posted by Luana on Sep 8

4

Bunica, era antisemită, ca orice evreu care se respectă. Si nu ascundea de loc treaba asta. De parcă era singura evreică de pe pământ. Când se ducea-n piaţă, şi asta o făcea elegant sărind gardul fiindcă-i era lene să facă un ocol de câţiva metri, majoritatea vânzătorilor de la aprozar erau evrei, bunica voia roşii pentru ciorbă de roşii. Nu avea încredere-n Maria şi se ducea singură. Evreul care vindea, trebuia şi el săracul să vândă şi roşiile stricate. Bunica nu voia. Ala i-a pus în cântar o grămadă de roşii bune, şi una mare de tot stricată. Bunica a scos-o, ăla a pus-o înapoi. Bunica a scos-o, ăla a pus-o înapoi. “Auzi tovarăşul jidan, a zis bunica, eu nu vreau roşia aia”, “ba vrei”, a spus tovarăşul jidan. “Ba nu vreau roşia aia”. Si tot aşa, scoate roşia, pune roşia. Până la urmă bunica s-a enervat total, a luat roşia şi i-a dat cu ea vânzătorului în cap, recitându-i şi proverbul ei adaptabil la orice situaţie, “jidanul care nu-şi păzeşte pielea ia o roşie-n cap”. Normal că jidanul a venit la tata şi-a reclamat-o pe bunica. Tata, şi el snob, a zis că bunica bine i-a făcut, că vânzătorul mănâncă banii poporului şi suge sângele poporului. A fost printre puţinele dăţi când tata şi bunica au fost de acord, numai când bunica a declarat că vânzătorul este un păduche de lemn a reînceput controversa, tata declarând că vânzătorul este o ploşniţă.

Maria fiind ortodoxă şi având o grămada de rude şi prieteni creştini voia să-şi sărbătorească posturile şi toate alea creştineşti, bunica, într-o criză de personalitate a vrut, în concediul ăla să participe la sărbători creştineşti. Dar cum era un fel de prigoană împotriva religiilor de orice fel, s-au trezit, amândouă, Maria şi bunica, într-un fel de ilegalitate, urmând să meargă la ţară dacă vor înviere sau tot felul de chestii de-astea. Tata a refuzat să le ducă cu maşina lui, nu ştiu de ce, mama a strâmbat din nas că ea nu se duce să le miroasă băşinile ălora, peizanii adică, Maria a zis “scârţ mariţo că mâini ţi-i nunta, iaca s-a suit şi asta-n pom să cânte” şi bunica a zis “hai sictir” după care au plecat la autobuz. Cum mă simţeam obligată să particip la orice activitate ilegală, am plecat şi eu cu ele. In autobuzul care ne ducea la Hărman era mare balamuc, oamenii înghesuiţi unul peste altul, tot felul de păsări şi de bagaje. Nu era mare distanţa şi era de suportat. Dar bunica, care avea în ea teoria conspiraţiei, l-a văzut pe unul pe care-l ştia ea că-i activist de partid convins şi că luptă împotriva religiei, s-a apucat să brodeze scenarii cum că ăla o să reclame mâine şi securitatea o să vină sa-l aresteze pe tata şi-o să-l tortureze ca pe ăia de la colectivizare şi prafu’ o să se aleagă din tot neamu’. Ăla săracu, un tip bruneţel şi ochios, era dat dracu’ şi probabil bunica intuise bine, dar cum ea lucra pe vremea aia la CC nu s-ar fi plâns nici de-a dracu. Se uita la ea suspect exact cum se uita ea la el dar asta nu le-a ajutat la nici-unul. Odată ajunşi la Hărman – asta-i o comună, lângă Braşov -, Maria şi Bunica au luat-o spre rude, ăla tot spre casa lui, bunica s-a enervat şi o dată ajunsă la casa rudelor, i-a scos pe ăia de unde erau zicând că activistul o urmăreşte. Lângă rude locuiau două familii de ţigani de mătase. Cum majoritatea activiştilor de partid erau pe vremea aia ţigani şi erau urâţi de moarte de toată populaţia, vecinii care nu erau activişti de partid făceau tot ce puteau să supravieţuiască opoziţiei şi de voie, de nevoie, s-au dus cu românii să vadă ce vrea comunistul de la doamna bătrână şi de la reprezentanta clasei muncitoare care era Maria.

Ăla colţos nu s-a lăsat, că el ştie că vaca bătrână şi cu Maria au venit la înviere şi că o să reclame la judeţ sau dracu să-l ia unde.