posted by Luana on Aug 10

Acuma am inteles de ce vecina mea isi arunca barbatul din casa in fiecare luni si vineri.
Ieri pe la 17.00 mai mult sau mai putin am auzit de la ei niste zbierete crunte acompaniate de muzica unui cintec israelian, nu conteaza care, unu cu Yafo. Da urletele erau asa de tari ca nu-mi auzeam mintea lucrind (nu ca lucreaza dar tot trag sperante si ideea asta, ca sa se-apuce sa lucreze si eu sa pierd momentul mi se pare groaznica).

Intind gitul sa vad ce este, vecinul meu, nu ala rominul, ala din spate, ala fara degete la miini numa cu degetul mare si aratatorul adica, ala tinea un microfon in mina urla si se inregistra.

Hallo beib, zic, redu sonoru ca mi-ai distrus timpanu sting si devin nervozata. Nu-l mai aud pe barbatu-meu mestecind ceea ce inseamna ca-s multi decibeli (pe barbatu-meu il auzim mincind de la 20 m, asa-i trosnesc maxilarele, el sustine ca are obrazu fin si zgomotele care la altii-s atenuate la el se propaga mai usor).
Bine, zice vecinu care si-a primit deja lectia de dans si maniere elegante cu mine si pare sa n-aiba nevoie de reciclare la ea; zice el bine, se baga-n casa si nu se mai aude ragind.
Da nainte de s-a bagat in casa a apucat sa-mi spuna scuzindu-se ca e ziua lui nevasta-sa si-i pregateste o surpriza. Asta da surpriza, pentru asa ceva ii trageam una cu satiru direct in crestetul capului, da unele femei apreciaza altfel probabil ideea de cadou.

In fine, pe la sapte seara cind asteptam sa mi se dezverzeasca miinile dupa cum a zis matusa din Siberia aud voci la ei si veselie mare. Apoi brusc au inceput ragetele de s-a sculat tot cartieru-n picioare inclusiv aia paralizati la razboiul de Yom Kipur. Petrecerea s-a sfirsit brusc oaspetii fugind cu parul sculat in cap care pe jos care cu masina, care calare care innot numa sa scape. Azi dimineata vecinu-si punea din nou valizele-n masina semn ca darul lui n-a fost apreciat la justa valoare… Poate din cauza caldurii si-a umezelii?

Suna telefonul, o voce feminina spune frumos “shalom” raspund la fel.
Doamna, zice vocea, n-ati fost de citiva ani sa va faceti mamografia.
Da de ce sa-mi fac mamografia?
Pentru prevenirea cancerului la sin.
Adica sa nu fie intreb?
Nu, daca este sa-l tratam.
Si cum il tratati? (eram in muza sadica)
Prin diverse metode, raspunde vocea.
Daaaaaaaaaaaaaaaaaaa? raspund mirata, credeam ca prin exorcism. Nu, mersi, nu fac mamografie spun si-nchid.

A doua zi suna iar telefonu.
Doamna, zice-o voce ruseasca, n-ati facut colonoscopie.
Si de ce sa fac colonoscopie intreb?
Pentru prevenirea cancerului la colon.
Cum sa-l previn? Nu mai fac cancer sau cum?
Nu, dar se taie cind e incipient se face kimioterapie si daca e dezvoltat se face colostomie.
Adica se scoate si-n loc se pune-o punga ? intreb.
Da, zice vocea, exact, vad ca va pricepeti.
Harasho, zic, nu fac nici o colonoscopie ma pupati in cur cit inca-l mai am, zic, si inchid.

A patra zi primesc un plic frumos. De la policlinica sa-i zicem. Inauntru un alt plic captusit si-o spatula. Instructiunile spuneau ca tre sa ne cacam sa luam cu spatula sa bagam putin in plicul captusit si sa trimitem inapoi asta fiind o analzia care verifica daca in fecale nu este singe.

Gindindu-ma la amaritii aia care primesc si duc posta m-am zgiltiit din toate incheieturile am injurat si-am aruncat plicul la gunoi. Dupa care a sunat telefonul. Secretara doctoritei de femei. Hanna stii de cind n-ai mai facut un control ginecologic?
Da, sigur ca stiu de la caderea Bastiliei.
Si pe cind vrei sa te programez?
Pentru cind s-o face pace-n orientu mijlociu zic si-nchid.

Peste doua zile suna de la dintar. N-ai facut datartaj de doi ani. Nici nu fac, ultima data o pizda de-a voastra mi-a spart un dinte cu o bohrmashina nu mersi si hai sictir.

