posted by Luana on Sep 12
Cum începuseră deja să-mi facă cultură de salon, mă chinuiau cu pianul, madam Mitache era şi ea o fostă, era acum profesoară de pian, nasolie mare, că ureche muzicală tot n-aveam şi nici muză, mă amuzam privindu-l pe fiul doamnei Mitache, ăla era idiot şi mereu se strâmba, adică nu era idiot ci retardat.
Se tot ţinea după servitoarea lor una de-i zicea Mândra, aia încerca să-l exploateze dar nu reuşea fiindcă tipul făcea ce i se cerea numai după o îndelungată gândire. Dacă Mândra-i spunea: “Dă-mi ceapă”, Mirciulică repeta întâi: “Dă-mi ceapă”. După care întreba: “Vrei ceapă ?” Mândra zicea: “Da, vreau ceapă”. Mirciulică se ducea şi aducea ceapă. O întreba: “Mai vrei ceapă ?” aia răspundea: “Da mai vreau” şi primea ceapă.
Aşa se întâmpla în general şi Mândra devenise nebună, madam Mitache i-a interzis să-l mai folosească pe Mirciulică la treburile casnice şi el zăcea trist pe un fotoliu recitând în franceză tot felul de chestii porcoase pe care – susţinea profa’ de pian, le învăţase de la taică-său colonelul – un porc curvar care murise de inimă undeva, nu în patul conjugal. Read the rest of this entry »
