Un bocanc in gura

posted by Luana on Sep 10

Românii credincioşi au zis că, dacă mai behăie îl iau la palme, ţiganii şi ei au zis la fel. Ala tot ameninţa cu partidul, guvernul, judeţul, regiune şi moş ion roată şi unirea. Neamul ăluia aflând, că la ţară se duc veştile repede, au sărit în apărare. S-a încins o bătută cu strigături. Dar de dus la înviere tot ne-am dus şi mi-a plăcut tare mult, în special învârtitul cu lumânări prin cimitir. Mă tot miram că de ce nu se scoală morţii. Probabil visam o patologeală-n masă dar nu ştiam ce visam.

Am îngurgitat o grămadă de bunătăţi. Ouă roşii şi tot felul de plăcinte cu brânză, smântână şi stafide plus o oaie tânăra sacrificată pentru înviere, plus drob de miel şi o iarba. Pot să spun ca am borât după aia două zile şi mi s-a spus ca am ochii mai mari decât burta.

Balamuc a ieşit cu ăla de la partid, normal, dar bunica a ştiut să descurce mai ales că, în sinea lor tăcută ăia de la CC ţineau şi ei paştele, dar se dădeau nereligioşi şi Coropişniţa ştia.

Activiştii erau o pătură relativ nouă şi majoritatea populaţiei paşnice nu ştia cu ce se mănâncă. Erau în mare parte turnători de toate felurile, adică toţi erau turnători, securitatea şi poliţia era la fel formată din cadre sănătoase, adică cu origini sănătoase, oameni care habar n-aveau pe ce lume trăiesc şi erau oarecum educaţi că tot ce este vechi este rău, spurcat si degenerat, indiferent dacă ăştia-s oameni, case ori copaci. După ce fusese cu colectivizarea, urmase căutarea de aur şi după căutarea de aur naţionalizarea tuturor farmaciilor, cabinetelor medicale, etc., etc. Asta însă nu însemna că miliţia, partidul şi tot restul nu erau şi ei oameni şi n-aveau nevoie să nu-i doară dinţii sau să li se facă nevestelor un chiuretaj. Că o duceau oamenii destul de greu, turnătoriile îi ţineau în funcţii, nu le dădeau mai mulţi bani. Poate ici colo aveau protecţie la ceva mâncare da-n rest … trebuia să fie chiar mari de tot să aibe clinica lor ca ăia de la CC.

Sectoristul, unul Todiriţă, era printre primii din valul de moldoveni ajunşi cu trenul foamea în Ardeal. Se lipise de tata ca marca de scrisoare, de când încercase să facă balamuc cu cartea de imobil îl găsise pe ăl bătrân în faza războinică că americanii refuzau să vină şi fusese călcat în picioare, reclamase şi primise ordin de sus să încheie afacerea şi să-şi ţină gura. Era tânăr, era flămând, n-avea opinii politice, fiind fiu de legionar şi nu era chiar-chiar să descifreze încă tainele politicii. Ştia că în principiu trebuie să-i urască pe chiaburi şi pe jidani, dar instinctul lui sănătos de ţăran îi spunea că singura lui sursă de venituri rămân de fapt aste’ două pături pe care trebuia să le deteste. Cum ştia că la tata-n casă se adună o grămadă de medici şi de “foşti”, a început să-l viziteze mai des, a pus-o pe nevastă-sa să-i ceară mamii sfaturi de ce şi cum se găteşte şi s-o roage s-o trimită pe Maria să-i facă şi ei cumpărături. Maria care nu-i suferea a tras un pârţ în cinstea rugăminţii şi-a declarat că dacă pe ea o trimite cineva să lucreze la duşmanul de clasă ea pleacă imediat la moşu ei şi-o doare-n fund de ce se întâmplă. Că ea are origine sănătoasă şi numai şi-o strică la noi în casă şi dacă n-ar iubi aşa de tare neamul ăsta jidănesc, s-ar baga-n partid şi s-ar face cel puţin jidanca aia care s-a dat cu spaniolii.