Cu nervii la pamint ca inca nu-mi revenisem dupa piatra la rinichi o sun pe una care-i directoare la Maccabi asta-i chestia aia medicala unde am asigurarea.
Auzi fa, voi v-ati tampit la creier? Ce-aveti de dati telefoane sa scotociti in om ?
Aaaaaaa, asta-i medicina moderna zice, incercam sa gasim bolile incipiente altfel ne costa foarte scump cind bolnavu-i in stare grava.
Si cind e-n stare incipienta nu moare bolnavu ? intreb candida.
Deh, raspunde aia cu sinceritate,uneori tot moare.
Moare fiindca scormoniti boala.
Asta e o idee primitiva, raspunde.
Sigur primitiva, inca de pe vremea cind oamenii nu mureau la 3 luni de cancer, stii ce, pune tu la mine acolo un anunt ca fac analize numa la cerea mea personala. Daca mai intrazneste careva sa sune il ucid. Cu mina mea. Sau mai rau.
Ce inseamna mai rau? intreaba aia rizind .
Vrei sa aflii personal? intreb si eu tot rizind ( lupeste).
Nuuuuuuu, zice, pune si tu un afis la tine-n cap ca nu mai primesti telefoane si lasa-ma asa cum sint.
Batem laba telefonic si ne despartim prietene. Asta pina-si face analize probabil si ajunge-n stadiu de tre sa-si schimbe aia directoarea…

54 Comments to “Cadoul”

  1. Inah Says:

    dom’le, tot e bine ca se preocupa autoritatile de sanatatea cetatenilor platitori de taxe si biruri.
    la noi nu poate fi vorba despre frun dram de interes.
    p.s. cam pisalogi totusi.

  2. tizul Says:

    Da’ creeroscopie nu se face, macar sa ne clasifice pude numaru’ de neuroni care functioneste? Sau de cretini e nevoie ca sa mearga societatea asta perfecta?

  3. Luana Says:

    Innah, n-as zice ca-i preocupa bunastarea ci-i preocupa inevrs, sa scoata bani.Omu are asigurare medicala si n-o foloseste, daca eu nu ma duc sa fac analzie ei tre sa-mi platasca mie daca doamne ferestec ad cu cracii-n sus asigurare medicala de le sar ochii, asa scot banii pe toate analziele astea si zic, deh, noi ti-am da da n-avem d eunde ca s-a cheltuit pe tratementele alea sa verificam daca ai sau n-ai ceva etc.Asa s-a intimplat cind am internat-o pe maic-amea asa c an-am dubii.Eu zic sa nu se preocupe de mine ca ma preocup eu de mine.In orice caz n-as avea chef sa umblu prin tirg taiata si hacuita, de-o fi sa mor o sa mor si-ntreaga:)

  4. Luana Says:

    Tizule tu draga-n ce societate te trezesti? La plozi li se fac analize inca inainte de s-au gindit saracii daca se lasa fatati sau nu.da numaru de cleule nu-i tampit, se face ca le are si numa cind iese vezi ca omu saracu se potriveste fix la socientate-ns ensu ca e fie down fie autist fie ca re alte suceli mai noi intre una si-alta sau altele noi de-s impreuna.Acu cauta aia cu emisfera dreapta dezvoltata in sensu de aia care nu-s ingienri si tot resutl, visatorii cica.sa aduca ceva nou in medicina.problema-i alta, c-au innebunit omu si bolile.

  5. Inah Says:

    Luana, poate egzista o categorie de omi ipohondri carora le face placere sa fie sunati si intrebati de sanatate.
    io stiu o ceata de ipohondre care ar fi in delir sa le clacsoneze careva pe tema asta….
    cea mai totala replica i-a dat-o dr.oprescu (actualu primar) lu amica mea, coana mery, care-i mama ipohondrelor din univers.
    in fiecare saptamana, coana mery il asasina cu diverse simptome….mai o alunita, mai un pistrui…ea, sanatoasa tun de altfel.
    intr-o zi ala, cam cu curu-n sus, a luat-o tare pe coana mery (venita in graba pe motiv de junghi intercostal) “auzi, fai…..hai ca n-am timp de discutii azi. iti scriu pe reteta cancer…sau vrei ceva mai interesant?”
    evidement, coana mery s-a suparat fleasca…adeca, o fi ea ipohondra, da’ chiar cancer….da-o in branza ma-sii.

