posted by Luana on Nov 26

Maica-mea dormea cind am ajuns la ea. Am mingiiat-o pe mina, a deschis ochii si-a inceput sa urle:
“Ti-am spus o data ca nu stiu nimic si n-am ce-ti spune? Ce ma tot sicii atita? M-ati bagat la casa de nebuni, in Siberia, mai mult n-aveti ce-mi face, doar n-o sa ma omoriti si daca da cu atit mai bine. Nu stiu nimic de arme, nu stiu nimic de cocosei, nu stiu nimic de mac. Pleaca de-aici. Du-te la barbatu-meu, el e spionul, el stie tot. De ce n-aveti curajul sa-l anchetati pe el?”

Ma scuzati va rog frumos doamna Soljenitzina da Gulagul asta-i cam calduros pentru ce spuneti dvs. Va anunt cu respect deosebit ca sint fiica dvs. Unica unica mostenitoare a altzheimerului dvs. mostenit si el de la distinsa dvs. mama si la fel de politicos va sfatuiesc sa incetati zbeiratul ca va dau cu papucul in cap.

Aaaaaaaa, tu erai scroafa fiica de porc? Unde-i tac-tu ca-l tot cauta una de la securitate si ma chinuie pe mine, mi-a rupt o mina si-un picior.
Pepi vecina de camera a mamei trezita brusc din somn a inceput sa faca: Uuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!
Gura Pepi c-o iei. Ce-aveti, v-ati tampit azi?

Pepi a amutit in vreme ce mama incerca sa se arunce discret din pat. Am inhatat-o de halat. Bine ca are numa 50 de kg. Altfel imi iesea mina din loc. Mama a inceput si ea sa faca guuuuuuuuuuuuuu si Pepi uuuuuuuuuuuuuu. Ingrijitorul etiopian a venit in viteaza.
Iar au inceput sa vijiie? a intrebat.
Da, asa cred, c-au inceput sa vijiie, dar am crezut ca-i primire festiva pentru mine, de mult se manifesta asa cordial?
Cam de azi noapte zice infirmierul etiopian, fac pauze de cam 2 ore si iar le-apuca.
Guuuuuuuuu-uuuuuuuuuuuuu se pare era molipsitor, altzheimerista din Argentina venita la casa de batrini direct de la aeroport a inceput si ea sa faca “buuuuuu” iar batrinul pervers sexual in vreme ce fugea dupa curul ei facea huuuuuuuuuuuuu.

Pe bune altzheimerul asta a inceput sa ma amuze. O alta pacienta care sufera si de altzheimer si de mania grandorii a venit in viteaza incercind sa faca ordine. A cerut liniste deplina, i-a amenintat pe toti cu trimiterea acasa, cu foamea, cu ciuma, ploaia de singe, lacustele si moartea primului nascut dar nimic. Balamucul la balamuc a continuat. Neputicioasa si disperata s-a trintit pe jos a inceput sa dea din picioare si sa urle “iuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu”. Mobilizata de cintare, una din rusoaice, aia care-l cauta intr-una pe Boris a inceput sa strige: “Nu l-ati vazut pe Boris ? Nu l-ati vazut pe Boris?” iar cealalta colega ei de camera a inceput sa strige: “alo, alo, alo”.

Mi-am aprins o tigare. In cazurile astea n-ai ce face decit sa astepti sa oboseasca. Intr-un tirziu s-au potolit.
Am intrat in camera. Maica-mea dormea. Am mingiiat-o pe mina. A deschis ochii si-a inceput sa urle.
Guuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.
Pepi s-a trezit buimaca si-a inceput si ea:Uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.
Am plecat. Casa de batrini urla ca o gradina zoologica inainte de furtuna. Ma asteptam sa vad girafele fugind. De antilope nu poate fi vorba.

M-am dus sa cumpar cite ceva de la mall. Era plin de familii cu multi, deosebit de multi plozi.
Mamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, tataaaaaaaaaaaaaaaaaa, bunicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa urlau plozii.
Amiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiir, Iosiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, Maiaaaaaaaaaaaaaaaa, urlau parintii.
Familia Avraam este rugata sa vina la superfarm sectia parfumuri sa-si recupereze copilul Tal.
Familia Saadia este rugata sa intre la centrul de carti s-o recupereze pe fetita Dana.

Mamaaaaaaaaaaaaaaaaa, tataaaaaaaaaaaa, Amiiiiiiiiiiiiir…urla mall-ul.
Tara asta e casa de nebuni m-am gindit. Am ajuns acasa. Citiva bieti copii urlau singurateci linga containerul de adunat sticle. Undeva un ciine latra plictisit. Yoram isi cauta fratele David urlind dupa el.

Ce liniste dom’le, ce liniste… Am intrat in casa si mi-am pus un disc cu rock greu. Ca sa nu fac o trecere brusca.

Leave a Reply

*
To prove you're a person (not a spam script), type the answer to the math equation shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the equation.
Click to hear an audio file of the anti-spam equation