Un bocanc in gura

posted by admin on Dec 2

Ziua de joi 19 noiembrie nu vreau sa mi-o amintesc, poate alta data,nu acum, in nici un caz acum.Deci

Vineri 20 noiembrie

Nimic interesant,nebuna de la 5.30, apoi a tras una de mine sa-mi bage o pastila pe git. Am inghitit-o si-am adormit la loc. N-am participat la vizita doctorilor fiindca sforaiam puternic, banuiesc totusi ca s-au descurcat si fara mine. De-a dracu am dormit pe goiter sa nu-l vada, altfel mereu ii vine unuia ideea sa-l excite si iar ma stringe de git. A venit mai tirziu pofesorul sa-mi vada carotida, banuia ca goiterul s-a dat si la integritatea ei. Dar nu s-a dat, nu inca.
Era misto daca urmau sa-mi taie carotida.

Oricum dormeam in timpul asta dar mi-ar fi placut sa vad. N-am vazut asa ceva cit omu-i cumva viu, numa post mortem. M-a intrebat ca de ce-s mofluza, i-am zis ca e plictiseala-n spital vinerea si simbata. M-a rugat sa las lucrurile-asa cum sint ele ca nu-i musai sa zgiltii lumea pasnica in zile de odihna. Mincarea de dimineata a ramas neatinsa, daca mai inghit un ou simt ca cucurigesc, tuna aia lesinata nici nu vreau sa mi-o inchipui si indiferent cit as afirma sau as da in scris ca-s alergica la lacatate tot imi trintesc o cutie de iaurt si-o cutie de brinza-n tava. Am invatat sa-mi feresc organismul de ei asa c-am ras un hamburgher la Mc Donald si-am avut rezerve pina pe la cinci. Am mai baut niste cafele pisatoare cu gust de naftalina tip nou nu asa sanatoasa ca cea de tip vechi, am fumat, am discutat cu prietena mea religioasa care e venita pentru un abces imens la o masea si-a fost operata de doua ori sa se invete minte, am discutat cu Mustafa cel caruia i-a paralizat jumate de corp si nimeni nu stie de ce, nu-i nici atac cerebral nu-i nici scleroza-n placi e un virus cica.

La masa de prinz a fost peste, asta fiindca n-a fost pui. Am senzatia ca-mi cresc tulee de aripi si solzi de-atitia pesti si de-atitea gaini. In nas am ceva mazare cu morcov ori invers iar din urechi imi cad bucati de dovlecei. Gelul ala de culoare rosie pe care toata lumea-l cunoaste nu-mi fuge din privire, ma simt mereu intr-un closet american din anii 80 unde dadeau cu spray de capsune.

Sora de seara, Iudith, era amarita, tocmai venea de la inmormintare. Fiul de 22 de ani a unei prietene de-a ei. Skizofren si drogat. Nu stiu daca exact in ordinea asta. Skizofren care auzea voci, i se parea ca toata lumea-i impotriva lui, nu iesea din casa, tratamentele stim cu totii, ajuta cit ajuta dar cind nu mai ajuta… Parintii-i cumparau uneori drogul numai sa fie linistit. Asta se intimpla-n multe case unde-s skizofreni. Oricum, mama bolnavului e tot asistenta medicala, s-a dus la lucru dimineata si l-a lasat pe baiat dormind. Tatal la fel, era la lucru, fratele la scoala. Cind fratele a venit de l scoala mama a tot telefonat sa intrebe ce face cel bolnav. Cel mic s-a dus a revenit si i-a spus ca doarme. Din cauza tratamentului greu dormea mult baiatul cu skizofrenia. Mama a ajuns acasa pe la ora 15 ,s-a dus sa vada ce face baiatul. Dormea. Dar plapuma-i era trasa pe cap si labele picioarelor pe dinafara, a bagat de seama ca labele picioarelor sint vinete. S-a dus la el. Era deja mort. De cam 8 sau 10 ore. Politie, patologie tot restul bilciului.

In sfirsit l-au inmormintat. E ceva mai cumplit decit un tata care spune kadish la mormintul copilului lui? Copiii n-au voie sa moara inaintea parintilor. Dar se intimpla. Si parca e,cumva impotriva naturii. Parintii sint scutul copiilor in fata mortii. Asa mi-a spus Ilarionul cind a murit taica-meu si mama s-a imbolnavit. Acum tu esti scutul copiilor tai in fata mortii. Asa sa ramina!
Ea insasi, asistenta care mi-a povestit are-acasa un copil bolnav de leucemie.

Vreau sa plec din spital. Vreau sa plec. Deocamdata nu se poate. Deocamdata asta oare cit mai dureaza? Deocamdata nu-s toate analizele gata. Deocamdata alba deocamdata verde. Si-n spital timpul sta. Nu misca,nu inainteaza, sta. Ma uit in jur,nu vad pe nimeni bun de siciit.