  6. Luana Says:

    Pai mai avea citiva ani pina se suspecta de cancer,nu? Asta i-o fi stricat sccenariul.matusa-mea marika-i tipica la bolnavul cu dosarul, cind o vedea medicul sarea pe geam, si nu revenea.jamais. Avea zahar si 120 kile.Se ducea la urgenta si-aia ii coborau putin zaharul,venea acasa si-i radea cu maica-mea=mpreuna niste inghetate cu frisca si trei portii de cirnati dupa car eiar cadea lata:)Am si eu una ipohondra, pe cale, acu i-a trecut dupa ce-am facut combina cu doctorita ei de circa si-am bagat-o-n spital la analize doua zile.A crapat de frica gripei porcesti si-a fugit acasa:)

  7. Inah Says:

    io pe aia cu zahar ii consider ai mai periculosi din toti.
    in afar’ de saracu bunica-miu care respecta regimul cu sfintenie (si se cam infometa), nu stiu pui de diabetic sa fie cat de cat rational.
    pe care-l vad….molfaie pateuri, torturi joffre, amandine…de zici ca se termina dulciurile pe lumea asta si nu mai apuca.
    plus paine, cca. 3 buc pe zi…..ca ce viata e aia fara paine???
    aaaaa, mai stiu pe unu care nu discuta : pepene galben, da’ cu zahar….ca nu-i dulce.
    acu-i in spital, lat de tot.

  8. Luana Says:

    Pai le cere organismu zahar dom’le tu nu percepi? Si-aia cu tensiune car ebeau alcool? le care organismu alcool, habar n-ai tuc e-o organismu asta, o fiata furioasa pe bietu om:) Stiic are-i faza? De putine trebic e ne-au ramas de facut odata cu inaintarea asta imbecila am ajuns sa ne dam prea multa atentie si doctorii au inceput sa ne dea pre amulta atentie-ns ensu ca fac experiente pe noi.Daca ne lasam, daca nu ne lasam e ok, se supara ei putin si le trece.Ia imagineza-ti cam cum aratam eu daca faceam tot ce mi-au cerut? Cu titele strivite-n aparatul ala de mamografie sa na coboare d ela D 75 la faza de omleta, cu un tub in gura si-unu-n cur plus cu cacatu-n mina si-aia care-mi scoate piatra de pe dinti calare pe mine.
    Aoleooooooooooooo, Goldie nu mai sapa,nu mai boraste,a cu se basheste soro adevarate bombe biologice sa mor io. Cred c-o duc in nord si-o intorc cu curu spre Siria.Nu maic er aia nimic inapoi, ba ne mai dau ceva pamint numa sa scot animala din teritoriu:)

  9. Anna Says:

    aoleeeuuu, Luana, am zbughit-o pe usa sa rad singura in curte…ca nu puteam sa scap de imaginea lui Goldie cu Siria in raza de actiune a curului sau…cand m-am intors am raspuns calogelor ca am fugit pe usa fiindca faceam pe mine…
    :) )))))

  10. Anna Says:

    Hai ca m-am calmat, altfel astea chiar se conving ca am luat-o razna… :D
    Mi-am amintit de baiatul unei prietene cand era el copil. Asta mic se ducea in curte si manca pamant. Eu…deh, ca oraseanul indoctrinat, ii zic :” Dorinooo, vezi ca din cauza astuia, intr-o luna ne trezim la Beijing”.Ea, calma, zice : “lasa-l draga, daca-i cere organizmu’…”

  11. Luana Says:

    Anno pe bune nu-i o gluma, am scos-o pe cimp, am zis ca poate se caca si-i trece, da de unde, stateam la cam 100 m de ea si- tras una sau doua de-am aczut pe spate, cimpu e de obicei plin de muste azi n-a fost niciuna cred c-au demisonat si-au emigrat pe alt cimp.Pina si catelul vecinei aia maritata cu romanul, catel curajos si neinfricat de altfel a fugit chelalaind si-l cauta pina acuma. Nu numa cu granita cu siria o duc, o iau putin si la granita cu libanu, sa vaza si-aia de la hizballa ce insemna bomba biologica, l-or si avind ei pe-ala din Iran da noi avem ciinele basinos, he?:))))))))Daca as afla ce-a minbcat de i-a provocat chestia asta as patenta-o:)

  12. Anna Says:

    Acu…sa-ti spun sincer, o mai patesc si eu cu Lori da’ nu pe camp ci in spatii inchise. Ma rog…mai reverbereaza pan’la vecina de dedesupt ca ma suna si ma intreaba de ce golesc butoiul de varza murata vara… o conta poate si marimea curului, zic si eu…
    Pe bune, m-ai terminat cu faza aia cu cacatu’n plic.Ma gandesc ca daca s-ar face si la noi asa, cu sprijinul Postei Romane, peste cca 1000 de ani, urmasii urmasilor nostrii vor studia fosile la plic (bineinteles daca nu ne rezolva Goldie pe toti, intre timp :D )

  13. Luana Says:

    Tu crezi ca glumesc? Acu parca au lasat-o mai moale da umplusera tara de plicuri cacatoare ca in israel lumea-i ipohondra si s-au cacat intr-o veselie pe bune.Pe urma se mira de ce aia de la posta nu lucreza si-s lati sub mese:) Ma tot gindesc ce idee o sa le mai vina astora de la policlinici.

