. Nu stia de ce, in momentul in care aseza in sfarsit telefonul pe masa, derula cu viteza unui fulger toate lunile acelea de cand il cunostea si de cand se hotarasera sa fie impreuna. Un film de aventura, pasional si plin de evenimente, unele chiar picante.

Cineva ii spusese odata ca secretul unei relatii reusite este sa fii iubit, sa-l lasi pe celalalt sa te iubeasca adica, iar tu sa-ti dai tie insuti timp sa te indragostesti, in fiecare zi cate putin. Nu de-o data. Acum intelesese de ce iubirea ei pasionala, aprinsa, fara amanari si masura, urma sa se transforme in cenusa. Cauta din ochi un borcan mai mare prin bucatarie. Nu era nici unul. Se duse apoi la camara si scoase de acolo ultimul borcan de muraturi de peste iarna. Il goli fara graba, ca intr-un ritual pe care il stia bine. Borcanul urma sa poarte catre un loc la rau, in jos, pe care ii placea sa-l numeasca al ei, cenusa acelei iubiri. Pe ultimul drum avea s-o insoteasca catelul latzos, cel care stia tot si intelegea tot, doar din priviri. “Ce animal fidel!” – zambi dragastos si-l mangaie dupa ureche, in timp ce-si punea sabotii cu talpa groasa. Mai apuca din mers un castravete si iesi fara sa inchida usa. ”Sunt inca bune muraturile astea, va trebui sa le termin pana maine, altfel n-or sa mai tina”. Probabil ca asta a fost motivul! A lovit-o brusc, ca o revelatie. Daca nu plecam in delegatie nu m-ar fi inselat. Odata ce scoti unul din personaje din contextul cotidian, din ceea ce era obisnuit, din “zeama” lui adica, in timp foarte scurt se strica. I se schimba gustul, in prima faza, apoi apare mucegaiul si se inmoaie treptat, pana la dezintegrare. Nimic nu tine vesnic, daca nu are conservanti. (Si si-asa, are un termen limitat de valabilitate.) Cand e bine si asezat si zeama nu scade si nici nu creste, iar capacul nu este desfacut, adica nimic nu iese si nimic nu intra, nu se poate intampa nimic. Ei bine, aflase adevarul! Putea sa-si ingroape linistita dragostea la rau. Exisa un motiv suficient. Mai mult nu avea nevoie. La micul dejun va termina muraturile care zaceau acum in vasul de yena din frigider – cu gandul asta adormi dupa ce fuma ultima tigara in gradina.

Noapte buna! doamnelor si domnisoarelor.

[autor: Cria]