posted by Luana on Oct 9
Pe la prinzul noptii umblam de nebuna cu Goldie dupa mine prin salon; singura nu merge, ii e frica de podea nu stiu de ce anume suspecteaza placile alea de portelan oricum le priveste cu suspiciune pune-un picior pe ele si-l duce inapoi, nu merge nici in fata nici in spate, nici impinsa nici trasa daca nu merg eu cu ea. Altfel sta-n balcon. Si balconul il suspecteaza si-atunci se duce-n gradina sub maslin. Bun, nu m-am trezit special din somn sa ma plimb cu ciina prin salon, am vrut sa beau apa. Goldie a vrut in curte am lasat-o-n curte. N-o sa ma bat cu ciinele-n miezul noptii mai ales ca intentionam sa dorm.
M-am obisnuit sa treaca pe linga mine, ziua sau noaptea in propria mea casa cu acte-n regula, tot felul pe personaje sau persoane, nu numai ca-si vad de-ale lor fara sa-mi dea vreo atentie, sau atentia cuvenita, dar am uneori senzatia ca trec prin mine. Shocul a fost mare la inceput, am dirdiit de spaima-n virful patului cu perna pe cap dar nu mi-a ajutat la nimic,personajele-si vedeau de treaba. Dupa o vreme nu mi-a mai ramas decit sa-mi vad si eu de treaba gindindu-ma ca daca ele-s la mine-n salon precis ca si eu sint pe undeva pe la ele prin salon si le deranjez la fel. Ok, sa le lasam in pace, cu alea-s deja obisnuita, dar tipul de-azi noapte era de-a dreptul si de-a dreptul ciudat. Imbracat de sus si pina jos in negru cu pelerina si-o palarie cu boruri largi trasa adinc pe ochi semana c-unul din Misterele Parisului daca-si mai aminteste cineva e film. Asta-n negru cu palaria pe ochi mi s-a adresat direct:
Eu sint Andreea Motrilio si-mi face placere sa te cunosc. Read the rest of this entry »