  14. Anna Says:

    te cred, Luana.
    totusi…nu stiu, dar e absolut neigienic. trebuie gasita o solutie ca astfel de chestii sa fie expediate ca attachement, pe mail. mai bine tac, deja incep sa-mi vina niste idei…hehe…de mi-e si frica sa nu mi le preia cineva :) ))))

  15. Luana Says:

    Le-am sugerat ideea, au zis ca nu merge, ei au in plan si cheltuielile de plicuri speciale captusite malele si batisoare.Tu-n egoismul tau nu te indesti la micile industrii distruse prin cum ii zice lu aia? stii tu, globalizatia? Tocma ne transformam asa furmos in budele orientului indepartat…:)

  16. Anna Says:

    Mda. Pe mail era mai simplu, pe langa junk sau trash, am mai fi avut shit sau piss, ca sa fie si mai igienic.
    Dar…ai dreptate, in egoismul meu nu m-am gandit la ceva :unii oameni si-ar putea pierde slujbele, daca isi pierd slujbele vor manca mai putin, daca vor manca mai putin se vor caca mai putin sau deloc si se duce naibii si afacerea cu mail-ul, se produce panica pe pietele financiare,unii se vor constipa si nu vor mai putea sa-si plateasca creditele,indicii bursieri se vor constipa si ei si uite cum se produce o criza de la niste cacati…
    Ai vostri au dreptate, solutia este cacat la plic !!!

  17. Inah Says:

    bey, ia nu mai revolutionati voi medicina omilor aia…daca ei vor cacat in plic, sa le dati cacat in plic.
    ce-o tot dati dupa visin..ca pe mail, ca-i lat ala de la posta sireacu….sa puie mana sa munceasca, da?
    tare as vrea sa-l cunosc pe ala de-o venit cu ideea asta: sa trimita cetateanu cacatu in plic…
    :) )
    p.s. Goldie are un plan….nu se poate.
    are ea ceva de demonstrat.

  18. Luana Says:

    Ai nostri au intotdeauna dreptate, vezi, ai ghicit.cacatul la plic e medoda prin care pina acuma nu ne-a lovit criza asa de tare.Si asta nu-i totul, au investit citeva milioane in vaccinul impotriva gri[ei porcine si-acum lanseaza de-alea la bursa,lumea cumpara-n prostie hirtii de valoare si statul face bani.Pe de alta parte ne anunta-n fiecare zi citi bolnavi sint ca sa creasca panica.Noroc cu gripa porcina acuma.Mai facem un ban cinstit.Cind s-o termina trimitem sperma folosita-n eprubete sau diverse flegme si muci in containere congelante.Eeeeeee?:)))

  19. Luana Says:

    Tre sa fie undeva un geniu care-a lansat ideea asta daca nu cumva au cumparat-o de undeva ieftin si-o vind scump.Ala de la posta saracu si-a dat demisia de-a fost inchisa posta in cartier doua luni.ca astia de la noi maninca-n majoritatea aluat din faina alba:)
    NU stiu exact ce plan are goldie da acu sforaie pe podea si nu mai baseste,. o fi avut ea ceva de demonstrat da inca n-am aflat cu ce intentie:)

  20. Inah Says:

    dom’le, ceva o fi avut ea de demonstrat….
    io-s satula de demonstatiile lu rossini al meu…care, una doua, iti baga de-o demonstratie pe masa din bucatarie, dulap, birou, debara…
    sau in chiuveta din bucatarie.
    p.s. ar fi cazul sa-l premieze statul pe ala de nascu ideea cu cacatu in plic.
    noi, daca am naste idei, asa am proceda. sunt sigura.
    o steaua republicii clasa I ar fi potrivita. cu panglica cu tot. albastra.
    fiin’ ca nu prea ne manifestam pe campia ideilor, ne uitam cu jind la altii.

