posted by Luana on Jun 29
Copiii si nepotii sint cel mai frumos lucru din viata omului. Cred ca asta-i clar. Te umplu de feicire, uneori de nervi de-ti vine sa-i sugrumi unori esti trist pentru ei dar in mare sint fericirea vietii noastre. A vietii fiecaruia dintre noi.
Vine azi fericirea vietii mele fiul si-mi zice, mamaaaaaaaaaaaa, si-asa nu esti hotarita ce vrei sa faci mai departe. Ti-am gasit ocupatie.
Bine, zic, unde? Ce ocupatie? Ceva amanunte ai fericirea vietii mele ?
De, zice, susnumitul, ti-am gasit de lucru-n Ghana?
Ha? (Mi s-a facut negru-n fata ochilor). Ma tu te vrei orfan de mama! Aia maninca blonde la micul dejun. Ce-ai turbat?
Fiu-meu ma priveste dintr-o parte.
Ce sa manince la tine? Nu te supraaprecia pe post de hrana hranitoare. Am fost la intilnire cu ambasadorul Ghanei si vrem sa facem o afacere acolo.
Read the rest of this entry »
posted by Luana on Jun 25
Si azi a fost o zi interesanta. Mai mult decit cealalta zi interesanta fiindca toata lumea a fost acasa, inclusiv barbatu-meu. Dimineata am inceput-o-n mod fastuos pe la 6.00 cu tipete si urlete de papagal plictisit de moarte. Mi-am pus plapuma-n cap si-am dormit pina la opt. La opt m-am trezit si basta. Din bucatarie se auzea oi-va-voi miau-miau, de-afara se auzea crahhhhhh-crahhhhhhhhhhhhhhh si din salon cheau-cheau. O pisica,nu tre sa mai spun, toata lumea stie. Am gonit pisica, mi-am facut cafeaua am baut cafeaua.
Mamaaaaaaaaaaaaaaaa striga papagalul, crah crah, cioara vroia de mincare.etc.etc. Barbatu-meu nu era acasa; desi era acasa, era plecat.
Dupa ce-am rezolvat-o cu menajeria si-am adunat prin casa a venit si Fat Frumos fiul iepei al meu si l-am sunat pe fericirea vietii mele cind sa mergem la ei, ca azi au plecat inapoi la Moscova. Erau la mare si-au zis sa mergem pe la 12.00. Am mers. Leo dormea. Fiu-meu pregatea malauah si snitel, Vlentina si barbatu-meu se invirteau incurcindu-se unul pe altul. Am spalat vasele din chiuveta intre timp. Leo s-a trezit, adica a fost trezit, am mincat, am spalat vasele, am incarcat ce-aveam de incarcat in masina si-am plecat la aeroport. Read the rest of this entry »
posted by Luana on Jun 23
Am fost la kibutz. Cu Goldie.
Goldie este un ciine stresat. Din nastere.
Este si ciine de paza.
Trebuie pazit.
Deci in majoritatea timpului eu am pazit ciinele de paza.
In rest ne-am plimbat.
Si cum nu sint geniala am uitat ca un deal pe care-l cobori, daca ai proasta intentie sa te intorci de unde ai plecat apoi musai sa urci dealu inapoi. Read the rest of this entry »
posted by Luana on Jun 22
N-am crezut niciodata c-o sa trebuiasca sa scriu asta, ce scriu acum, dar se pare ca viata ne pune-n tot felul de situatii la care nu ne asteptam la care nu vrem sa ne asteptam si nici nu visam drept cosmar c-am putea sa ne asteptam. V-am povestit mult despre matusile mele, mai nimic despre unchii si nimic aproape despre verii mei raspinditi in toata lumea, nu fiindca n-as avea ce sa povestesc ci fiindca sint peste tot si toata lumea stie cine sint ei de fapt, nu-i nevoie sa-i prezint eu, se prezinta singuri si cei care nu s-au prezentat singuri nu stiu daca vor sa fie prezentati.
Am veri multi, in lume, o parte dintre ei sint in Germania, au ales sa traiasca acolo e dreptul lor si nu comentez hotaririle altora decit daca ma ating personal. Ori nu era cazul. Unul din verii astia multi, sa-i spunem Johnny insurat de 30 de ani, cu copiii mari la casele lor cu meseriile lor cu studiile lor, s-a sinucis ieri. O sa ma intrebati: de ce? Cam multe de spus, dar merita atentia. Read the rest of this entry »
posted by Luana on Jun 21
Servus copii,
Iaca am facut-o si pe-asta, cu iodul, m-am reparat si dupa ea. Ce sa-ti zic, n-a fost usor, alea 33 de sedinte de arsuri si saptamina de dupa sau mai degraba cu iod. M-am simtit ca Rasputin. In mare. Pe-ala l-au otravit, l-au injunghiat, l-au impuscat si-n final l-au innecat. Pe mine m-au taiat, m-au ars, m-au otravit si m-au innecat cu iodul ca am avut faze cu iodul cind ma umflasem toata pe dinafara si pe dinauntru, deci e 1-0 in favoarea mea fata de Rasputin.
Ce sa-va zic, de la inceput pina la sfirsit n-am crezut, nu cred si n-o sa ma convinga nimeni ca asta a fost cancer. Dar omul trebuie sa-si faca datoria fata de constiinta lui chiar daca merge imotriva credintei lui si, mai ales fata de familia lui care crede ca prostiile astea ajuta. Ce cred este ca jocul merge cu creierul. Cine e stapin pe cine. Eu pe creierul meu sau el pe mine. Mi-am dovedit si-am dovedit ca eu sint stapina pe creierul meu si nu invers. Acuma cind am ajuns la concluzia asta impreuna (eu si creierul ne simtim bine). Normal ca tot corpul asta de carne e slabit, cum sa nu fie? Dupa toate prin care-a trecut numai in sapte luni si in viteza? dar si asta o sa treaca. Si de fapt nu asta vroiam sa spun. Read the rest of this entry »
