Un bocanc in gura

posted by Luana on Sep 26

Cit de buni parinti sintem ? Sau cit de buni parinti putem sa fim? Exista copii sa nu-si judece parintii? Exista greseli pe care le putem evita? Putem face ceva, oare ce - sa nu cadem, la o vreme, pe capul celor dragi si sa ne blesteme ca n-am murit la timp?

Intrebari. Exista un timp cind trebuie sa ne luam, frumos si-n liniste bocceluta si s-o taiem undeva, asa cum fac animalele? Nu exista. Dar ar trebui sa existe.
Ma bucuram de-o zi libera, prima dupa nu stiu cita vreme, prima-n care am anulat pacientele si nu m-am apucat de ceva constructiv prin casa. Ceva distructiv pentru mine personal, cum ar fi curatenia frecatul faiantelor sau a paharelor. Nebuneli de-astea femeiesti.

Mi-am cautat celularul, ca de obicei - era ascuns in una din camere. Mai exact in cabinet. M-am uitat la el. Doua de-alea, anunturi. Telefoane la care n-am raspuns.

Primul de la o pacienta care ma anunta cu bucurie ca si-a cumparat pantaloni marimea 42 cind inainte purta 46. In pastele ma-sii, faptul ca nu mai rumega ca o vaca urmeaza sa ma bucure pe mine sau ce?

A doua chemare, de azi dimineata la ora 6.30. De la casa de batrini unde-i maica-mea internata. A cazut din pat si si-a rupt un picior. Dupa ce saptamina trecuta si-a rupt o mina. E grozav de zapacita, nu stie ce face. Altzheimerul avanseaza iarasi. Au dus-o la spital, la urgenta. Inca nu se stie daca o interneaza sau nu, daca o opereaza sau nu. Or sa ma anunte cind or sa stie.

Interesant. Ani de zile am suparata pe maica-mea. Nu suparata in sensul de groaznica suparare astfel incit sa nu vreau s-o mai vad in ochi, desi am avut si faza asta. Suparata asa, la modul general. Atita cit sa n-o mai bag in viata mea. Acuma de cind e bolnava am depasit tot felul de faze. Cea mai comoda a fost cea in care am putut sa-i neglijez existenta. Sa consider ca i-am rezolvat problemele cu casa de batirni, ingrijire buna si la timp. Eu nu-i puteam oferi asta.

Apoi a venit faza incomoda-n care am pus in paralel comportamentul ei ca mama vis a vis de al meu ca fiica, apoi ca mama. N-am fost o fiica mai buna decit a fost ea o mama. Dar cred c-am fost o mama mai buna fiului meu. Insa asta ramine el sa constate, nu eu.

Acu e faza-n care mi-e groaznic de mila. Stau in cur si oscilez intre ideea de a trage un bocet senzational si cea de-a mai bea o cafea. Interesanta-i ideea ca recitind ce-am scris nu vad sa ma refer la ea in mod special ci mereu la mine, la ce simt eu la ce-as simti sau ce-am simtit. Oare-n cazul asta maica-mea-i doar un pretext sa-mi clarific niste chestii personale?
Presupun ca sint o scroafa egoista. Nu, nu-i nevoie sa ma contrazica nimeni. Mereu am fost o scroafa egoista. N-am complexe din pricina asta.

Iar a sunat celularul. Iar era in alta camera. Am iesit in viteza si n-am vazut-o pe Goldie. Cu prostul ei obicei de-a se trinti pe jos in pragul usilor am incercat s-o evit in ultima clipa dar tot am calcat-o pe-un colt de ureche. A tras un zbieret disperat si jignit. Tocmai se ascunsese ca afara a plouat si-a batut vintul, asta o baga-n depresie. Nestiind ce catastrofa se intimpla ciorile au reactionat de pe stilpul lor de unde privesc tot ce se intimpla-n bucatarie si-n salon. Cateaua vecinei a tinut sa participe la sarbatoarea nationala prin citeva latraturi temeinice. N-am azi putere sa injur.

Am raspuns la telefon. Credeam ca-i de la casa de batrini sa-mi spuna ce-au facut cu maica-mea-n final. O prietena, a revenit din Turcia, e evreica turcoaica. A fost la Bodrum. A mincat ca o scroafa. Asta-i o aluzie fina ca iar tre sa-i bag un ac in ureche.

Din cauza vintului curtea s-a umplut de frunze si guguloaie pe care copacul le tot arunca intr-o veselie si cu larghete. Rufele albe de pe sirma s-au facut gri murdar cu picatele negre de la prima ploaie de anul asta. A trebuit sa le spal din nou si-acu oscilez daca sa le bag in uscator sau iar pe sirma. N-am chef sa le spal din nou toata saptamina. Deci la uscator cu ele. Mama dracu de treaba, nici macar sansa sa fiu trista si melancolica n-o am. In casa asta totul se transforma, dupa maximum o juma de ora intr-o comedie.

Iar a sunat telefon. Am evitat ciinele care s-a mutat douazeci de centimetri dincolo de prag dar n-am reusit sa evit coltul peretelui si l-am pocnit cu degetul mic de la picior. De data asta am tras eu un racnet. Toata lumea a inceput sa racneasca. Ciorile, cateaua vecinei si vecina care racnea la catea sa taca si la mine ca ce-am patit. In alerta Goldie a hotarit sa ne jucam de-a jumate om jumate ciine si mi s-a bagat intre picioare. Numai ca eu aveam un picior in mina si catastrofa n-a putut fi evitata de data asta. M-am prabusit peste ea. Chelalaituri si injuraturi.

Telefonul suna din nou. La capatul celalalt tipul ala care si-a bagat in cap ca vrea sa mi-o traga. Tinea neaparat sa-mi ureze shabath shalom. Moment neprielinic. Ce shabat shalom in capu tau? Asta-i shabath shalom baga-te-as in pizda ma-tii si daca mai suni la mine o singura data incep sa-ti fac balamuc la nevasta la lucru si la sinagoga. Lasa-ma dracu-n pace cu necazurile mele.

Uffffffffffffffff. Am rezolvat-o si pe asta. Stam pe podea si ne lingem ranile. Viata, merge inainte. Dinamica. Goldie a redormit. Ciorile studiaza bulzul de pe fereastra suspectindu-l c-ar fi o bomba. Vecina si-a scos cateaua la plimbare sa se linisteasca amindoua. Salonul se umple incet-incet de frunze moarte. Telefonul suna-n continuare din diverse motive dar nimic de la casa de batrini.

Incerc sa ma prefac ca nu-mi pasa ce se intimpla cu maica-mea…