  21. Luana Says:

    Acu am venit cu nebunii de la plimbare, barbatu-meu e capiu si el drept pentru care l-am trimis la cumparaturi sa i se potoleasca creieru.Muma-sa tampeste mai repede decit asteptarile acu a inceput sa i se para c-o fura si cineva vrea s-o omoare ia tone de medicamente care se bat cap in cap si in faza asta insura si blestema de parca are pe dracu-n ea ceea ce nu e de mirare fiindca l-a avut intodeauna.N-am cui sa explic ca defectele de caracter devin cu virsta boli psihice.
    Cit despr einventatorii nostri draga ar fi de scris citeva volume nu asa intr-un picior pe bocanc:)

  22. Luana Says:

    Anno, tu ai pus de-un proiect cu guvernu israelian?:)

  23. Anna Says:

    Ai? Ce zici? Ca n-am fost atenta, calculam dimensiunea optima a plicului, pungii si linguritei. Lingurita este foooaarte importanta, daca o faci prea mica, rezulta o cantitate insuficienta pentru analize dar suficienta pentru adormirea a 10 functionari de la posta situati intr-o incapare de 3 pe 4. Daca o faci prea mare, se mareste numarul de functionari adormiti pe metru patrat de incapere, dar trebuie sa faci si punga si plicul mai mari si ramane si rahat inutil de la analize si …zi si tu…ce faci cu tot rahatul suplimentar? Aici m-am impiedicat de tot, dar am in proiect o fabrica de reciclare… :) ))

  24. Luana Says:

    Anna singurul care le are cu analizele astea ciudate e fiu-meu, lui ii zburda chestiid e-astea tampite prin cap, el are asigurare medicala la o firma particulara aia i-au trimis lui primul.Eu am aruncat plicul asa cum era intreg.dar era destul de mare.Aia de la posta-n majoritate religiosi, din partea mea n-aud ecit s amanince cacat si cu polonicu:)

  25. Anna Says:

    :D la mine singura cu analize d-astea ciudate si creieri pe bigudiuri sunt eu. Chiar fii-mea m-a intrebat daca sunt sigura ca n-au incurcat aia copiii la maternitate. Si ea a fi aruncat probabil, plicul asa cum era.Dar sa fereasca al de sus, altminteri. O data a dat , pentru 50 de lei pusi in plus la plata, atatea telefoane si mailuri la firma care se ocupa de contoarele de apa…de a costat-o probabil dublu.Apoi i s-a pus pata si s-a dus personal acolo. Aia au avut noroc sau cladirea era solida, cert este ca sediul firmei mai exista inca, personalul de asemenea, dar numai ca sa-i spuna ei saru’mana cu plecaciuni si sa-si acorde timpul necesar ca sa-i scoata directorului contractul ala de i l-a facut ea guler…
    Ma duc sa-mi beau cafeaua. Azi lucrez de la 11 la 19, un program numa’bun sa te scoata din “depresii”… :)

  26. Luana Says:

    Auch, un program de-asta-n miezul zilei doare.Ti-a futut timpul in toate directiile.Faza asta cu nu lasa un ban altora e a lui barbatu-meu, e chestie de principiu zice. Nu-i lasa sub nici o forma indiferent cita benzina cheltuieste sau citi enrvi isi face:) daca lucrurile astea cad pe mina mea nu ramine nimic intreg.Buuuuuuuuuuuuuuum.Da se fereste lumea sa-si faca de lucru cu mine de doua ori.

  27. Inah Says:

    mey, Anna…da’ asta nu-i program, asta-i pedeapsa, bre.
    io am un program “indraznet”, de santier…..de la 7.30 (sulea ajunge inainte de 8 la servici, sa fim seriosi)…pan’ pe la 15.30 – 16.00.
    functionam pe vremuri ca o intreprindere serioasa….de la noua la cinci, da’ ne-am facut jmekeri.
    Luana, sa stii ca si io lasam banii…da’ m-am facut a dracu si s-au lins prestatorii de serviciu de bacsis de la mine.
    daca-s tratata regeste mai scap cate un zece mii….in rest, dintii stransi, ochii mici si asta e.
    nu merita.
    iar pe aia de mi-au pus apometre, i-am trecut la departamentu morti la biserica…
    s-au cacat pe ei pentru 12 lei la tzava..si sa vezi inundatia dracu ce mi-am tras.

