posted by Luana on Jul 29
Am fost şi în nişte sate. La Răşinari, dar ăsta era un sat pregătit pentru vizitatori, nu arăta cum trebuie să arate, adică, ca alea din Moldova, împuţite şi cu pământ pe jos. Era alt gen. Pe urmă am mai fost la Barcut, şi asta-i o comună, tot mare. Majoritatea oameni bogaţi. Dimineaţa scoteau nişte vaci negre şi mari la păscut, apoi plecau ei, fără vaci, cu carele undeva, cred că pe câmp, spre seară se întorceau întâi oamenii cu carele pline de fân sau alte ierburi şi-apoi vacile alea negre şi urâte. Cred că aveau mai multă grija de vaci fiindcă-şi pierdeau tot timpul pe lângă ele. Grajdul era frumos şi aranjat, avea şi curent electric, cred că le puseseră ventilatoare sau aşa ceva. Oricum prin Ardeal ţăranul român era, în majoritate sas aşa că nu merită să ne pierdem vremea cu el. Aveau o grămadă de pământ, cred că erau necolectivizaţi sau parţial colectivizaţi, nu ştiu, dar nu dădeau mari semne de sărăcie.
Odată, în Moldova, au ţinut neapărat să mă urce pe un cal, era un cal blând spuneau proprietarii, îl chema Cezărică, roşu şi cu stea în frunte. Habar n-am de ce tocmai cu mine calul blând a devenit nervos şi m-a trântit de mi-au sărit sandalele din picioare. Ţăranul a strigat la el dar calul s-a bălegat în nepăsarea lui şi-a plecat mai departe. Atunci s-a rupt legătura mea cu cabalinele şi cu echitaţia. Am hotărât că data viitoare nu mă mai urc pe cal. M-am urcat pe un măgar, la Petra, ăla nu m-a aruncat pe jos, a vrut să sărim amândoi în prăpastie, am refuzat propunerea. Dacă tot sar în prăpastie o fac singură şi pe propria mea răspundere. Dar să nu deviem, ăla era un ţăran şi un măgar iordanez. Deşi la o adică nu văd care-i diferenţa.
In Moldova am fost într-un sat, am uitat cum îi zice, ceva cu topor, satul era sub un deal de argilă, cum am eu noroc au tras ăia o ploaie de-a început să curgă dealul şi-am clemfăit prin argilă până la genunchi până am ajuns la prietena mea acasă, unde era iar argilă, pe jos, că scânduri avea doar într-o cameră, aia de zestre. După întâmplările cu cai şi noroaie am refuzat orice contact cu viaţa la ţară declarându-mă satisfăcută să citesc Duiliu Zamfirescu şi Slavici, mai alea aia cu Geo Barton când era el haiduc şi-o trântea pe cârciumăreasa pe pat şi după aia o omoară, cred că era “Moara cu noroc“. Aia Mara mi-a plăcut foarte tare că era bărbată şi i-a pus pe toţi la punct. Mai citisem ceva cu nişte răsculaţi de-au violat-o pe una şi ai aia nu părea chiar supărată, da acuma nu mai ştiu dacă au făcut reluare de transmisie sau au lichidat-o şi pe aia cu coasa fiindcă era exploatatoare.
Da, bat câmpii. Maria noastră s-a măritat până la urmă cu unul căruia-i ziceam cu toţii Moşul. S-a măritat că n-a avut încotro, era gravidă tare de tot, de la taică-meu. Nu vă luaţi acu’ de afirmaţia mea că Maria era slută, tata n-a făcut niciodată discriminări, el a pontat pe toată lumea cu acelaşi sârg. Ne-a invitat Maria la botez, pruncul, Doru îi zicea, semăna exact cu mine. Se mai întâmpla nu ?
După plecarea Mariei iar am avut o naţionalitate conlocuitoare foarte cumsecade, o chema Mănuţa şi era ţigancă. De la ea a învăţat toată familia să dea în cărţi şi încă o altă mare grămadă de chestii pe care nu le pot afişa aici, în special că Mănuţa avea fraţi specializaţi în furturile de buzunare şi deschiderea de uşi cu tot felul de chestii care nu sunt cheia potrivită. Astea au fost nişte experienţe care mi-au ajutat mult în viaţă, adică mult mai mult decât m-ar fi ajutat curăţenia sufletească, costumul popular şi mămăliga cu cireşe a ţăranului român.
Data viitoare n-o să mă mai bag în chestii la care nu mă pricep.
Leave a Reply