  28. Anna Says:

    Da, doamnelor, programul asta e pedeapsa si doare. Cel mai tare ma doare ca nu e de lucru in perioada asta, ca ma mai luam si eu cu treburi. Acuma…bantui de nebuna pe net…

  29. Luana Says:

    Innah, la mine-i cu totul altceva, astea necesare, daca tre sa fie ceva sau cineva la ora x ori y sa aduca ceva ori sa repare ceva si nu e la ora aia chiar cind eu stau si-o frec am impresia ca mi se fura timpul si explodez total.N-are rost sa-ti spun cite comenzi am anulat ca furnizorul n-a adus marfa cind a zis c-o aduce etc.etc.Cu firma de apa cind a fost balamuc nu m-am certat dar cum casa mea are 4 apartamente am inchis apa la toate aptru sa sufere si vecinii.sa fi vazut ce repede-au venit aia mincind pamintul.Deosebirea la voi e probabil in faptul ca aveti o singura firma de apa, la noi sint mai multe posibilitati desi avem tot o singura firma de apa.NUma ca eu nu sint stoica, pe mine cind ma supara careva tre sa afle si cum mai bine afla cind zbiara mai multi oameni?:)))

  30. Inah Says:

    bravo, Luana….bravo. asa se face.
    acilea e prapad curat cand ai de a face cu prestatorii de servicii de orice fel.
    in primul sunt sunt “specialisti”. adica, muncesti in urma lor de-ti vine boala.
    p’orma, sunt hoti si nesimtiti, te plimba, nu vin, nu termina treaba…alergi ca idiotu dupa ei (mai ales ca i-ai platit)…
    mie mi-o venit amocu pe aia cu jaluzele. maman s-a sculat intr-o zi si a decis “gata, aruncam jaluzelele astea, nu mai cadreaza cu statutul socio-profesional al fameliei. bagam d-alea noi si jmekere”.
    io, care nu-s sunt alintata aiurea p’acasa “Isaura”, m-am executat.
    facut contract, platit (oaleo, parca -s facute din aur, nu din tabla), ales model, coloare…doamna, gata, vin “specialistii” la montat.
    si au zis ca vin luni, marti, joi….se facu si vineri….si luni….si aparura. doi frumosi.
    io, nervoasa….ca deh, nu-s de acord cu faptul ca specialistii romani se apuca de lucru la 14.30, cu o saptmana intarziere.
    de la usa i-am luat :”iepurasi, descaltarea, ca am copkil mic. si sa nu va aud clantza, ca doarme copkilul. montati si iesiti in liniste”.
    aia doi, inlemniti.
    nu tu cafea, nu tu tigara, nimic.
    si sa nu bage ei nitel noroi in apartament?
    pfuah.
    io, ciufulita si pusa pe comentarii.
    “duamna, noi suntem de parere ca ar fi fost cazul sa comandati si accesorii. jaluzelele astea merg bine cu accesorii. va montam noi?”
    “bey, fiti atenti: io muncesc banii astia, nu-i cac. cand i-oi caca, va anunt si o sa dau 10 euro pe un surub de plastic, da?”
    au montat, acuma asteptau spaga. se uitau ca boii lung la mine.
    asta era culmea. aaaaaaaaaaaaaa
    “iepurasi, fiti atenti … stanga imprejur si in liniste, spre iesire. spaga nu primiti, ca am platit o poala de bani montajul. ura”
    au fost distrusi, nene, da’ nu se mai poate.

  31. Luana Says:

    :) )))))))))))))))))) Innh s anuc rezi ca la noi nu incearca.A venit ala cu masina de spalat noua.S-o monteze.Ok monteaz amasina si valea.Nee, poate vreti filtru nu stiud e care? Nu vreau filtru.Poate vreti s-o punem pe roti? la ce s-o pun pe ori o scot la pipi? pai nu vreti nimica? ba da, vreau sa pleci.Si s-a dus.Cafea? da ce-s eu cofee bar? Poate apa daca vad cum cade lat.El munceste pe bani, eu la fel, de ce sa-i platesc eu pentru munca lui? sa-i plateasca sefii lui. Si care-i faza cu platitul inainte? Neeee copchilashi.Banu mieu sta la mine pina nu vad munca,vine munca vine banu,nu vine munca nu vine banu.Deh,viata-i dura.Nu carti de credit si nu curu orbului.Eu nu ma angajez la voi ci voi la mine.Si tot asa. Banii la urma.Numa la curve se plateste inainte.Sa nu fuga cleentu.

  32. Inah Says:

    eeeeh, la noi s-au facut duri, bre. inchei contractu, achiti si p’orma se deplaseaza specialistu sulii.
    pai daca ar fi cu banu dupa, s-ar stinge dracu stirpea lor de specialisti.
    cel mai tare si-a luat-o totusi, daca stau bine si cujet, unu de mi-o pus mie faianta in bucatarie. maaaare specialist. mare de tot.
    io, fimeie serioasa, da si pregateste bucataria pentru prapad.
    mobila scoasa, hai sa acopar si podeaua si nu se pateze…ca-i stiu cum lucreaza. si am pus o mandrete de folie de plastic, am priponit-o bine sa nu cumva sa se ia dupa copitele specialistului…
    si vine tampitu dimineata la 12.30 (ca la noi specialistii se respecta, ti-am spus. nu se pune mana pe scula inainte de pranz. punct. e ca la Thora), si ce face mortii ma-sii de prost? ridica folia (adeka, isi baga picioarele in munca mea) si toarna un sac de ciment pe gresia mea.
    eeeeeeeeh, tata…..atuncea s-a lasat cu incendiare. a zburat specialistu de pe domeniul meu…si ce sule si morti si perversiuni au primit ai lui si urmasii vecinilor lui….pfuuuuuu.
    nea firica, sefu de echipa de la mine de pe santier, ar fi fost tare mandru de ce trebi scoteam io pe gura.
    n-a avut pretentii. probabil ca mirosea a sange in aer…si a zis sa -si forteze norocu’.

  33. Luana Says:

    Bey, cit pizda ma-sii se poate incapatina sa dureze un tampit de ciclu ca m-a secat luna asta? Toatal.Mai e si caldura pe de-asupra de-mi vine sa-mi tai gitu.M-am saturat de tampoane ,mi-au iest pe nas cred ca depun plingere la tribunalu suprem de data asta.

  34. Inah Says:

    cu cat e mai cald, cu atat dureaza mai mult.
    sa se amuze si zeii nitel, ce dreacu…

  35. Luana Says:

    Mersi c am-ai consolat:) deci intre 7-10 zile ciclu apoi ovulatie dupa aia inainte de ciclu, poti sa-mi spui de ce pretinde lumea de la mine sa fiu normala?:)

  36. isabela Says:

    Ia si tu o fiola de vit K. Da’ luna viitoare se razbuna. Sau omori vreun vecin intre timp.

  37. Luana Says:

    Animalele astea la noi nu mai vind vitamina K.si-am experienta daca o iau apoi incepe cite-un cheag de tre sa curat si podeaua de sub pat.Poate luna viitoare-i mai racoare sa stea potolita povestea asta ca m-a sfirsit.merg in zig-zag si tre sa ma tin de garduri cind si daca indraznesccumva sa-mi scot faptura afara din birlog.

  38. Inah Says:

    ce sa te consolez, ca asta-i crunta realitate.
    patimesti pana te saturi si nu-ti mai trebe nimic.
    da’ pacatosii aia ai vostri ce au de nu vanmd vit K?
    se fac bombe artizanale cumva?
    la noi probabil au descoperit ca se pot face bombe din antibiotice…si-s de neclintit.

  39. Luana Says:

    N-au numai cu asta au cu multe altele.de la sunatoare la vit k si nu numai.adevar-i ca astea la noi is si imbecile luau vt.k sa li se orpeasca ciclul in cantitati industriale si pe urma ajungeau la urgenta.si cu antibioticele la fel.Inghiteau de le iesea pe nas si cind era sa aiba nevoie de antibiotice kanci c anu mai ajutau la boi.E si-n medicatie un skepsis care nu-i pe mina oricui si de cind cu internetul si medicii telijenti care dau sfaturi la turme e si mai nasol.

  40. Inah Says:

    adevarat. nu poti contesta ca gigeii si nutzicile noastre se trateaza dupa sfaturi date de tot soiul de retarzi la teve sau in presa.
    da’ totusi….
    am o prietena pe care tocmai a traznit-o parodontoza. trei operatii pana acum…doftoru e un mare profesor, si de mare ce e nu i-a scris si el o padukioasa de reteta, ceva calmante, ceva antibiotice.
    nu , nene…n-ai sa vezi
    si a alergat amarata juma de oras pan’ la medicul de familie, a stat operata, vai steaua ei la coada…ca sa-i scrie crestina aia o reteta.
    la farmacie nici n-a fost vorba.
    au vazut-o umflata, vai mamicutza ei…si se ruga cu ceru si cu pamantu de cutrisinele alea sa-i dea macar un calmant.
    “avem doar nurofen si aulin. daca va convine, bine…daca nu, va duceti la medicul de familie”.
    mi s-au parut niste crestini de nu se poate.

  41. Anna Says:

    7-10 ? hai ca te consolez eu : se poate si mai rau, baga mi-as picioarele…
    dar nu vreau sa-mi aduc aminte, ca nu vreau sa “fac zgomot”, merg pe branci, poate uita de mine…

  42. Luana Says:

    Innah, tu n-ai auzit ca dentistii-s idioti? femeia aia trebuia sa-ic eara ca sa-i dea ceva.Altfel astia spre deosebire de mediciid e circa si-altii nu primesc de la aia care vind medicamente bonus asa ca n-au de ce sa sara sa dea calmante.

  43. Luana Says:

    Anno, eu merg pe brinci la modu cel mai propriu c-am si-o durere surda-n shale de ma ia cu ameteala:)

  44. Inah Says:

    fix durerea aia din sale iti mai lipsea.

    p.s. amarata aia i-a zis lu nea profesoru “da’ reteta nu-mi dati…ca presimt niste dureri si o mica infectie…ca-i cald si praf afar’”
    ala a zis ca nu e necesar.

  45. Luana Says:

    pai adevaru-i asta ca nu e necesar da doare-a dracului.Cind am facut nenorocita de operatied e paradentoza n-am luat nimic, nu-s adepta si mai capat si dureri de burta de la tampeniile astea, deci stiu care-s durerile.Nu cas mazochista si-mi place sa sufar da mai bine sa ma doara numa intr-un loc decit sa adaug si-o durere de stomac la belea.
    Cu durerea deshale ai fost in greseala, ce lipsea era o cufureala, acu a venit si-aia:)))

  46. Inah Says:

    eh, da. asa mai zic si io.
    cand te ia si cufureala, apai nu-ti mai trebe nimica.
    io zic ca lucrurile sunt asezate puternic acolo la tine in zona.
    macar animalu de caine-i cuminte?
    restu’s linistiti?
    io ma duc la scooby doo, ca nu-i rost de liniste altfel.
    am prestat 2 alba ca zapada, 1 x 25 filmulete cu cretina aia de woody…era cazul sa bag si scooby doo.

  47. Luana Says:

    Paid aca-i combinatie apoi sa fie itnreaga ce dracu, nu asa, azi una miine altra.Sigur si sanatos.
    De la woody am cosmaruri pina-n ziua de azi si de la cartile junglei, ca sa nu vorbesc de nenorocitul de ciine fridolin cu zgarda lui noua care-o sa ma urmareasca pina si dupa moarte.

  48. Anna Says:

    Pe mine ma va urmari si dupa moarte taurasul Ferdinand.
    Luana, fii barbata ! (nu de alta…dar asa poate scapi de una dintre probleme :D )
    Nu, acu’ pe bune, ia baga-te mataluta nitel in pat si uita-te la Woody, ca poate de la cosmarul asta scapi de celelalte, ca vad ca te pricepi la combinatii maiaste… :)

  49. Stanjenel Says:

    Taurasul Ferdinand ! Oh! Nu m-as plictisi niciodata sa zac sub un copac, sa miros florile , sa ascult muzica si sa am un raft de carti langa mine :)

  50. Luana Says:

    Stinjenel, sa zaci sub copac cu carti e altceva sa zaci sub copac cu aceeasi carte pe care s-o citesti la nesfirsit pentru plod e innebunitor crede-ma.Sau sa pui inca o data si inc aodata si inca odata discul cu tampitul de pinochio sau alti idioti:)

  51. Stanjenel Says:

    :) Intr-o seara, le citeam la copii povesti,” Povesti cu zane” de contesa de Segur. vreau sa spun ca de cate ori ajungeam la momentul in care sa citesc povesti eu nu mai puteam de oboseala si incepeam sa casc instantaneu ce luam cartea in mana. Oricat ma straduiam sa ma abtin nu reuseam, cascam tot din doua in doua cuvinte ( probabil din cauza asta n-or fi prins copiii mei drag de povesti ), dar intr-o seara am trecut orice masura. Citeam povestea printesei Balaioara si numai ca ma trezesc ca sunt putin zgaltaita si intrebata : “dar mami, de unde au aparut extraterestrii aia? ” :)
    Ah, discurile…am avut si eu cateva discuri cu povesti cand eram copil. Cel mai mult am ascultat-o pe aia cu motanul incaltat. Atata o ascultasem cu fratele meu ca o stiam deja pe de rost cu tot cu intonatie. Si acuma o mai stiu. Vreti sa v-o spun? :) ))

  52. Luana Says:

    Stinjenel vrei sa apuci sfirsitul de saptamina? Nu povestii motanul incaltat si nici o poveste cu zmei zine sau ce-ti da tie prin cap ca te sugrum brusc:)) daca va trebui sa-i spun lui nepotu-meu povesti cred ca o sa fie un prunc deosebit de instruit ca o sa-i povestesc numa aventurile sistemului nervos:) da daca apare un fat frumos prin preajma il casapesc:)Vrei sa-ti spun o poveste de groaza? Imediat, aia cu mortu calcat pe burta din greseala si care l-a prins pe infirmier de picor:)?

  53. Stanjenel Says:

    Asteptam, asteptam ! :)

  54. Stanjenel Says:

    Oricum, in felul in care le povestesti tu, si cele mai ingrozitoare povesti devin comedii :)